Parlamentarii olandezi au supus la vot inițiativa deputatului Geert Wilders, liderul formaţiunii de extremă dreapta Partidul Libertăţii asupra apartenenței Olandei la Uniunea Europeană. În urma votului, inițiativa a fost respinsă cu majoritate de voturi.
Wilders a promis că va convoca un referendum pe această temă dacă va fi ales prim-ministru la viitoarele alegeri. Până atunci, inițiativa lui a fost votată de doar 14 deputaţi din cei 75 prezenţi. Geert Wilders a cerut guvernului să organizeze cât mai curând un vot asupra unui aşa-zis ”Nexit”, dar se pare că dorința lui nu a fost îndeplinită.
”Vrem să ne controlăm singuri ţara, banii noştri, frontierele noastre şi politica noastră privind imigraţia. Să lăsăm poporul olandez să decidă”, a reacţionat vineri, într-un comunicat, liderul Partidului Libertăţii, la scurt timp după anunţarea rezultatului referendumului din Marea Britanie.
Partidul Libertăţii al lui Wilders conduce autoritar în toate sondajele de opinie din Olanda, dar nu s-a aflat niciodată la guvernare.