Credeţi că viaţa de preşedinte este una uşoară? Cine poate să ştie, în afară de cineva care chiar a ocupat funcţia de preşedinte. Până vom afla, iată ce decrete a semnat astăzi presedintele Klaus Iohannis, la job:
• Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015;
• Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată la Istanbul, la 11 mai 2011;
• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.