Featured, Social

ATCA împlinește 10 ani și își donează ziua de naștere! Te invităm la petrecere

ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată împlinește, în 2018, 10 ani de activitate – 10 ani de muncă dedicată copiilor cu autism, în care a reușit să dezvolte două centre pentru cei 170 de copii cu tulburări de spectru autist care fac terapie.

            Cu această ocazie, te invităm și pe tine la petrecerea aniversară ce are loc pe 28 iunie, de la ora 19:00, la Tete-A-Tete Herestrău. Petrecerea va fi minunată, în inima unuia dintre cele mai frumoase parcuri din București, plină de surprize.

            În plus, ATCA a decis să își doneze ziua de naștere și să facă o faptă bună pentru 11 copii din Constanța cu situație materială precară. În ciuda faptului că trăiesc într-o casă care aproape se prăbușește, toți copiii sunt olimpici și premianți, părinții lor făcând tot posibilul ca ei să poată merge în continuare la școală. Copiii cei mari urmează facultatea la stat, la buget, având bursă de merit.

            Fratele cel mare va fi prezent joi seară la petrecerea ATCA de 10 ani și va oferi mai multe detalii despre situația materială a familiei și despre problemele cu care se confruntă în fiecare zi.

            Intrarea este liberă pentru toate persoanele cu suflet mare care vor să petreacă o seară memorabilă și să facă o faptă bună pentru 11 copii care au nevoie de ajutor. Cu banii strânși cu această ocazie, familia își va repara casa și va cumpăra rechizitele necesare pentru următorul an școlar. 

            Companiile care vor să se implice și să susțină ATCA în demersurile sale, pot direcționa 20% din impozitul de profit. Această sponsorizare nu reprezintă o cheltuială pentru companie. Impozitul se diminuează cu suma aferentă sponsorizării, cheltuiala fiind astfel deductibilă. Detalii, pe site-ul ATCA.

            Părinții cu copii care doresc să ia parte la eveniment pot veni însoțiți de cei mici. ATCA a pregătit un colț liniștit, în care se pot bucura de petrecere împreună cu întreaga familie, cu mic și mare.  

            Persoanele care nu pot ajunge la petrecerea ATCA de 10 ani, însă vor să doneze pentru cei 11 copii din Constanța, o pot face direct pe site-ul ATCA, în secțiunea Donatii, cu mențiunea “Pentru petrecerea ATCA de 10 ani”.

             De gustări se ocupă Atelierul de Bobo, Cofetăria Alice și Pain Plaisir.

            Detalii și în pagina de Facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/618193811867022/

Așteptăm confirmările dumneavoastră la numerele de telefon 0748849919 și 0751278391.

blank

Despre ATCA

Înființată în 2008, ATCA – Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată a devenit un standard profesional prin rezultatele remarcabile în programele de intervenție pentru copiii cu tulburări comportamentale și din spectrul autist și s-a specializat în domeniul de formare a terapeuților ABA (Applied Behavior Analysis) din România. MISIUNEA ATCA este de a sprijini prin terapie specializată (1:1) recuperarea copiilor care suferă de tulburări comportamentale de nivel mediu (ADHD și ADD) sau sever (Autism) și de a oferi cursuri de formare, metodologii și instrumente actuale, dovedite științific ca fiind cele mai eficiente în îndrumarea și managementul tulburărilor de comportament. Cursurile de formare se adresează tuturor celor implicați în dezvoltarea copiilor atipici: părinți, profesori, educatori și terapeuți.

blank