Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei care joi a fost saltat din trafic de DNA, va fi cercetat sub control judiciar, au decis magistraţii Tribunalului Iaşi. Aceeaşi masura a fost luata şi în cazul a două angajate ale instituţiei. Cristian Adomnitei Teodora Jinga, directorul executiv al Direcției de Proiecte și Dezvoltare Durabila din cadrul Consiliului Județean, și Carmen Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate, dar și cea care administreaza o firmă vizata în ancheta, fusesera reținuți joi seara.
Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, e acuzat de favorizarea faptuitorului şi de fals intelectual, dupa ce le-ar fi ajutat pe subalternele sale sa acopere nereguli privind un contract pentru tiparirea de materiale de promovare a judeţului. El are calitatea de învinuit într-un dosar privind un contract pagubos pentru stat, în valoare de 340.000 de lei. Acest contract a fost încheiat între Consiliul Judeţean, aflat sub conducerea lui Cristian Adomniţei, cu o firma administrata de finii primarului Gheorghe Nichita. In dosar a fost retinuta vineri si fina primarului Nichita. Firma in cauza trebuia sa se ocupe de promovarea turistica a județului, dar la final aceasta nu a mai realizat toate tipurile de materiale publicitare pe care se angajase sa le faca. Cu toate acestea, banii din contract au fost încasaţi.
