Adrian Năstase se războiește cu jurnaliștii. Altfel decât este obișnuit – drept la replică, presiuni prin redacții să fie dați afară, intimidați cu justiția. Adrian Năstase, furios că Mihai Pâlșu de la Puterea n-a retractat știrea legată de cumpărarea de către Năstase, prin interpusul Alexandru Bittner a Insulei Mari a Brăilei, a postat pe blogul său: ”Mihai Pâlșu a plecat cu un leptop al redacției. Informația primită de noi vine din zona ziarelor Puterea și Ziua”. Se pare că fostul prim-ministru nu mai are altfel de argumente. El a povestit cum a încercat să determine retractarea știrii respective, care făcea vorbire și de repatrierea, din China, a 300 de milioane de euro, bani care să fie dați pe achiziția efectuată de Bittner. ”Când i-am scris, prin avocat, lui Pâlsu, cerându-i să retracteze, mi-a răspuns pe stilul lui Vadim: <<Ce, mă, nu stii de glumă?>>. Adică, e vorba de un zvon. Sunt prosti ăia care il iau in serios. Bănuiesc că breasla gazetarilor nu are nimic de spus despre acest tip de manelizare”. Să-i aducem aminte lui Adrian Năstase cum a săpat la rădăcinile breslei jurnaliștilor, pe care o tot invocă acum?
Adrian Năstase calomniază jurnaliștii. Ca să se răzbune
De: Catalina Toader Data publicare articol:
- Catalina Toader Autor
Alte știri din Politic:
- Marian Vanghelie şi-a depus candidatura ca independent la Primăria Sectorului 5: Liderii adevăraţi în lume, care au făcut istorie şi care au reuşit să întemeieze state puternice, nu au reuşit decât după ce au făcut puşcărie luni, 29 aprilie 2024, 19:54
- Adrian Veştea şi George Scripcaru, ironizaţi de Ludovic Orban luni, 29 aprilie 2024, 16:35
- Băsescu: Dacă se retrage Piedone, câștigă sigur Firea luni, 29 aprilie 2024, 11:52