Actualitate, Stiri

Alexandru Căutiş: „Am primit confirmarea. În cazul lui Sebastian Ghiţă, formularul e autentic”

Mai multe documente care îl priveau pe deputatul independent Sebastian Ghiţă au fost făcute publice la Naşul TV, vineri seară, printre acestea aflându-se şi o declaraţie în care acesta este de acord cu verificarea amănunţită a sa şi a familiei sale, dată în prezenţa unui cadru militar în dreptul căruia apar şi menţiunile „gradul, numele, prenumele şi semnătura funcţionarului de securitate“.

ghita_indz2fl6ax_87367700

Alexandru Căutiş a confirmat, la Realitatea TV, faptul că formularele făcute publice în cazul lui Sebastian Ghiţă şi printre care se află o declaraţie în care acceptă „cerinţele procedurii de verificare şi avizare” ale unei instituţii, dată în prezenţa unui cadru militar în dreptul căruia apar şi menţiunile „gradul, numele, prenumele şi semnătura funcţionarului de securitate”, sunt autentice.

„Am luat legătura cu mai mulţi rezervişti de la diferite servicii secrete româneşti. Am primit de la ei confirmarea: ceea ce a fost făcut public, în cazul lui Sebastian Ghiţă, e un formular autentic şi este un formular standard. Aceste formulare au legătură cu mai multe activităţi, poate fi completat şi când e vorba despre o relaţie contractuală, indiferent de instituţia cu care este semnat”, a mai precizat jurnalistul.

Printre documentele publicate de Naşul TV, pot fi regăsite o declaraţie semnată care poartă numele lui Sebastian Ghiţă, în care acesta este de acord începerea unei verificări amănunţite în ceea ce-l priveşte, dar şi a familiei sale. De asemenea, este completată de mână o autobiografie detaliată în care sunt date detalii şi despre membrii familiei. La sfârşitul autobiografiei datate 27.08.2004 sunt precizate următoarele: „Am o stare a sănătăţii foarte bună, nu am defecte fizice, nu am semne particulare şi nu am suferit intervenţii chirugicale. Aceasta este autobiografia pe care o dau şi o semnez, asumându-mi răspunderea exactităţii datelor consemnate.”

blank