Grecia are termen până „joi cel mai târziu” să prezinte creditorilor săi reformele dorite pentru a permite reluarea negocierilor asupra unui plan de ajutor financiar, a declarat marţi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul unui summit al zonei euro desfăşurat la Bruxelles, scrie AFP.
Un nou summit extraordinar al UE a fost convocat pentru duminică cu toți cei 28 de lideri din UE.
„Am căzut de acord să studiem urgent dacă este posibil să găsim bazele unui acord”, a declarat Donald Tusk după încheierea acestui summit convocat de urgenţă după victoria votului negativ la referendumul grec din 5 iulie. El a adăugat că cei 28 de şefi de stat şi de guvern se vor reuni din nou duminică pentru a decide asupra unui nou program.
Pe de altă parte, cancelarul german, Angela Merkel, a atras atenţia cu acelaşi prilej că Grecia are nevoie de un program de ajutor pe mai mulţi ani pentru a evita o ieşire din zona euro.
„Avem nevoie de un program pe mai mulţi ani, care să meargă dincolo de ce discutam acum zece zile”, a declarat Angela Merkel, care aşteaptă „până joi” „propuneri de reformă foarte detaliate” din partea autorităţilor de la Atena. Pe de alta parte, liderii europeni au pregătit „un scenariu detaliat” pentru cazul în care Grecia va trebui să iasă din zona euro, a afirmat marţi seară preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, care nu mai exclude această ipoteză în faţa negocierilor dificile cu Atena, transmite AFP.
„Nu exclud nicio ipoteză”, a declarat Jean-Claude Juncker în cursul unei conferinţe de presă desfăşurate la Bruxelles, precizând că un „scenariu detaliat” a fost pregătit pentru a lua în considerare ieşirea Greciei din zona euro. „Comisia este pregătită pentru toate eventualităţile”, a insistat el la finalul unui summit de urgenţă al celor 19 şefi de stat şi de guvern care au adoptat moneda unică.