George Copos
Actualitate

Tun financiar pentru George Copos! Se întâmplă chiar în centrul Bucureștiului

Lui George Copos îi merge de minune fără fotbal. Controversatul afacerist are proiecte imobiliare ample și plănuiește să se dezvolte, în continuare.

În vârstă de 69 de ani, George Copos, proprietar al grupului hotelier ANA Hotels, va ridica încă un bloc cu apartamente de lux, lângă una dintre clădirile emblematice ale Capitalei.

Blocul fostului patron de la Rapid București va avea 48 de apartamente și va fi localizat în zona Ateneului Român, în centrul Bucureștiului, aproape de hotelul Athenee Palace Hilton. Imobilul lui George Copos va fi „montat” pe un teren de 5.000 de metri pătrați, pe care-l are deja în proprietate. Afaceristul are deja aprobat certificatul de urbanism, informează Profit.ro.

Blocul de locuințe al antreprenorului eliberat din închisoare este gândit ca un aparthotel. Astfel, locatarii blocului de lux vor putea beneficia de facilitățile hotelului din apropiere, dotat cu SPA.

Și Hiltonul se află tot în proprietatea lui Copos. Acesta a investit în ultimul an zeci de milioane de euro pentru renovarea celebrului hotel de lux, o clădire monument.

George Copos face investiții masive în imobiliare. Cifre uriașe comunicate de celebrul investitor

Totuși, în privința construirii blocului cu apartamente de lux, Copos nu se grăbește.

„Construcția demarează în momentul în care voi avea buget. Nu avem nici autorizația de construire încă. Întâi să terminăm cu investiția în renovarea Athénée Palace Hilton, care va depăși 40 de milioane de euro și pe care o vom amortiza în 20-30 de ani”, a declarat George Copos, pentru Profit.ro.

Bucureștiul și Clujul sunt singurele zone de interes pentru omul de afaceri, dacă ar fi să mai investească în hoteluri.

„Tot în București mai vreau hotel. Tot pe segmentul de business. M-ar interesa Clujul dacă aș găsi locație, dar din păcate este deja foarte scump. Am întârziat. Trebuia să fac lucrul ăsta acum zece ani. N-am făcut-o, acum e prea târziu. Și aici amortizarea trebuie să fie în 25-30 de ani”, a mai punctat Copos, pentru sursa citată.

În prima parte a anului 2023 va fi gata renovarea Hiltonului, precizează presa economică.

Investiția provine atât din surse proprii, cât și dintr-un credit pe care compania l-a contractat de la BRD.

blank