Cultura, Stiri

Filmul a fost existenţa mea, spune Sergiu Nicolaescu; de aceea, un cinematograf din Târgu Jiu îi poartă numele

Filmul a fost existenţa mea, spune Sergiu Nicolaescu; de aceea, un cinematograf din Târgu Jiu îi poartă numele

blankActorul şi regizorul care a adunat, la cele peste 60 de filme ale sale, peste 135 de milioane de telespectatori din România şi peste un miliard din lume, care a dat viaţă unor personaje absolut memorabile, şi vorbim despre Sergiu Nicolaescu, a fost numit, în cadrul unei şedinţe a consiliului local, cetăţean de onoare al oraşului Târgu Jiu. Nicolaescu a fost impresionat de gest şi fericit că oltenii lui – căci, dacă nu toată lumea ştie, Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu – s-au gândit astfel la el şi i-au recunoscut meritele. El, printre mulţumiri şi aprecieri, a mai spus: „Pentru mine, filmul a însemnat ceea ce era mai important în viaţă. Existenţa mea”. Tot în cadrul acestui eveniment, la Târgu Jiu a fost inaugurat cinematograful care va purta numele actorului Sergiu Nicolaescu. De fapt, cinematograful este vechiul cinematograf „Victoria”, singurul care mai există în oraş, închis o vreme şi modernizat. N.M  

blank