Actualitate, Stiri, Ultima Ora

ELENA UDREA a fost citată la DNA.

Elena Udrea a fost citată, marţi, la DNA. Udrea poate fi reţinută şi prezentată instanţei pentru arestare preventivă, după ce deputaţii au avizat, luni seară, cele şase cereri ale DNA de urmărire penală, reţinere şi arestare preventivă în Dosarele Microsoft şi Gala Bute.

Elena Udrea

 

După publicarea în Monitorul Oficial a celor şase hotărâri ale Camerei Deputaţilor privind aprobarea cererilor de urmărire penală şi de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea , procurorii au citat-o să se prezinte marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarele Gala Bute şi Microsoft.

Elena Udrea este aşteptată să ajungă la DNA în jurul prânzului.

Ministru Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, că a primit Hotărârile Parlamentului ce o vizează pe Elena Udrea imediat după redactarea lor şi le-a transmis, în cursul dimineţii, procurorului general, pentru a fi trimise mai departe DNA.

Deputaţii au aprobat, luni, în plen toate cererile DNA de arestare a Elenei Udrea, precum şi cererile de urmărire penală, în dosarul Gala Bute şi în dosarul Microsoft. Pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor au fost în total ŞASE cereri – trei de arestare și trei de urmărire penală. 

Într-una dintre solicitările de arestare, procurorii cer şi încuviinţare pentru reţinerea Elenei Udrea, în dosarul Microsoft.

Hotărârile Camerei Deputaţilor au fost publicate în Monitorul Oficial.

Potrivit prevederilor legale, după ce Camera Deputaţilor hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi, Hotărârea camerei se comunică de îndată ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în termen de trei zile. Data comunicării către ministrul Justiţiei este data intrării în vigoare a hotărârii.

Deputaţii au votat luni seara cererea privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”, fiind înregistrate 285 de voturi „pentru” şi 49 „împotrivă”. Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ s-a referit la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Camera Deputaţilor a aprobat şi cererea privind încuviinţarea extinderii urmăririi penale în dosarul „Gala Bute”. Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor întocmit ca urmare a solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 278 voturi pentru şi 50 împotrivă.

Camera a aprobat, luni seară, şi încuviinţarea cererii de arestare preventivă formulată în dosarul „Gala Bute” în privinţa Elenei Udrea. Rezultatul votului la proiectul de hotărâre referitor la cererea ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.50/P/2014 al DNA, a fost de 219 voturi „pentru” şi 102 „împotrivă”.

Un al patrulea vot a vizat cererea de urmărire penală în dosarul Microsoft în privinţa Elenei Udrea. Camera a aprobat, cu 243 voturi „pentru” şi 50 „împotrivă”, proiectul de hotărâre întocmit în urma solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii de avere, în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Camera Deputaţilor a aprobat de asemenea solicitarea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului în dosarul Microsoft. Camera a aprobat, cu 202 voturi „pentru” şi 65 „împotrivă”, cererea ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de reţinere şi arestare preventivă a deputatului Elena Udrea, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Camera a aprobat, luni seară, şi cererea formulată în cazul Elenei Udrea privind încuviinţarea arestării preventive prin înlocuirea controlului judiciar, în dosarul Microsoft. Proiectul de hotărâre a Camerei Deputaţilor aferent cererii ministrului Justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ, de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Elena Udrea, prin înlocuirea controlului judiciar dispus la data de 29.01.2015, formulată în dosarul nr.880/P/2014 al DNA, a fost adoptat cu 152 de voturi „pentru” şi 82 „împotriv㔑.