Actualitate

Maghiarii au cerut ajutorul UDMR

Purtătorul de cuvânt al „Mişcării de Tineret 64 de Comitate” Transilvania, Tóth Bálint a organizat o conferinţă de presă la Târgu Secuiesc și a vorbit despre reținerea lui Szőcs Zoltán. Balint crede că procurorii s-au grăbit când au tras concluziile despre un posibil atentat.64 de comitate

Totodată, Tóth Bálint a cerut autorităţilor prin intermediul paginii sale de facebook să dea publicităţii întreaga conversaţie care ar fi avut loc în 10 octombrie între Beke István şi Szőcs Zoltán, întrucât în ziua menţionată, conform purtătorului de cuvânt, cei doi nu au luat legătura nici telefonic, nici personal.
„Vrem să ştim din ce motive sunt supravegheaţi membrii organizaţiei noastre, organizaţie care se ocupă de evenimente culturale şi susţine demersurile pentru autonomie. Întrebarea este dacă şi alţi reprezentanţi ai ONG-urilor similare sunt supravegheaţi?”, a spus Tóth Bálint.

Tóth Bálint este nemulțumit de cercetarea membrilor „Mişcării de Tineret 64 de Comitate” și spune că poate fi considerată violarea unor drepturi fundamentale. Mai mult, acesta a cerut partidelor maghiare din România „să ia atitudine” în cazul lui Beke István şi Szőcs Zoltán.