IT&C, Stiri

Windows Phone, neinteresant pentru unul din marii producători de procesoare

211258maxim

MediaTek, al doilea cel mai mare producător la nivel global, nu vrea să lanseze procesoare pentru telefoanele cu sistemul de operare de la Microsoft
Compania taiwaneză preferă să se concentreze pe producţia de cipuri pentru soluţiile 4G

Compania taiwaneză MediaTek, al doilea cel mai mare producător de procesoare pentru platformele mobile, nu este interesată de producţia de cipuri ce ar putea suporta sistemul de operare de la Microsoft, găsind mult mai atractive alte proiecte.
MediaTek se va concentra în perioada următoare pe dezvoltarea de soluţii de comunicare 4G, compania taiwaneză fiind mai interesată de a prinde o felie cât mai mare din cota de piaţă a telefoanelor cu 4G, în condiţiile în care piaţa chineză exercită un interes sporit pentru astfel de terminale.
„MediaTek îşi va concentra eforturile în dezvoltarea de soluţii 4G, pentru a încasa cât mai mulţi bani din vânzările în creştere de telefoane compatibile cu reţelele 4G din China, dar şi pe dezvoltarea de cipuri pentru soluţiile 3G ale producătorilor chinezi de telefoane, care se pregătesc să atace pieţele externe”, au declarat surse din industrie citate de DigiTimes.com.
Compania taiwaneză are 10.000 de angajaţi în departamentul de cercetare şi dezvoltare, ceea ce a permis lansarea rapidă pe piaţă a procesoarelor quad-core şi octa-core pentru soluţiile Android, iar în al treilea trimestru al acestui an vrea să lanseze două noi tipuri de procesoare cu arhitectură pe 64 de biţi, însă încă nu are un plan pentru telefoanele care se bazează pe sistemul de operare al celor de la Microsoft, care ar putea fi lansate în acest an.

Microsoft a reuşit însă să atragă sprijinul celor de la Qualcomm

Lipsa de interes a celor de la MediaTek faţă de telefoanele cu Windows Phone la bord ar putea fi explicată şi de faptul că marele rival Qualcomm, liderul actual al pieţei, a acceptat să sprijine platforma software a celor de la Microsoft. Se pare că gigantul american lucrează la dezvoltarea unui chipset care să fie compatibil cu sistemul de operare Windows Phone, iar lansarea unui terminal cu un chipset Qualcomm nu este chiar departe. Potrivit surselor citate de DigiTimes.com, un prim terminal cu platformă hardware Qualcomm ar putea fi lansat în „a doua jumătate a acestui an”.

Cota de piaţă a Windows Phone nu este deloc foarte atractivă

Sistemul de operare dedicat platformelor mobile, produs de Microsoft, nu este deloc unul ofertant în ceea ce priveşte cota de piaţă. Potrivit datelor companiei de cercetare IDC, la finele anul trecut Windows Phone avea la nivel global o cotă de doar 3%, mult sub principalele platforme iOS de la Apple, care avea o cotă de piaţă de 17,6% sau Android de la Google, care avea o cotă de 78,1% din piaţa globală de smartphone-uri.

Nici în primul trimestru situaţia nu era prea mult schimbată. Potrivit datelor ABI Research, după trei luni, cota de piaţă a Windows Phone era tot la 3%, deşi numărul de telefoane cu acest sistem de operare la bord era cu aproape 120% mai mare decât în primul trimestru din 2013.
În China, cota de piaţă a Windows Phone este de asemenea foarte mică în comparaţie cu sistemele de operare concurente, ceea ce poate determina un interes şi mai scăzut din partea celor de la MediaTek.

Versiunea finală a Windows Phone 8.1 este pe drum

Microsoft l-a făcut disponibil pentru download pentru dezvoltatorii de software, aşa că cei care sunt interesaţi pot descărca cea mai recentă versiune a sistemului de operare pentru platforme mobile de la Microsoft. Normal, ca şi la alte programe software cu licenţă de la Microsoft, descărcarea nu este gratuită, iar licenţa costă circa 63 de lei. Versiunea finală a acestei versiuni va fi lansată în această vară.

blank