Featured, International

Vezi prin ce lege, Guvernul chinez poate aresta pe oricine pentru o simplă postare

Legea adoptată în această săptămână în Hong Kong nu restrânge libertăți doar pe plan intern, ci și în restul lumii, inclusiv în România Guvernul chinez te poate retine.

Cine încalcă noua lege a securității riscă să fie arestat chiar și dacă este în tranzit prin aeroportul din Hong Kong, scrie CNN.

”Legea se aplică pentru infracțiunile pe care le prevede, care sunt comise împotriva Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, chiar și din afara regiunii, de o persoană care nu este rezident permanent al regiunii”, este interpretarea dată de agenția de stat Xinhua pentru articolul 38, cel care a născut polemici la nivelul întregii lumi.

Legea nu este retroactivă și nu poate pedepsi acte comise înainte de 1 iulie 2020.

Și China are o prevedere asemănătoare în codul penal, dar poate fi pusă în aplicare doar dacă fapta este în afara legii și în țara de origine a celui care o comite. ”În acest caz, criticarea Partidului Comunist, cel mai probabil nu va intra în discuție”, notează jurnaliștii CNN.

Maggie Lewis, specializată pe legile moderne din China, expert în drept la Universitatea Secton Hall, este printre cei care își face griji în privința unei călătorii în Hong Kong. ”Dacă nu te gândești bine la ce ai făcut în afara Hong Kong-ului, înainte să intri în Hong Kong, atunci nu cred că se poate spune că ai fost îndeajuns de prevăzător”, a spus aceasta.

Și unul dintre senatorii republicani din SUA, Marco Rubio, a postat pe twitter un mesaj în care își exprimă îngrijorarea.

”Orice american care călătorește acum în Hong Kong pentru afaceri sau pentru plăcere nu este în toate mințile. Guvernul Chinez poate da ordin de a aresta acum pentru orice ai spus sau ai făcut în America, dacă ei decid că este subversiv”, a scris Rubio.

 

blank