Premierul Victor Ponta a acordat un interviu publicaţiei Leaders Magazine, în care a vorbit despre alegerile prezidenţiale şi viziunea sa despre noul preşedinte al României.
„Preşedintele trebuie să propună o viziune pentru ţara sa. Am această viziune, acest proiect care să unească oamenii şi să privilegieze deciziile consensuale, bazate pe prerogative constituţionale exercitate cu bună-credinţă. Este vorba despre O Românie Puternică”, a decalarat Ponta, potrivit Agerpres.
Premierul a fost întrebat care vor fi ambiţiile şi priorităţile sale pentru România în cazul în care va fi ales preşedinte al României, iar acesta a răspuns că „privit din exterior, ar putea părea ciudat că principalul obiectiv al unui candidat este acela de a deveni un preşedinte al tuturor românilor”.
Candidatul PSD-UNPR-PC a vorbit şi despre cum vede el România în următorii 10 sau 20 de ani. „O ţară cu o economie dezvoltată ce a reuşit să treacă nu numai peste drama perioadei comuniste, dar şi peste lacunele şi problemele din perioada de tranziţie spre democraţie şi economia de piaţă. Sper ca la 1 decembrie 2018, când vom celebra o sută de ani de la Marea Unire, (…) vom fi o naţiune şi mai unită, care a reuşit să îşi surmonteze divizările şi care îşi construieşte un viitor mai bun şi mai luminos în Europa”, a spus Ponta.


