Reporter: Domnule avocat, subiectul introducerii unor limite legale pentru substanțele psihoactive în sânge a generat o dezbatere amplă în spațiul public. Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, miza acestui subiect?

Ciprian Iordan: Miza este una esențială, atât pentru siguranța rutieră, cât și pentru claritatea juridică. În momentul de față, legislația noastră nu oferă un cadru clar în ceea ce privește concentrația minimă de substanțe psihoactive care să fie considerată periculoasă pentru conducere. Această lipsă de precizie generează o serie de probleme: de la cazuri penale abuzive, până la supraaglomerarea instanțelor cu dosare care, în mod obiectiv, nu ar trebui să existe.

Reporter: ICCJ urmează să se pronunțe pe această temă. Cum vedeți decizia Înaltei Curți și impactul ei asupra legislației?

Ciprian Iordan: Decizia ICCJ este crucială, deoarece va clarifica modul în care este interpretată sintagma „sub influența substanțelor psihoactive” din Codul penal. Dacă Înalta Curte va considera necesară incriminarea oricărei urme de substanțe, fără să existe o afectare reală a capacității de conducere, vorbim despre un precedent care poate afecta numeroși cetățeni. În schimb, dacă se decide că este nevoie de o afectare concretă a abilităților fizice sau psihice, legislația ar trebui ajustată pentru a include limite clare, măsurabile.

Reporter: Ce soluții legislative ar putea fi adoptate pentru a rezolva această problemă?

Ciprian Iordan: Cea mai logică soluție ar fi stabilirea unor limite legale pentru substanțele psihoactive, similar celor existente în cazul alcoolului. Aceste limite pot fi inspirate din modelele deja aplicate în alte state europene. De exemplu, în Germania sau Franța, legislația prevede concentrații maxime pentru diverse substanțe, iar testele din trafic sunt urmate de analize de laborator pentru confirmare. Acest sistem reduce riscul de erori și de sancționare a persoanelor nevinovate.

Reporter: Au existat cazuri în România în care testele rapide au dus la acuzații nefondate?

Ciprian Iordan: Din păcate, da. Sunt numeroase cazuri în care șoferii au fost acuzați de conducere sub influența drogurilor, deși testele au indicat doar urme de substanțe inofensive sau consumate cu zile înainte. Un exemplu concret este cel al metabolitului inactiv al cocainei, care nu influențează în niciun fel capacitatea de a conduce. Aceste situații ridică serioase întrebări despre echitatea sistemului și despre protecția drepturilor cetățenilor.

Reporter: Ce riscuri presupune menținerea actualei legislații?

Ciprian Iordan: În forma actuală, legislația permite sancționarea unor persoane care nu reprezintă un pericol real pentru siguranța rutieră. În plus, lipsa unor limite precise poate descuraja raportarea unor astfel de cazuri și poate crește neîncrederea în sistemul de justiție. Pe de altă parte, instanțele și procurorii sunt supraîncărcați cu dosare care, în alte jurisdicții, ar fi clasate din start.

Reporter: Cum pot cetățenii afectați să își apere drepturile?

Ciprian Iordan: În astfel de situații, este esențial ca persoanele implicate să apeleze la un avocat specializat, care să analizeze cazul în detaliu. Există argumente legale solide care pot fi invocate, mai ales în cazul în care rezultatele testelor nu reflectă realitatea. De asemenea, recomand șoferilor să solicite întotdeauna o analiză de laborator, care este mult mai precisă decât testele rapide utilizate în trafic.

Reporter: În concluzie, ce mesaj aveți pentru cititori?

Ciprian Iordan: Este important să fim responsabili la volan, dar și să fim informați cu privire la drepturile noastre. Introducerea unor limite legale clare ar aduce un echilibru necesar între siguranța rutieră și protecția drepturilor individuale. Urmăriți cu atenție decizia ICCJ, deoarece aceasta poate influența direct modul în care sunt gestionate astfel de situații în viitor.

Dezvăluiri incredibile în singurul interviu de televiziune acordat vreodată de generalul Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii, realizat anul trecut de ziaristul Cristian Unteanu.

Este mărturia-testament pe care Iulian Vlad a decis să fie vizionată doar după moartea sa.

„Este o relatare de nepreţuită valoare asupra sfârşitului unei epoci şi a unei întregă clase conducătoare, cu amănunte absolut senzaţionale şi niciodată ştiute public până acum, o relatare când profund emoţională, când calmă, câteodată chiar detaşată. Dar, în orice caz, este o pagină de istorie care nu trebuia să lipsească pentru înţelegera climatului şi evenimentelor din Decembrie ’89”, spune jurnalistul Cristian Unteanu, cel care realizează emisiunea „Realitatea Geopolitică” la Realitatea TV.

Prima parte a interviului cu generalul Iulian Vlad a fost publicată joi, 21 decembrie, pe Adevarul.ro:

Cristian Unteanu: Începem de la un moment-cheie: celebra întâlnire din Malta, din 2-3 decembrie 1989, dintre Mihail Sergheievici Gorbaciov şi George Bush tatăl. Fabulos mi se pare că raportul semnat de dumneavoastră, raport olograf, semnat şi parafat de generalul Iulian Vlad, şeful Departamentului Securităţii Statului, adresat preşedintelui României Nicolae Ceauşescu, privind problemele ce urmau a fi abordate în cadrul întâlnirii de la Malta. Anunţaţi în raport inclusiv reunificarea Germaniei, inclusiv că există un acord între cele două puteri pentru a redefini sferele de influenţă. A ajuns acest raport la el? De ce n-a făcut nimic?

Generalul-colonel Iulian N. Vlad: Rapoartele de acest fel întotdeauna i le înmânam personal. Erau mai multe modalităţi pe care le utilizam în informarea şefului statului, de la informările verbale, în chestiuni care necesitau o maximă urgenţă, apoi erau informările care se făceau prin buletinele de informaţii, cum se fac de fapt peste tot, şi erau aceste note, rapoarte olografe, care aveau drept obiect probleme dintre cele mai importante şi asupra cărora era necesar ca şeful statului să reflecteze. Era, deci, un sistem care devenise o regulă şi a funcţionat fără reproş.

Fără reproş ca sistem. Dar ca finalitate?

Este o chestiune pe care trebuie să o discutăm de principiu. Instituţia pe care am condus-o eu, la fel ca toate celelalte de acest fel existente în lume, avea datoria să culeagă informaţii care să privească interesele statului. Informaţii care să contribuie la apărarea ţării, să previzioneze eventual evenimente. Dar hotărârile în baza acestor informaţii le ia cel care este îndrituit să o facă – preşedintele, adică şeful statului, sau guvernul.

Aici era vorba despre schimbarea paradigmei politice în lume. De ce nu a reacţionat?

Au fost informaţii – acesta este numai un exemplu, dar au fost şi alte rapoarte cu informaţii foarte importante şi de stringentă actualitate. Din păcate, în unele cazuri nu au fost luate în calcul. Ar fi absurd să calific un mod sau altul de a fi fost tratate, dar cert este că ele nu s-au finalizat aşa cum ar fi trebuit. Problema trebuie s-o vedem în ansamblul stărilor de lucruri care existau la acea dată şi mai cu seamă la cele care se prefigurau. Pentru că erau limpezi şi pentru oameni mai puţin informaţi sau care să nu fi operat cu asemenea instrumente să-şi dea seama că se petrece ceva grav în lume. Atât cât se putea informa românul la vremea aceea şi, din păcate se informa puţin, pentru că posibilităţile lui de informare erau limitate. Ceauşescu n-a ieşit să facă declaraţii pe baza informaţiilor pe care le-a primit. Trebuia să acţioneze într-un fel sau altul. Cum? E foarte greu de spus.

Şi anume?

Sigur, România, până la un anumit timp, a considerat că aliaţii cei mai importanţi pe care poate şi trebuie să se bizuie în orice împrejurare sunt Uniunea Sovietică şi celelalte ţări membre mai cu seamă ale Tratatului de la Varşovia sau toate celelalte ţări socialiste. În decembrie 1989, România nu se mai putea bizui pe apărarea Uniunii Sovietice. Ba dimpotrivă. Uniunea Sovietică proferase ameninţări la adresa României încă demult, de la ocuparea Cehoslovaciei. Ba chiar se luase o anumită hotărâre atunci, dar, datorită mai cu seamă intervenţiei unor prieteni pe care-i avea România la timpul acela, Uniunea Sovietică n-a dat curs intenţiilor ce le avea şi cu privire la România.

Care erau acei prieteni în epoca Cehoslovacia?

Este foarte important acest lucru. Cel mai prompt dintre prietenii de atunci ai României, care a intervenit la foarte scurtă vreme şi intervenţia a fost foarte oportună, a fost China. Guvernul chinez atunci a declarat deschis că, în cazul în care Uniunea Sovietică intră în România – ocupase deja Cehoslovacia –, China va pătrunde pe teritoriul sovietic. Prin Manciuria şi prin alte părţi. În al doilea rând, un mare prieten al României a fost generalul De Gaulle. Am avut prilejul să-i fiu în apropiere mai cu seamă în timpul vizitei pe care a făcut-o în România. Şi am fost alături de şeful statului român şi de şeful statului francez în drumurile pe care le-a făcut în ţară şi am ascultat care au fost sfaturile pe care De Gaulle i le-a dat lui Ceauşescu. Şi în al treilea rând, declaraţia preşedintelui Johnson (n.r. – preşedintele SUA Lyndon B. Johnson), care, de asemenea, a atenţionat ferm că, în cazul în care Uniunea Sovietică intră în România, Statele Unite ale Americii vor acţiona în consecinţă.

Revin la raportul din 1 decembrie 1989. Aţi spus acolo ceva care mă leagă direct de povestea dumneavoastră. Atunci am avut aceşti aliaţi, printre care Statele Unite. În schimb, dumneavoastră spuneaţi în raport citez: „Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiile lor cu România şi va solicita ca şi URSS să acţioneze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier“. Avertisment direct de război.

România avea foarte mare nevoie de importurile acestea care se făceau din URSS. Şi deci sfatul preşedintelui Americii pentru partea sovietică era să acţioneze în consecinţă şi să constrângă România să cedeze într-un fel sau altul. Ceauşescu a făcut o greşeală politico-diplomatică importantă. El a denunţat unilateral clauza naţiunii celei mai favorizate, pe care America o oferise României. Adică în relaţiile economice se lucra conform prevederilor acestei clauze. America s-a simţit ofensată şi probabil că Ceauşescu n-a intuit cât de grave ar putea să fie urmările şi în plan politic. Pentru că, în plan economic, într-adevăr: ai renunţat la nişte avantaje pe care ţi le oferea această clauză. Dar în plan politic, pierderile erau cu mult mai mari.

Credeţi că, în negocierile de la Malta, România a fost dezavantajată, pe o poziţie slabă, de ţintă?

Nu, România era deja condamnată. Şefii statelor, când se întâlnesc să ia nişte decizii au deja hotărârile pregătite. Şi pregătirea se face la alte niveluri, iar acolo doar se consfinţesc. Pentru România ce mai urma? Pentru că se răsturnaseră deja nişte regimuri. Cădeau ca un castel de cărţi de joc: unul după altul.

Aşa a fost în luna decembrie 1989… A fost o lună a răsturnărilor, a prăbuşirii sistemului socialist.

După ce am văzut această schimbare care condamna România la o trecere violentă de putere, în lipsa unei înţelegeri minimale din partea lui Nicolae Ceauşescu, vă propun să ne referim la discuţiile de la Moscova după summitul de la Malta. Cine făcea parte din delegaţie alături de Nicolae Ceauşescu?

Înainte de a vă da răspuns la această întrebare, trebuie să vă spun că în 1989, în împrejurările date, apropo de ceea ce se întâmplase în timpul în care Uniunea Sovietică a cucerit Cehoslovacia, iar România a primit acel sprijin generos din partea a trei mari puteri, Nicolae Ceauşescu nu mai era una şi aceeaşi persoană. Nu e vorba numai de ceea ce se poate întâmpla odată cu trecerea anilor. Ceauşescu era aproape complet schimbat.

Mai multe pe Adevarul.ro.

Reporter Domnule Dan Claudiu Tănăsescu, am citit într-un „Cuvânt înainte” al uneia dintre cărțile publicate de dumneavoastră că sunteți un om polivalent, în sensul că ați exercitat multe funcții și profesii. Care-i adevărul?

Dan Claudiu Tănăsescu: Da, este adevărat, însă polivalente sunt doar unele elemente chimice din tabelul lui Mendeleev! Viața m-a dus prin multe zone de activitate. Acest lucru a fost posibil în mare parte mulțumită educației primite de la părinți, care puneau mare preț pe muncă, dar și… obligat de soartă, prin plaja oferită de anii mulți petrecuți de la naștere până acum. Natura m-a înzestrat cu mai multă voință decât lene, calitate care m-a cărat, pur și simplu, pe o mulțime de miriști pe care am făcut… bătături!

R: Adică ?

DCT: Păi… am început să muncesc de la vârsta de 14 ani. Nu din lipsa mijloacelor materiale, ci din curiozitate. Tatăl meu era medic, aveam din ce trăi. Dar, cum vă spuneam, la vârsta aia, dorința de a cunoaște m-a împins în bulboana primei ocupații. Șoseaua din comuna mea, Mogoșoaia, se moderniza. Pe lângă furnicarul de muncitori cu lopata, lucrau și câteva compresoare care bătătoreau matricea șoselei. Le admiram cum se plimbau peste balastul ce urma să constituie patul asfaltului. Şi, într-una din zile, mecanicul unuia dintre ele m-a invitat la volanul mașinăriei. Am lucrat ca ajutor de mecanic vreo câteva luni. Apoi, a trebuit să reiau școala, după care am intrat la facultatea de medicină, dar, din pricină că tatăl meu purta un stigmat ce nu le-a plăcut comuniștilor, am fost exmatriculat. Și atunci, din motive de „reabilitare” (tatăl meu făcuse politică înainte de 1944), m-am angajat ca tractorist, și apoi șofer, la un SMT. În același timp, pentru că învățasem la Palatul Pionierilor, acum Palatul prezidențial Cotroceni, să cânt la saxofon și clarinet, am făcut parte din diferite trupe de lăutari, mergând cu ei să cânt la baluri, nunți și tot soiul de spectacole. Așa am cunoscut frumoasele cântece românești, oamenii acestei țări…

R: Atunci, cum de ați ajuns medic?

DCT: Aaa! Asta a fost puțin mai târziu. După doi ani de „reabilitare”, am fost reprimit la Facultatea de medicină din Cluj, pe care am terminat-o cu brio. Fiind un student foarte bun, cei de la partidul comunist m-au înscris în organizația de bază a facultății.

R: Deci, să înțeleg că nu mai ținuseră cont de situația politică a tatălui!

DCT: Așa-i. Eu, atunci când m-au chemat să-mi scriu autobiografia, le-am amintit de dosarul meu „pătat”, dar ei au motivat că „e ordin de sus” ca studenții cei mai buni să fie făcuți membri de partid. Și așa, vrei, nu vrei, aghiazmă bei Matei, am ajuns unul dintr-ai lor. Tatăl meu râdea de mine: „Bravo, băiete, ajunsăși și comunist!”.

R: Și ce a urmat?

DCT: Am terminat facultatea și am mers la post, la circumscripția sanitară din orașul Mărășești. După șapte ani, nu se dăduse de zece ani concurs pentru intrare în București, am reușit să iau acel examen și am primit un post de medic în cadrul Policlinicii Colțea. Acolo am muncit cu seriozitate și, după un timp, m-am transferat la Policlinica Drumul Taberei.

R: Bine, dar cu scrisul, cu politica și demnitățile cum rămâne?

DCT: Un bob zăbavă! Am ajuns scriitor „din cauza” (ei bine, e vorba de fapt de destin!) unui mare scriitor care a făcut o criză cardiacă în noaptea în care eu eram de gardă pe salvare.

R: Despre cine-i vorba?

DCT: De Fănuș Neagu. L-am tratat mult timp, și am rămas prieteni. El m-a… descoperit, el m-a condus spre publicarea primei cărți. A fost pentru mine omul care m-a aruncat în bulboana scrisului, ocupație care a devenit o a doua mare pasiune. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din anul 1979. În același timp, am colaborat la revista „Săptămâna”, care era condusă de marele scriitor Eugen Barbu, cu care am legat o strânsă prietenie.

R: Ați publicat multe cărți.

DCT: Da, vreo douăzeci, trei dintre ele fiind premiate. A fost o perioadă când cărțile mele erau tipărite în zeci de mii de exemplare. Apoi…

R: Dar cu politica ?

DCT: Ei, toate lucrurile, în viață, sunt mai mult sau mai puțin întâmplătoare! A fost cam așa: După surogatul de revoluție din 1989, m-am pomenit în cabinetul meu de la Policlinica Drumul Taberei cu o grupă de cetățeni din Mogoșoaia (acolo m-am născut și am crescut) care, nici una, nici două, mă chemau să ocup fotoliul de primar al localității. „Nici gând”, le-am spus. „Eu îmi văd de medicina mea!” Dar ei au venit de încă vreo câteva ori, susținând că au încredere în mine, ca fiu al satului, și așa mai departe! Ei, până la urmă am admis. Am stat primar din 1990 până în anul 2004, când cântecul de sirenă al lui Vadim m-a atras în formațiunea lui, cu sprijinul căreia am devenit senator. Până în 2008.

R: Și… apoi?

DCT: M-am lăsat de medicină, am reînceput să scriu și să public, am fost ales președintele Partidului Protecției Sociale, dar, din motive de colegi rupți de realitatea politică prin care trecem, am renunțat. Acum, de câteva luni, am înființat, împreună cu un grup de tineri entuziaști și sătui de promisiunile tuturor partidelor care s-au perindat la putere, un partid de centru-stânga, care are o denumire sugestivă: Blocul Unității Naționale. Are o siglă și un logo la fel de reprezentative: BUN-100%!

R: Și care este mesajul partidului?

DCT: Simplu, dar complicat! Înlocuirea clasei politice cu una tânără, necoruptă în fapte și idei, readucerea în sufletele românilor a demnității pierdute în acești ani dezastruoși, acces la educație și la mijloacele de îngrijire a sănătății pentru toți cetățenii, refacerea patrimoniului național și aducerea nivelului de trai al românilor la standardele din statele europene cu o economie avansată!

R: Domnule Dan Claudiu Tănăsescu, vă mulțumesc pentru acest interviu.

DCT: Și eu vă mulțumesc. Cam scurt, dar înțeleg că hârtia e scumpă!

Stefan Ionita

Buna buna, sunt Michael Neatu cu pregatirea la desen si azi vom vorbi despre desenul de arhitectura in secolul XXI

De ce sa ma asculti pe mine cand vine vorba de desen de arhitectura?

Pentru ca in ultimii 7 ani de zile am predat desen architectural arhitectilor, studentilor la arhitectura si persoanelor care vor sa studieze arhitectura…

Am predate prin seminarii, lectii la tabla (cam ca cele de pe bancile scolii), lectii video, coaching 1-la-1, articole de specialitate…

Si am pregatit astfel zeci de student, multi care si-au continuat apoi studiile academice,

multi care si-au completat golurile in abilitati si apoi au trecut direct la profesat

sau care chiar si-au gasit joburi datorita ce au invatate de la mine.

Hai sa incepem…

Ce este desenul de arhitectura?

Desenul de arhitectura este setul de abilitati de desen pe care arhitectii in mod traditional le folosesc pentru a reprezenta ‘creatile’ lor.

Poate ai observant in filme imaginea stereotip a arhitectului care sta la planseta pentru ore si ore…

Ei, in tot acel timp el/ea deseneaza si proiecteaza…

Adica isi exprima ideile pe foaie la fel de usor cum oamenii de rand isi exprima ideile in scris…

Fluent, elegant… uneori cu o nota personala…

Cel putin asa se pretindea ca se petrec lucrurile acum 20-30 de ani..

De ce, ce este asa de diferit acum?

Odata cu evolutia calculatoarelor lucrurile stau altfel… arhitectii nu mai deseneaza fiindca proiectarea si desenul s-au despartit irevocabi… desenul de arhitectura a disparut aproape (cu toate ca in mod paradoxal vezi peste tot in cerintele de angajare, abilitate de a se exprima prin desen) si proiectarea se face aproape complet pe calculator

Crezi ca exista o diferenta intre un architect care deseneaza si unul care nu deseneaza?

In mod clar exista.

O vad tot timpul la studentii mei proaspat veniti…

Si se percepe de asemenea in arhitectura…

Daca esti atent la ce vezi/auzi/mirosi/simti..

o cladire studiata prin desen face diferenta intre un ‘spatiu’ (ceva cu valoare artistica si culturala) si inca un ‘ceva’ de duzina.

De ce arhitectii nu mai deseneaza?

Sunt trei motive mari si late pentru care asta s-a intamplat…

1. Au aparut programe pe calculator care sunt foarte la moda pentru proiectare

Computer aided design (CAD) – arhitectura ajutata de calculator, ceea ce este un mare pas in fata pe de-o parte (tin minte cat de frustrant era cand trebuia sa tragi un desen in tus ca s ail poti preda)… cad a usurat cu mult procesul.

Programele acestea sunt foarte utile, insa au departat si mai mult distanta intre desen si proiectarea propriu-zisa.

2. Apare iluzia ca programme care au aparut iti pot rezolva absolute toate problemele de design – de la ideile initiale la prezentare finala.

Arhitecti faimosi ca Michael Graves au zis in nenumarate randuri ca toate ideile relevante de arhitectura provin din imagini pe care le-a conturat intai in minte, apoi pe foaie. Calculatorul nu are cum sa schimbe asta fiindca procesul este prea intrinsic legat de cum functioneaza mintea umana.

3. Nu se mai preda nicaieri o metoda de desen architectural care e contemporana cu cerintele curente ale locului de munca… privit asa este foarte ciudat sa incerci metode si tehnici care mergeau acum 30-40 de ani la ce se intampla acum…

Crezi ca se poate integra desenul de arhitectura cu ce functioneaza si se cere dpdv commercial?

Da, garantat 100%, a stii sa desenezi este cea mai buna investitie pe care o poti face in educatia ta ca architect.

Poate sa tea jute cu de la a genera idei mai repede, la a cheltui mai putini bani pe programme software exorbitant de costisitoare la a castiga clienti.

Sa-ti dau un exemplu:

Exista o gluma foarte buna (buna doar daca stii sa desenezi) in cercurile de arhitecti…

Acesta este asa: daca la o intalnire cu un posibil beneficiar ii schitezi in fata insa in oglinda, atunci il ai castigat 100% garantat drept client.

Adevarul este ca impresioneaza sa vezi un profesionist care este pasionat de ceea ce face… special in contextual in care (cum ziceam mai devreme), totul este rar

Care este caltiatea esentiala ce face diferenta intre cine are success cu desenul de arhitectura?

Cu toate ca toti elevii mei devin mai buni si progreseaza si invata foarte bine, calitatea esentiala este… (surprinzator) bunul simt

Ce bagi este ce iese.

Cand este cel mai bine sa se studieze desenul de arhitectura?

Nu exista o perioada exacta, niciodata nu e prea tarziu – poti oricand sa ai un moment de insight.

Sa te trezesti din ‘ceata’ aceea care pare extraordinar de puternica daca nu ai idée ce faci… si sa te apuci de treaba, sa tea puci de desen.

Am multi student care au inceput asa.

Dar ca sa-ti raspund la intrebare – cel mai bine desenul de arhitectura se invata ca o educatie arhitecturala pre-universitara (adica inainte sa incepi studiile academice).

Sunt facultati care cer abilitati destul de avasante in desen architectural, printer care si cele din Romania.

Cat timp tine sa faci un astfel de desen?

Depinde de desen si depinde de subiect,insa cum noi lucram pe planse mari 50×70 (am observat ca sunt cele mai facile in a exprima coerent idei), un desen complet se duce pe 6 ore de studiu…

Asta implica desen la mana libera, plus desen teu si echer (cum ai vazut probabil in filme arhitectii ce deseneaza in mod cliseu.

Ai nevoie de talent sa evoluezi in desen …sau in arhitectura?

Nu, in general faptul ca simti ‘chemarea’ de a studia acest domeniu, faptul ca vrei sa inveti este tot ce ai nevoie

Cat timp tine sa devii bun in desen de arhitectura?

Intai sa definim ce inseamna bun…

Stii cum e zicala aceea ca iti trebuie 10.000 de ore ca sa stapanesti un domeniu.

Daca arhitectura e domeniul de 10.000 de ore, atunci sa stapanesti desenul iti va lua minim 1000 de ore.

Ceea ce pare mult, insa descompus in desene inseamna 300-350 desene, adica vreo 2 ani de studio cum trebuie

Poti deveni insa si fluent in desen cu 3-6 luni de experienta.

Cu toate ca una nu o exclude pe cealalta (poate sa fie o cladire noua ce este studiata prin desen), desenul de arhitectura incepe ca un

Ai avea vreun sfat pentru vreunul din cititorii nostrii care este interesat in a invata desenul de arhitectura?

DA, apucati-va cat mai repede, nu ezitati… Problema cea mai mare a studentilor este ca se tot blocheaza in mintea lor si stau asa si analizeaza la infinit.

Apuca-te din prima de desen, serios – ia o foaie de la imprimanta, un pix sau creion…

Du-te pe site-ul meu freehandarchitecture.com , pune-ti numele si emailul, descara pdf-ul gratis apoi in 10 minute poti sa te mandresti ca ai terminat primul tau desen.

Fara complicatii, fara ‘e greu, nu stiu, nu pot’.

Babysteps si ajungi acolo

Cauta si celelalte resurse gratis pe care le-am pus la dispozitie pe site.

Iti doresc sa ai grija de tine si… spor la desen!

1.Cum si de unde ideea de a-ti face blog personal?

Adina: Uite un raspuns sincer. Vrei asa?
Din ambitie. Din nevoie de recunoastere.
Din dorinta de aplauze.
Scrisul mi-e pasiune efectiv de ani multi.
Am inceput timid cu statusuri pe facebook.
Prietenii nu intelegeau cu totii mare lucru din mesajul ce doream eu sa-l transmit.
Erau si altii,da,  ce erau incantati de o anumita profunzime ce reiesea din scriitura mea.
Prin blogul acesta vreau sa stiu sa ma pozitionez corect.
Caci mie mi place ce scriu. Pun suflet in fiecare idee ce o dezvolt.
Transpare sper asta.
Imi doresc eu cel putin sa cred ca este asa.
Revenind, din ambitie si din dorinta/nevoie/prioritate de a demonstra ca am dreptate, unor apropiati de ai mei, in principiu: dreptate ca stiu sa scriu, ca am coerenta in idei si fir logic cap coada in transmitere de ganduri scrise.
De aceea blog si tot de aceea, n-o sa ma opresc aici.

2. Cu cine te asemeni ca si stil de scriitura? Ce preferi ca si subiecte de dezbatut, in general? Si cum iti vin idei de dezbatut, in particular?

Adina: Nu stiu cu cine ma aseman, habar nu am daca mai exista cineva cu un stil de scris asa de alambicat, cateodata, ca si al meu.
Sotul meu spune ca poeziile mi se aseamana ca si stil cu Nichita Stanescu.
El nu-i vreun fan Nichita, ba dimpotriva.
Iar eu nu scriu poezii…hahahah..proza poetica doar pe alocuri.
Nu joc un rol al modestiei spunand asta intr-o laudarosenie imbracata in cuvinte impopotonate ce striga a lauda de sine, punandu-le pe seama  sotului. Nici vorba.
Caci sotul meu nici nu citeste vreun text de al meu vreodata, din neputinta de parcurgere pana la capat. El nu intelege nimic din ce vreau sa transmit, cum de altfel nici pe Nichita Stanescu nu l-a iubit defel.
Si pentru sau impotriva lui m-am apucat de blogareala printre altele asa.
Subiecte preferate?
Multe adina-banea.ro   …ia de citeste mai bine,zic.
Idei imi vin de nicaieri.
Daca vad un perete alb si am chef de scris in ziua aceea..iese ceva lung si misto de cele mai multe ori, din punctul meu de vedere, bineinteles.
Pe de alta parte, sa stii ca trista scriu cele mai tari chestii. Nu-mi dau seama de ce.
Asa se-ntampla insa.

3. Esti o femeie pozitiva? Te lasi impovarata de greutatile vietii, inerente de altfel, sau le treci neobservate??

Adina: am greutati ca orice om. Mai am si greutati de femeie, fireste.
Dar sunt cu adevarat un om pozitiv.
Stii ce am remarcat? Ca zambind, treci peste probleme mult mai usor decat daca le plangi  sau te plangi in hohote.
Lacrimile ne uda only, dar nimeni nu ne sta aproape si pe alaturi, sa ne asculte cu bunavointa,  statutul de victima pe care ni-l atribuim noi insine benevol.
Asa ca,da, sunt o femeie pozitiva,repet.

In general, fiind o fire extrem de sensibila, sunt si usor de ranit chiar prin cuvinte doar.
Cum iti spuneam si mai sus, da, am remarcat ca zambind ti-e  mai usor sa treci probleme decat plangand.
Stiu teoria, dar mai plang si eu pe cateodata.
Sau scriu cu lacrimi ce transpar melancolia unei seri triste.

4. Ierti oameni ce-ti gresesc? Si esti iertata in general, daca comiti cate-o greseala?

Adina: iert usor dar uit greu.
Asta pentru ca eu iubesc cu tot sufletul. Acord, in alta ordine de idei, maxim de credit oamenilor pe care-i iubesc:partener, prieteni apropiati samd.
Copilul nu-l iau in calcul aici caci el este singurul pe care-l iert orice ar face si uit greseala lui pe loc, oricat de tare m-ar fi suparat vreodata.
Revenind, iert usor dar uit greu cum spuneam, dintr-un singur motiv: si anume acela ca am bunavointa multa si dorinta de a te intelege si mai multa; de a te ierta mai apoi, de asemenea. O data..de 10 ori..a 11 oara incep insa sa cred ca nu faci decat sa ma ranesti voluntar. Te iert din nou, atunci dar nu mai uit iarasi, din nou.
M-ai ranit prea tare si destul si vreau sa-mi amintesc pentru a-mi uita si sentimentele de afectiune in ceea ce te priveste.
Daca sunt eu iertabila?
Asta nu-i o intrebare pentru mine, caci nu stiu cat de obiectiva as putea fi.. Dar da, eu zic ca da. Caci eu efectiv si garantat daca-ti gresesc, o fac involuntar si nu cu scop de a te rani sau io stiu ce care altul.

5 . Cum definesti femeia, generally speaking?

Adina: Pai cum s-o definesc?
Feminina, dar puternica prin noroc de intelegere macar pe alocuri, de gandire masculina..asta i un aspect important si cred eu ca asigura si o longevitate in relatia de cuplu.
Mai apoi, ea  femeia,  trebuie sa aiba sexappeal. Genetic , nu fortat; in aceeasi masura trebuie sa stie sa se imbrace..si nu modern neaparat, ci cu haine ce i se potrivesc si care vorbesc in culori sau stil despre personalitatea ei.
Asortezi haine nu trendului neaparat, ci personalitatii tale doar.
Ea mai trebuie sa se confunde cu un miros. Sa-si gaseasca parfumul ce o reprezinta si acesta sa-i si ramana parfumul ce o reprezinta pe perioada lunga.

O femeie misto, femeia misto in general, este  nu in ultimul rand, femeia ce  iubeste si este iubita.
Dragostea impartasita ii reprezinta atu ul. Puterea ei.
Ajunge? :))

6.  Unde greseste femeia mondena? Si care este cea mai mare provocare pentru femeia zilelor noastre?

Adina: dar de ce crezi ca greseste femeia moderna pe undeva?
Eu zic ca ea, dimpotriva, este femeia adaptata  generatiei din care face parte.
Astfel, devine tot ea, femeia fericita.
Tocmai prin faptul ca este moderna doar. Cool, la moda, nu o sotioara cum era maica’sa, ce transpira invechit si nu inspira poezie pentru partener vreodata.
Provocarea femeii zilelor noastre este una singura: aceea de a sti sa traiasca adaptat zilelor noastre. Nu din cutume din batrani sa dea citate ea; sa dea un google mai degraba de citate cool.
Ahh..sa stie mai intai si ce-i acela google.
E primul pas.

7. Femeie versus barbat, subiectul tau cel preferat, de altfel. Tu ce zici, suntem egali??

Adina: nu stiu ce sa spun.
Barbatul e un pradator prin nascare. Deci oarescum un primitiv. Instinct de perpetuare a speciei. Aceasta l reprezinta, nu?
Eu zic ca am putea, da, fi egali. Daca ne-ar intelege si ei macar la un nivel apropiat de cum zambim noi a bubavointa catre ei, desi de multe ori ..i-am contrazice din neputinta de a merge pan’ la capat caci nu ne tin nervii sa intelegem glume vis-a-vis de funduri bombate all the time.
Sincer, prefer un creier dezvoltat de barbat.
Matur.
Deci vom fi egali, in concluzie noi, femei barbati doar atunci cand gradul de maturitate al amandurora este egal in acelasi timp de iubire, varsta si de astea.
Bine, suntem egali..si asta ca te tot strambi spre mine a neintelegere.
Raspunsul este deci: femeie versus barbat: cateodata egalitate, de cele mai multe ori insa…prefer sa ma abtin.

8. Daca ai fi barbat pentru o zi, cum crezi ca te-ai descurca?

Adina: Prost. Nu stiu sa mint, nu-mi doresc s-o fac, mi-e dificil sa fac sex si nu dragoste.
Iubesc cu sufletul si nu cu..caci nu stiu cum e sa ai un creier ce rationeaza si un organ ce-ti dicteaza sa-ti uiti principii de viata.

9.  Ce crezi tu ca inseamna o femeie misto din punct de vedere masculin?

O femeie misto nu inseamna nimic mai mult decat o femeie ce se apreciaza.
O femeie misto isi cunoaste valoarea sufletului.
Are aura personala ce straluceste in intuneric.
Are zambet calin si ochi caprui neaparat.

Am ochi caprui si eu, printre altele, desi n-ai observat. Hahah
Port lentile de culoare, caci fara ele, mi s-ar simti probabil slabiciunea;
In concluzie o femeie misto necesita 3 calitati esentiale: putere data de faptul ca stie sa se faca iubita intr-un mod aparte. Si asta pentru ca si ea iubeste special.
Are ochi caprui neaparat cu siguranta. Caci cred eu ca-s cei mai expresivi.
Stie sa exprime perfect starea pe care o simte- nu minte trairi, prefera sa experimenteze adevarul.
O femeie misto, este si sexuala.
Asa se incarca ea.

10. Planuri viitoare in plan personal? Dar si profesional?

Adina: in plan personal, momentan stagnez ca si implinire sentimentala. Recidivez cu momente cand ma reindragostesc de el, sotul si/sau iubitul meu …am mai avut si ceva momente curand de tristete si de „nu stiu ce sa fac si daca o sa mai fac. Daca cu el, daca fara el.. Samd.

Eu zic ca astea sunt inerente intr-o viata de cuplu de 15 ani together, tu ce zici?
Sper in plan personal sa raman la fel de fericita cum am fost si cum sunt azi.
Ahh..tot in plan personal trebuie sa hotarasc ce scoala va urma fi’meu din a cincea.

Profesional?

Profesionala intrebarea. Caci inca nu prea am o cariera pe care s-o dezbat aici si acum.

Sunt blogger azi. Si doar de ieri.

Deci nici macar blogger de cariera nu sunt , sunt pe undeva la nivel mediocru si aici abia..desi in alta ordine de idei a fi blogger nu inspira mai mult decat un scriitor, sa pui ghilimele neaparat la scriitor caci necesita. Scriitor wannabe cu aer de intelectual ce se da mare prin blogosfera asa. Pseudo intelectual actually.

Sunt modesta, da, stiu ca sunt buna. Voi fi si mai buna, tot mai buna pentru un target de nisa caruia ma adresez momentan.
Mai apoi? As vrea sa dezvolt si un proiect pentru o emisiune smechera in tandem cumva cu …Pitch Me Now  by Adina Banea.

Tks a lot pentru interviu!!

Gică Hagi (49 de ani) a acceptat provocarea lansată de SportNews.ro la finalul lui 2014. ”Regele” a vorbit despre lucrurile bune şi mai puţin bune care l-au marcat în acest an. Cel mai mare fotbalist din istoria României nu a ocolit un subiect delicat: condamnarea lui Gică Popescu.

Cum caracterizezi anul care tocmai se încheie?
Gică Hagi: Sunt foarte mulţumit  de 2014. Foarte mulțumit. A fost un an bun. Academia a mers bine, am fost sănătos, eu și familia mea, chiar nu am de ce să mă plâng…

Ce părere ai despre evoluţiile echipei tale din acest an?
Sunt foarte mulţumit, am dat cel mai tânăr debutant la echipa naţională (n.r. – Cristian Manea), iar Viitorul stă bine în clasament (n.r. – locul 9 în Liga I). Echipa a făcut un tur foarte bun, după ce începusem prost.

În 2014 ai trăit şi un moment delicat. Cumnatul tău, Gică Popescu, a fost arestat…
M-ai întrebat doar despre mine…  Au fost şi lucruri bune, ce ți-am zis, dar şi rele. Cel de care ai spus a fost momentul rău al familiei mele. A fost un moment greu…

Ce îţi doreşti de la anul viitor?
De la 2015 aştept să fie un an şi mai bun (n.r. – aluzie și la faptul că în septembrie 2015 se anticipează că va fi eliberat Gică Popescu).

Unde îţi vei petrece Sărbătorile de Iarnă?
Voi petrece sărbătorile în ţară, la Bucureşti şi la munte. Voi fi alături de familie. A declarat Gică Hagi pentru SportNews.ro

 În vara acestui an, Mellina şi Vescan au lansat melodia „Poză de album“, piesă ce a ajuns rapid la sufletul oamenilor şi a strâns peste 13 milioane de vizualizări pe YouTube.

La începutul toamnei, cei doi artişti au lansat şi videoclipul melodiei, acesta strângând aproximativ trei milioane de vizualizări pe YouTube. Acum, Mellina ne-a acordat un scurt interviu, în cadrul căruia a vorbit despre cea mai de succes melodie a ei.

eva.ro: Cum ai ajuns să cânţi alături de Vescan?

Mellina: În primul rând, vreau să spun că sunt foarte fericită de colaborarea mea cu Vescan, pentru că el este un artist pe care îl apreciez foarte mult. Pe mine şi pe Vescan ne-a legat piesa „Poză de album“.

Cum a luat naştere melodia „Poză de album“?

Piesa „Poză de album“ a luat naştere în studioul Mango Records, fiind printre primele melodii pe care le-am înregistrat acolo. Am realizat, împreuă cu Dorian Oswin şi Mihai Gruia, că piesa ar fi perfectă cu o parte de rapp, realizată de un rapper foarte talentat, aşa că melodia a fost trimisă către Music Expert Company. Vescan a fost foarte impresionat de refren şi uite aşa a luat naştere „Poză de album“.

Sperai ca această piesă să aibă un succes atât de mare?

Sincer, nu.
Mai ales pentru faptul că piesa are un mesaj trist, iar noi am lansat-o în plină vară. Însă, spre surprinderea mea, nu numai că a prins, dar a şi ajuns la inimile a milioane de oameni.

Crezi că odată cu melodia „Poză de album“ ţi se va schimba viaţa?

Cea mai frumoasă schimbare pe care mi-a adus-o melodia „Poză de album” este faptul că sunt din ce în ce mai mult pe scenă. În rest, fac aceleaşi lucruri pe care le făceam înainte de „Poză de album”: studio, familie, prieteni.

Pregăteşti vreo melodie solo?

Încă nu ne-am hotărât dacă următoarea piesă va fi solo sau în colaborare cu alt artist. S-ar putea să vă surprindem.

Cine este Mellina, de fapt? Ce faci în viaţa de zi cu zi?

Mellina e un om simplu, cu muzica în vene. În viaţa de zi cu zi încerc să compun piese frumoase, mă relaxez cu prietenii în oraş, la film. Petrec o parte din timp alături de familie
şi cam atât.

Ce planuri de viitor ai?

Planul meu de viitor e acelaşi ca până acum: să ating milioane de oameni cu muzica mea!

Vedetele au mare grijă de aspectul lor fizic, însă multe ţin secrete trucurile pe care le urmează pentru a arăta atât de bine.

Bia, unul dintre artiştii noului val de talente propus de casa de discuri Red Clover Media, care a lansat de curând melodia „Dimelo“, a acceptat să ne acorde un scurt interviu în cadrul căruia a vorbit despre trucurile ei de frumuseţe.

Bia are 18 ani, este din Calafat şi a început de mică să facă emisiuni pentru copii la televiziunea locală din Craiova. Timpul a trecut, tehnica vocală a Biei a evoluat, iar vocea ei speră să se facă remarcată în industria muzicală.

eva.ro: Cum reuşeşti să te menţii în formă?

Bia: Consider că, pentru a te menţine în formă, trebuie să faci sport şicontează foarte mult să ai un stil de viaţă alimentar sănătos şi echilibrat. Eu chiar m-am obişnuit, de câţiva ani, să ocolesc mâncarea de tip fast-food, mezelurile, băuturile acidulate sau să mănânc seara foarte târziu.

Ai ţinut vreodată o dietă?

Da, am ţinut dietă de câteva ori, când simţeam că am luat în greutate.
Întotdeauna a dat roade apa cu lămâie consumată într-o cantitate destul de mare, dar şi excluderea pâinii din alimentaţie.

Cât de des mergi la sala de fitness sau la aerobic?

Mult timp am făcut aerobic, însă am luat o pauză acum, deoarece mi-am făcut o mini sală de fitness acasă şi, când am timp, lucrez acolo.

Care sunt activităţile tale fizice preferate?

Activităţile mele fizice preferate sunt înotul şi gimnastica.

Care este cel mai nonconformist truc de înfrumuseţare pe care îl foloseşti?

Cel mai nonconformist lucru pe care l-am făcut pentru a mă înfrumuseţa cred că a fost atunci când mi-am albit dinţii pentru prima dată şi am folosit bicarbonat de sodiu.

Ce „regulă de aur“ ai în ceea ce priveşte îngrijirea tenului?

Pentru îngrijirea tenului nu am folosit niciodată creme sau alte loţiuni chimice, ci, când am simţit că e ceva în neregulă cu tenul meu, am căutat pe internet măşti naturiste.

Cum îţi menţii părul sănătos şi strălucitor?

Pentru a-mi îngriji părul folosesc la fiecare spălare măşti făcute în casă sau mici trucuri furate de pe internet sau de la alte vedete, iar după asta mă dau mereu pe părul umed cu o soluţie protectoare şi ulei de argan.

Ce remedii cosmetice şi măşti pentru păr sau ten făcute în casă foloseşti?
 
Întotdeauna merg pe măşti naturiste bazate pe miere, ou, argilă, ulei de măsline, fructe sau legume, plus apă de trandafir, pe care o folosesc dimineaţa şi seara, înainte de culcare.

Pentru păr folosesc o mască de la Gerovital cu placentă în care pun vitamine A şi E uleioase şi le amestec, iar de două ori pe lună îmi fac un tratament pe bază de gaz, care ajută foarte mult la întărirea firului de păr.