Featured, Social

Un pod important din București intră în reparații

Primăria Capitalei va investi peste 52 de milioane de lei pentru reabilitarea şi consolidarea unui pod important din București, proiect de hotărâre aprobat în unanimitate

După mai bine de 12 ani în care nu s-au făcut investiţii de reabilitare, Podul Grant va intra în reparaţii, a decis miercuri Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

„Toţi au observat că Podul Grant se află într-o stare degradată pentru că nu s-au mai făcut investiţii din 2006. Vom face lucrările fără să perturbăm circulaţia. Vrem să terminăm în maximum doi ani”, a declarat primarul Capitalei Gabriela Firea la începutul şedinţei CGMB.

Municipalitatea argumentează necesitatea lucrărilor prin faptul că podul se află într-o stare degradată, iar la ultima expertiză, cea din 2016, starea podului a fost încadrată la „nesatisfăcătoare!.

„În conformitate cu expertiza tehnică emisă în anul 2016 pentru podul Grant, au rezultat o serie de neconformităţi, respectiv indicele de stare tehnică al podului principal (…) se încadrează în clasa de stare tehnică IV – stare nesatisfăcătoare. (…) Astfel, pentru a se asigura condiţiile minime de siguranţă a circulaţiei sunt necesare lucrări de reparaţii ale infrastructurii şi suprastructurii”, se arată în proiectul de hotărâre.

 

Durata lucrărilor ce vor fi realizate de Administraţia Străzilor este estimată la doi ani.

blank