Actualitate, Featured

DNA face investiţii majore pentru uşurarea muncii procurorilor

După divorţul forţat de SRI, Direcția Naționala Anticorupție (DNA) a decis să facă investiţii majore pentru a se dota cu echipamente şi aplicaţii software.

Astfel, instituția condusă de Laura Codruţa Kovesi vrea să cheltuiască 860.000 lei, fără TVA, pentru cumpărarea de echipamente IT și aplicații software, care să permită instituției o mai bună analiză a informațiilor digitale din cadrul investigațiilor.

DNA va achiziţiona aparate de înregistrare audio-video digital normale și cu funcție de monitorizare audio prin intermediul GSM, minicamere video color normale și pentru filmări pe timp de noapte, un server de procesare de date și mai multe stații de analiză date pentru investigații informatice, sunt doar câteva din dotările care vor uşura munca procurorilor anticorupţie.

De asemenea, instituția vrea să cumpere un sistem de analiză a materialelor digitale și o aplicație software pentru investigații digitale, cu numeroase facilități specifice acestui domeniu.

În plus, în dotarea DNA vor intra 100 de pungi Faraday, care vor permite transportul și izolarea radio a dispozitivelor mobile (telefoane, tablete, receptoare GPS) ridicate la perchezițiile informatice în modul pornit.