Showbiz

Scandalul de la Eurovision a facut ca Voltaj sa urce in clasament

Nici o editie Eurovision nu a scapat, in ani, de contestatii, acuzatii de plagiat, controverse si scandaluri.  Nici editia de anul acesta nu a facut exceptie de la regula: o stire de ultima ora anunta ca voturile din Muntenegru şi Macedonia au fost anulate după ce s-a constatat că cele două ţări au încălcat regulamentul concursului, potrivit unui anunţ făcut de European Union Broadcasting (EBU), organizatorul Eurovision. Prin urmare, clasamentul finalei Eurovision 2015 a suferit mici modificări, iar, ca urmare a acestora, reprezentanţii României, trupa Voltaj, au urcat pe locul 13.
 
Malta-Eurovision-2015-logo
 
Muntenegru şi Macedonia au încălcat procedura de vot, după ce în finala Eurovision 2015 au acordat puncte doar pe baza televotingului. Regulamentul prevede că fiecare dintre statele participante trebuie să distribuie punctele ţinând cont în proporţie de 50% de votul telespectatorilor şi 50% de votul juriului de specialitate.
 
„Rezultatele Macedoniei şi Muntenegrului pentru marea finală Eurovision 2015 au fost anulate după consultarea PricewaterhouseCoopers, supervisor independent al concursului. În ambele ţări, punctajul acordat a fost în proporţie de 100% cel de la televoting. Eliminarea juriilor de specialitate din cele două ţări va fi discutată în următoarea întâlnire a grupului, în iunie“, se arată într-un comunicat al EBU.
 
Prin anularea punctelor oferite de cele două ţări nu s-a schimbat ordinea de pe podium, însă s-au produs modificări în partea a doua a clasamentului. Astfel, Serbia şi Albania au pierdut câte 22 de puncte, Slovenia, 12 puncte, în timp ce şase ţări, printre care şi România, au urcat o poziţie sau două în clasament. Aşadar, trupa Voltaj, care a reprezentant România în finala Eurovision 2015 cu piesa „De la capăt“, a avansat după locul 15 pe 13, punctele rămânând aceleaşi, respectiv 35.
blank