Alina Mungiu e în război. Ea crede că e în răbzboi cu rușii, cu ex-comuniștii, cu proștii, cu corupții, în general e în război cu tot ceea ce nu ne transformă într-o țară tipic occidentală, cu ordinea și cu rigurozitatea ei, singurele care ar aduce – am crezut cu toții, vreo 25 de ani – bunăstare și zâmbete pe buze, pentru întreaga societate. Doamna Mungiu Pippidi este convinsă că, extirpând ceea ce este specific nouă dar nu ”se pupă” cu ceea ce tot vede în Occident, de la înălțimea poziției sale de ONG-ist de talie superioară, vom putea fi la fel ca ei. Numai că, atunci când ne spune că suntem manipulabili, suntem proști sau, pur și simplu, cumpărați de propaganda rusă pe tema copiilor familiei Bodnariu, doamna Mungiu nu se bate cu rușii, cum crede dânsa. Se bate cu esența domniei sale de moldoveancă aparținând unei familii cu o vastă cultură și cu sentimente profund compatibile cu esența creștină a românului.

Cum este cu putință ca un psihiatru să fi uitat atât de tare ce-a învățat în facultatea de medicină încât să nu realizeze că modificările de personalitate (cum ar dori ea să i se întâmple românului) presupun niște scindări fundamentale care aduc boli psihice îngrozitoare? Eu vorbesc de noi, românii, ca atare, dar mă gândesc cu tristețe la ce modificări s-au produs în doamna Mungiu, ca atare, acele ajustări ale personalității sale de moldoveancă crescută cu Ciprian Porumbescu, în mijlocul pepinierii de mănăstiri și schituri ale Moldovei, printre oameni firești, care-și iubesc și se străduiesc, din toate puterile lor să-și crească și să-și transforme pruncii în oameni de nădejde, oameni orientați spre a contribui, cât de puțin, la binele nostru general! Este imposibil să fi fost de la început ”aseptică”, în ceea ce privește afectul!

Dar, până la urmă, ar trebui să fie problema Alinei Mungiu, cum alege să-și trăiască viața, fără oameni dragi în jur, fără zâmbete (și plânsete de copii), fără tradiții calde (și binemirositoare, de sărbători) și fără credința aceea puternică, specific ortodoxă, care ne ține în echilibru pe pământul acesta! Nu este deloc necesar, dacă nu ne înțelege, în emoția noastră față de soarta copiilor desprinși de mediul părintesc (deși, sigur a învățat în facultate câtă nevoie au copiii de siguranța căminului părintesc și cum cresc traumatizați, convinși că au vini majore, atunci când părinții divorțează, de exemplu), să ne și încadreze în proști manipulați de ruși! Cu oiștea în gard a dat doamna Mungiu Pippidi! Dacă a uitat ce înseamnă ”oiște”, îi recomandăm DEX.