Social, Stiri

Se lasă cu scandal în sediul PNL

La sediul PNL a avut loc, luni, un incident cu o persoană în scaun cu rotile care s-a recomandat revoluţionar şi i-a cerut lui Vasile Blaga să predea certificatul de revoluţionar şi să dea explicaţii de ce doresc liberalii să preia puterea. La faţa locului au intervenit poliţiştii şi un echipaj de la ambulanţă.

aaaa_23001300

În timpul şedinţei săptămânale a liderilor PNL, o persoană în scaun cu rotile a intrat în sediul formaţiunii. Bărbatul s-a recomandat a fi revoluţionarul Gheorghe Zainea. Acesta striga în sediul PNL, la o portavoce, numele liderilor PNL.

Revoluţionarul a susţinut că a fost împins cu căruţul pe scările din interiorul clădirii, el fiind însoţit de o altă persoană despre care a afirmat că este fiul său. Totodată, revoluţionarul l-a acuzat pe Blaga că i-ar fi făcut „semn” unei persoane, care l-ar fi aruncat pe scări.

La sediul PNL a ajuns şi un echipaj de poliţie. Revoluţionarul le-a spus agenţilor că a dorit să discute cu Vasile Blaga şi Alina Gorghiu.

„Am venit să-i spun domnului Blaga să predea certificatul de revoluţionar (…) Ştiu că nu este revoluţionar şi posedă un certificat de revoluţionar. Şi să-i spun doamnei preşedintă Gorghiu să nu mai spună la televizor că ei vor să preia puterea”, a spus Zainea.

La faţa locului a ajuns şi o ambulanţă care l-a luat pe revoluţionar.