Paul Surugiu Fuego nu e doar un artist iubit, un moderator de succes, la TVR 2, ci și un pictor pasionat, care-și ocupă timpul liber făcând emoții pe pânză, așa cum le spune. Tablourile sale, simple și cu suflet, sunt vândute pentru a susține tinerii talentați și artiștii aflați în situații financiare complicate. Iată că pandemia nu l-a oprit pe Fuego să-și așeze visuri pe pânză. Pe lângă florile sale, el pictează și case, iar recent i-a venit o idee interesantă.
 Fuego, expoziție de pictură
Astfel, artistul a realizat colecția de pictură „RECURS LA MEMORIE” reprezintă reverență făcută de artist în fața imensității culturii noastre. Aceasta zugrăvește casele memoriale, părintești ale marilor noștri scriitori, în semn de omagiu pentru genialitatea lor. Colecția spune o poveste în culori despre cei care definesc imensitatea sufletului românesc, dându-i nuanțele de seamă în literatură sau în muzică. Cele 10 opere ne poartă în locuri de neuitat ale României, chiar acolo unde a luat naștere inspirația și bucuria de a zidi prin cuvânt și prin nuanțe o lume a frumosului! Paul Surugiu îi strânge laolaltă pe o parte dintre cei mai importanți autori, simboluri incontestabile, într-un omagiu, o viziune proprie a caselor în care lumina lor a prins glas și formă. Autorii ale căror case memoriale au fost realizate de Paul Surugiu-Fuego sunt: Mihai Eminescu, Ștefan Luchian, Ion Creangă, Grigore Vieru, Tudor Arghezi, Adrian Păunescu, Nicolae Iorga, Nicolae Labiș, Nichita Stănescu și George Enescu! Colecția a fost vernisată miercuri, în cadrul unui eveniment remarcabil la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”, locul în care, pe vremurile acestea complicate, se întâmplă o multitudine de lucruri speciale, în plan artistic și cultural.

 Fuego, expoziție de pictură

La vernisajul lui Fuego au participat academicianul Răzvan Theodorescu, artista Stela Enache și muzicianul Vlad Crețu. Fuego a sprijinit doi instrumentiști de seamă, un pianist tânăr, premiat, Crețu Davi, aflat la început de drum și o remarcabilă violonistă la Opera Română din București, Cristina Bădăruță. Întreaga colecție a fost achiziționată de Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” și expusă în foaierul Aulei Magna.
 Fuego, expoziție de pictură
De asemenea, duminica aceasta, de la 15.00, la TVR 2, vă propunem o gală cu patru eroine ale vieții, patru femei care fac performanță și care luptă, zi de zi a vieții lor, pentru a se menține și pentru a făuri frumosul – Sava Negrean Brudașcu, Alina Mavrodin, Anca Sigartău și Daniela Gyorfi cu familia sa! “Îmi place să cred că tablourile mele au suflet, fiind fiecare în parte, o mică fărâmă din cel care sunt, cu toate tresăririle și simplitățile mele. De fapt, asta au ele special, poezia ochilor mei, a timpului liber investit cu folos într-o cauză nobilă, dar și într-o formă de artă care va dăinui peste ani, pe peretele celor cărora le luminează casele, ca într-un imperiu nespus de tăceri, într-o supremă rugă a iubirilor de rouă. E formidabil să știi că într-un timp relativ scurt, doar câteva ore, în noapte, te-ai lăsat pradă imaginației și ai pus acolo, în nuanțele potrivite, un catren al iubirii, o frumoasă reverență, un fragment din tine.” (Paul Surugiu-Fuego)

Citeste si...
Artistul Paul Surugiu Fuego le-a scris fanilor pe pagina socială un mesaj emoţional