Sport, Stiri

Masacru la fotbal.

Derby-ul dintre Zamalek şi ENPPI, primele două fornmaţii clasate în campionatul Egiptului, a fost scăldat într-o baie de sânge, cel puţin 40 de fani ai gazdelor pierzându-şi viaţa în confruntările cu poliţia.

blank

Zamalek – ENPPI trebuia să fie prima partida de prima ligă egipteană care se dispută cu spectatori, după anul 2012, când accesul publicului a fost interzis pe stadioane, tot în urma unor violenţe ieşite din comun petrecute pe o arenă, la Port Said.

Duminică, numărul suporterilor autorizaţi să intre pe stadionul din Cairo a fost limitat la 10.000, însă cei care au dorit să intre în arenă au fost mult mai mulţi, aceştia încercând să forţeze porţile şi să escaladeze gardurile. Potrivit poliţiei a fost în principal vorba de o facţiune dură a ultraşilor lui Zamalek, cunoscută sub numele de Ultras White Knights. Poliţia a folosit gaze lacrimogene, dar suporterii au devenit violenţi şi au ripostat cu petarde.

Mulţi suporteri au murit în busculada care s-a format, călcaţi în picioare ((bilanţele provizorii arată că numărul lor este de peste 40)). Chiar dacă în exteriorul arenei era haos, meciul s-a desfăşurat (scor final 1-1), fapt care a stârnit şi mai mult furia fanilor.  Ca reacţie la aceste violenţe, guvernul a decis să suspende campionatul de fotbal.

blank