Social, Stiri, Ultima Ora

SITUAŢIA DRUMURILOR. Pe A2 vântul bate cu putere. Cum se circulă spre MUNTE

După ninsorile abundente şi viscol, două tronsoane de drumuri naţionale au mai rămas închise. Exista însă şi restricţii pe alte rute. La primele ore din ultima zi a anului, poliţiştii spun că circulaţia spre munte este scăzută în intensitate, dar avertizează că se pot forma cozi la orele amiezii.

coloana_iarna1_82162900

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (10:45), pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa vântul bate cu putere, spulberând zăpada de pe câmp pe partea carosabilă, formând suluri, mai ales pe porţiunile kilometrice 40-50 şi 65-75. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă şi să se mărească distanţa în mers între autovehicule. Sunt obligatorii anvelopele de iarnă.

Întrucât acest fenomen se semnalează şi pe alte drumuri naţionale din sud-estul ţării, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să-şi doteze autovehiculele cu lanţuri antiderapante şi lopată.

Pe DN1 Bucureşti – Braşov circulaţia nu a crescut semnificativ în intensitate. Totuşi, este posibil ca în orele următoare să se formeze coloane de maşini la Comarnic şi pe raza staţiunilor montane de pe Valea Prahovei. În această situaţie, le recomandăm conducătorilor auto care se îndreaptă către Braşov să folosească ruta alternativă DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele.

În judeţul Vaslui, traficul rutier a fost reluat, în condiții de iarnă, şi pe tronsonul Fălciu – Murgeni al DN24A, astfel că între Huşi şi Murgeni se circulă, deocamdată, cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Pe drumurile naţionale din judeţul Tulcea (DN22, DN22D, DN22E, DN22F, DN22A) se circulă cu restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

Încă sunt închise, în urma ninsorii abundente și a viscolului, următoarele tronsoane de drumuri naţionale:

DN24D Tulucești – Vârlezi (jud. Galați);
DN11A Podu Turcului (jud. Bacău) – Bârlad (jud. Vaslui).

Mare atenţie! În unele zone porţiunile de carosabil uscat pot alterna cu altele acoperite cu gheaţă sau zăpadă!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare, valabilă în intervalul 30 decembrie 2014, ora 20:00 – 2 ianuarie 2015, ora 10:00, referitoare la vreme deosebit de rece. De asemenea, în cursul zilei vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi în Dobrogea, spulberând zăpada deja depusă, în acest sens fiind emise şi atenţionări nowcasting.

Conform prevederilor H.G. nr. 1777/2004, cu modificările şi completările ulterioare, circulaţia vehiculelor, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, va fi restricţionată în data de 31 decembrie 2014, în intervalul orar 16:00-22:00, iar în zilele de 1 şi 2 ianuarie 2015, în intervalul orar 6:00-22:00, pe autostrada A2 Bucureşti – Murfatlar în cazul celor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, iar pe DN7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea – Veştem şi pe DN39 Agigea – Mangalia, în cazul celor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.