Am intrat în anul cu numărul 140 de când Bucureştiul şi Londra şi-au oficializat legăturile diplomatice, care sunt chiar mai vechi de atât. În prezent se pune în practică Brexitul, dar britanicii insistă să ne cunoaştem istoria comună, ca să avem mai multă încredere în viitorul pe care îl putem construi tot împreună.

Adevarul despre relațiile diplomatice. Ceauşescu ivitat la Londra de Regina Angliei

„Cred că este important să înţelegem puţin istoria României şi legăturile care existau între diferite ţări. Românii trebuie să ştie că ţara lor a fost întotdeauna foarte importantă”, spune ambasadorul britanic la Bucureşti, Andrew Noble, într-un interviu pentru Digi24.

„O țară care a fost întotdeauna foarte importantă”
Jurnalist: Stăm de vorbă cu ambasadorul Marii Britanii, după Brexit, dar mai puţin despre Brexit. Domnule ambasador Andrew Noble vă propun să fim mai degrabă plicticoşi în discuţia de astăzi şi să vorbim mai mult despre istoria comună a celor două ţări, mă refer la Regatul Marii Britanii şi desigur la România, care fac 140 de ani de relaţii diplomatice şi poate dacă înţelegem aceste relaţii, ne speriem mai puţin de Brexit.

Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București: Cred că da şi nu numai trecutul, ci şi viitorul relaţiilor noastre, unde eu am multă încredere în posibilităţile noastre bilaterale.

Cristina Cileacu: Vorbim despre foarte multe personalităţi care au contribuit la aceste relaţii diplomatice. Regina Maria a României, care era nepoata reginei Victoria, pe urmă avem o serie de diplomaţi români, mă refer la Vasile Alecsandri, Mircea Eliade. Spuneaţi de prezent şi de viitor, să-l aducem în discuţie şi pe prinţul Charles, care ne vizitează, nu-i aşa, în fiecare an. De ce tinerii din România ar trebui să mai fie interesaţi de aceste personalităţi. Contează, credeţi, pentru ei, aceste nume?

Andrew Noble: Cred că mai contează. Ar putea fi impresia că fiind departe unul de altul, n-avem nimic din trecut. Este adevărat că am avut puţin, pentru că era o parte dintr-un imperiu, era parte din nişte imperii, Austro-Ungar, Otoman şi chiar părţi din România erau deja rusificate. Deci pentru noi era un loc puţin mai dificil şi departe, dar rolul jucat de Dunăre era foarte important şi stabilirea în Delta Dunării a Comisiei pentru Dunăre, la Sulina, cred că în 1865, a fost un rol foarte important pentru înţelegerea europeană a importanţei României. Deci există o oarecare lipsă de încredere în România şi astăzi.

Cristina Cileacu: Lipsă de încredere a cui?

Andrew Noble: A românilor.

Cristina Cileacu: Faţă de români.

Andrew Noble: Da. Şi cred că este foarte important să înţelegem puţin despre istoria României şi despre legăturile care existau între diferite ţări. Mai ales că acum sunteţi a şasea ţară ca mărime din UE şi cu o populaţie a românilor din lume de, nu ştiu, 25-30 de milioane, numărul nu este cunoscut. Deci, românii trebuie să ştie că este o ţară care a fost întotdeauna foarte importantă.

Relațiile Marii Britanii cu România comunistă
Cristina Cileacu: Am cu mine o carte publicată chiar de Ambasada britanică de la Bucureşti şi în care am găsit o telegramă pe care Regina Elisabeta a adresat-o regimului comunist la vremea respectivă, o invitaţie pentru Nicolae Ceauşescu să o viziteze la Londra, vizită care s-a întâmplat în 1978. Din aceste documente reiese un interes foarte mare pentru Politehnica din Bucureşti, dar şi pentru schimburile comerciale. De ce o ţară precum Marea Britanie era interesată de relaţii cu o ţară din blocul comunist şi cu un dictator, Nicolae Ceauşescu?

Andrew Noble: Cred că o înţelegere a istoriei României este foarte importantă, mai ales în această perioadă. Am impresia că în şcoli, dar şi în rândul populaţiei este o tendinţă să se spună că tot ce s-a întâmplat înainte de 1989 nu ne mai interesează şi nici nu era interesant pentru toată lumea.

Dar vom sărbători în acest an o altă aniversare care aduce puţină lumină în această chestiune şi anume Biserica anglicană din Bucureşti, care a fost singura biserică în sine din ţările Tratatului de la Varşovia – prima slujbă a avut loc în 1920, deci este centenarul acestei biserici în acest an. A fost un preot permanent în această Biserică, din anul 1965. Înseamnă că sosirea lui Ceauşescu la putere a făcut posibile nişte lucruri care nu erau posibile înainte.

Şi reacţia lui Ceauşescu faţă de Revoluţia din Praga, din 1968, a fost înţeleasă de toată lumea, nu numai din Europa, dar în toată lumea liberală şi liberă ca un pas foarte important pentru democraţie. Şi ceea ce a făcut Ceauşescu în anii 60 şi mai ales după Praga şi după invazia Uniunii Sovietice a Afganistanului, în 1979, a dovedit o oarecare independenţă faţă de politica URSS.

Sigur că ceea ce s-a întâmplat în interiorul ţării nu avea nicio legătură cu politica externă şi nu vreau să fiu cineva care sprijină rolul lui Ceauşescu, dar în ceea ce priveşte politica externă, geopolitica Europei, părea că Ceauşescu era cineva care ar putea juca un rol care să minimalizeze pericolele din Europa, pentru că atunci eram aproape într-o stare de război.

Şi copiii, copiii mei, copiii noştri, nu cunosc care a fost într-adevăr situaţia şi de ce Ceauşescu a fost invitat la Londra şi nu numai la Londra, dar peste tot şi chiar când am fost eu aici, în anii 80, a primit oaspeţi din toate ţările lumii, care nu erau în niciun fel de acord cu politica internă, dar aveau o perspectivă mai mare.

Adevarul despre relațiile diplomatice. Ceauşescu ivitat la Londra de Regina Angliei

Dar am o mică bucurie, că în decembrie 1989, eu am fost oficialul din Londra care a primit responsabilitatea să retragă Ordinul pe care i-l dăduse Regina lui Ceauşescu.

2019, un altfel de 1989
Cristina Cileacu: Aveţi în piept, pe lângă pin-ul care subliniază cei 140 de ani de relaţii diplomatice…

Andrew Noble: Mulţumesc că le-aţi remarcat.

Cristina Cileacu: Sunt suficient de vizibile… încă unul care subliniază cei 30 de ani de libertate ai României, de când am ieşit de sub comunism. De ce continuă Ambasada britanică la Bucureşti să sărbătorească aceşti 30 de ani?

Andrew Noble: Pentru că pur şi simplu nu este destul de discutat în România. Ni se pare că discuţia rămâne la nivelul a ceea ce a fost România comunistă, ce s-a întâmplat în 1989 şi ce s-a întâmplat în cei 30 de ani după căderea comunismului. Nu este destul de înţeles, nici discutat. Şi asta este păcat, pentru că fără această discuţie şi această înţelegere a istoriei şi a soartei acestei ţări, cum să avem noi toţi încredere în România? Pentru mine, 2019 nu este numai anul în care aniversarea a avut loc, noi îl folosim ca începutul anului de sărbătorire a acestui pas. Dar în ceea ce s-a petrecut în viaţa politică a României este un an uriaş.

Nu vreau să intru în detalii care sunt potrivite pentru discuţiile între români, dar dacă ne gândim care a fost situaţia din ianuarie 2019, care au fost gândurile populaţiei faţă de guvernarea ţării, despre poziţia justiţiei din ţară şi care au fost aceste impresii la sfârşitul anului, ce s-a întâmplat, cred că putem face comparaţii între 1989 şi anul 2019.

Dar mult mai important este să ne dăm seama de care au fost diferenţele şi dacă 89 a fost un an în care sângele populaţiei a jucat un rol important. Eu, ca observator al scenei României, sunt foarte impresionat de rolul jucat de instituţiile României, create de români, care au făcut ceva comparativ cu anul 1989. Asta ar trebui să creeze o încredere în ceea ce s-a făcut în aceşti 30 de ani de libertate şi 24 de ani de reformă.

Un Brexit optimist
Cristina Cileacu: Revenim la subiectul zilei, care este Brexitul.

Andrew Noble: Mi-aţi spus că nu vom discuta despre…

Cristina Cileacu: Am spus că vorbim foarte puţin, ceea ce am de gând să fac. Să încheiem gândindu-ne puţin la viitor, dacă am vorbit şi despre trecut. Umorul britanic nu mai are nevoie de nicio descriere, este celebru în toată lumea, iar premierul dvs. Boris Johnson chiar spune că el consideră că, cu ajutorul umorului, mesajele diplomatice pot fi mai bine transmise sau mai bine înţelese. Dacă negocierile dintre cele două părţi, Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu vor sfârşi cum sperăm cu toţii, respectiv cu bine, credeţi că vom râde sau vom râde amar?

Andrew Noble: Nu. Personal sunt convins că vom fi satisfăcuţi, pentru că relaţiile între UE şi Regatul Unit sunt extrem de importante pentru ambele părţi. Şi nu aş înţelege de ce nu putem să găsim o soluţie de câştig reciproc. Sigur că negocierile încă nu au început, deci este puţin devreme să spunem cum vor evolua.

Cristina Cileacu: Nimeni nu ştie, da.

Andrew Noble: Exact, dar sunt foarte convins că rezultatul va fi unul tare pentru UE, pentru cetăţenii ţărilor membre şi pentru ţara şi poporul britanic.

Un expert în Securitate cibernetică spune că este la fel de importantă pentru un stat precum apărarea clasică. Cine nu investeşte din timp în acest domeniu esenţial este expus unor provocări greu de controlat. Ţările nepregătite devin vulnerabile cu uşurinţă în faţa tehnologiei tot mai avansate şi, dacă adăugăm şi prezenţa inteligenţei artificiale, adică maşini care vor fi capabile să atace cu precizie alte maşini, siguranţa spaţiului cibernetic devine mai mult decât necesară.

Hudi Zack conduce Directoratul Naţional al Securitate cibernetică din Israel, iar Rami Efrati a fost șeful Diviziei Civile a Biroului Cyber de pe lângă premierul israelian. Doi dintre cei mai buni experţi din lume în materie de securitate informatică dezvăluie câteva „secrete” ale apărării cibernetice într-un interviu pentru „Pașaport diplomatic”.

Fiecare dintre noi este o ţintă
Lumea conectată în care trăim ne oferă nenumărate avantaje şi ne face viaţa mai uşoară. În egală măsură, ne expune pericolelor mai mult decât ne imaginăm. Este relativ simplu în prezent să pierzi controlul sistemelor informatice care fac funcţionale anumite infrastructuri de stat. Însă şi la nivel personal oamenii devin ţinte. Să-ţi fie spulberată reputaţia online a devenit un fel de joacă de copii. Spaţiul cibernetic este deja introdus în strategiile de apărare ale ţărilor, iar civilii şi militarii responsabili de siguranţa acestui domeniu au tot mai mult de lucru.

Hudi Zack, director al Directoratului Naţional Cibernetic din Israel: Dacă vorbim despre sistemul naţional de apărare cibernetică pentru o ţară, discutăm de, cel puţin în cazul organizaţiei noastre, de spaţiul cibernetic civil, pentru că noi nu ne ocupăm deloc de domeniul apărării, sistemele de apărare sunt în funcţiune şi sunt manageriate separat. Dar, dacă ne uităm la zona civilă, începând cu diferite corporaţii mari şi terminând cu cetăţenii, la ei acasă, este o distanţă mare între cunoştinţe şi capacităţi în sectorul privat, pentru că unii au limitări financiare, alţii pentru că pur şi simplu nu ştiu ce au de făcut.

Dacă o ţară are cunoştinţe superioare despre atacuri, vulnerabilităţi şi abilitatea de a introduce capacităţi de apărare pe piaţă, atunci companiile şi în mod sigur cetăţenii nu sunt în stare să aibă acces să le obţină. De aceea, din punctul nostru de vedere, ţările au rolul să aducă aceste capacităţi, să le facă accesibile populaţiei şi să ajute la creşterea nivelului de apărare cibernetică la nivel naţional, pentru că în mod evident, dacă o ţară nu este protejată împotriva atacurilor cibernetice, este o posibilitate reală ca aceste atacuri să creeze pagube uriaşe, de la infrastructura critică, până la computerele personale şi acestea sunt lucruri pe care vrem în mod categoric să le evităm.

Ai bugetul și voința de a face securitate cibernetică?
Rami Efrati, expert securitate cibernetică: Cred că lumea s-a schimbat dramatic. În fiecare ţară – şi deci şi România – este conştientizarea acestui fapt. Oamenii înţeleg că sunt ţinte. Oamenii încep să realizeze că sunt atacaţi, mai ales dacă ţi se iau banii din cont, atunci realizezi cu siguranţă. Dar lumea a început să facă politici, să aducă în atenţia publicului mai mult subiectul. Cele mai multe ţări au astăzi propriile CERTS (Computer Emergency Response Team to Support), majoritatea CERTS comunică între ele şi cred că asta face fiecare ţară mai puternică. Deci, există conştientizare, oamenii sunt gata, principala întrebare este: ai bugetul şi voinţa de a face securitate cibernetică? Pentru că dacă nu vei lucra în acest sens şi apoi afli că ai fost atacat şi nu ai făcut nimic ca să opreşti asta, aşa ceva este un dezastru.

Cred că se vor schimba două lucruri. Unul este legat de regulamente şi va veni din partea Guvernului – nu că ne plac regulamentele, dar fără ele nu se va oferi nimeni voluntar. Al doilea este o chestiune foarte importantă: cine se va ocupa cu toate acestea sunt companiile de asigurări. Companiile de asigurări se vor convinge că cineva şi-a făcut analiza de risc în mod corect şi după ce s-a făcut analiza de risc, faci şi o procedură despre cum poţi fi sigur şi cum poţi investi bani astfel încât afacerea, compania, ţara ta sunt mai sigure.

Israelul, una dintre cele mai atacate țări
Cunoaşterea detaliilor personale din viaţa cuiva înseamnă putere. Telefonul unuia dintre cei mai bogaţi oameni din lume, fondatorul Amazon şi proprietarul unuia dintre cele mai citite ziare din lume, Washington Post, a fost atacat de hackeri din Arabia Saudită. Un mesaj trimis chiar de prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, pe care deţinătorul telefonului l-a citit, a fost suficient pentru spionii cibernetici să obţină tot ce şi-au dorit. Să ne imaginăm acum ce poate face un stat puternic în domeniu cibernetic, unui alt stat, mai ales că ameninţările politice se amplifică.

Hudi Zack, director al Directoratului Naţional Cibernetic din Israel: Cred că aceasta este o noţiune care există deja la nivelul armatelor şi la nivelul diferitelor organizaţii din toată lumea. SUA au propriul lor centru de comandă cibernetică, Israelul percepe de asemenea spaţiul cibernetic ca o nouă dimensiune în războaiele moderne, cu siguranţă state din toată lumea folosesc spaţiul cibernetic ca pe o nouă zonă de unde pot face atacuri asupra altor ţări, fie ca să aibă acces la informaţii, sau, în cazuri extreme, chiar să încerce să creeze pagube ţărilor pe care le provoacă. Am văzut în regiunea noastră anumite ţări sau organizaţii teroriste care încearcă să atace Israelul, dar şi alte ţări.

Rami Efrati, expert securitate cibernetică: Se întâmplă deja. Dacă luăm exemplul Israelului, toată lumea ar vrea să atace cibernetic Israelul. În primul rând pentru că Israelul este considerată a fi una dintre ţările de top care se ocupă de securitatea cibernetică, aşa că fiecare hacker, fiecare ţară care are hackeri ar vrea să ne arate că poate nu suntem aşa de buni. Din fericire avem Directoratul Naţional Cibernetic, care face o treabă bună, împreună cu toţi specialiştii din Israel şi pot să-ţi spun că Israelul este în continuare una dintre cele mai atacate ţări. Şi nu doar de către Iran, vorbim şi de Rusia, China şi am fost atacaţi şi de un mic grup Hamas.

Cât costă să faci rău? De ce ar fi atacată România?
De câţi bani ai nevoie dacă vrei să faci un atac cibernetic? Oricare ar fi suma, este incomparabil mai mică decât bugetul pe care trebuie să îl aloce un stat ca să îşi facă un sistem solid de apărare cibernetică.

Hudi Zack, directorul Directoratului Naţional Cibernetic din Israel: Este cu siguranţă mai simplu să fii un atacator. Atacatorul are avantajul că poate să aibă succes doar o dată, în timp ce responsabilii cu apărarea trebuie să aibă succes de fiecare dată şi să blocheze atacurile. Economia cibernetică în mod sigur nu este balansată. Ca să iniţiezi un atac sofisticat, ai nevoie în mod clar de bani. Ca să faci atacuri simple, ai nevoie de puţini bani, cu câteva sute de dolari poţi să cumperi ceva de pe darkweb şi să creezi un atac simplu. Dar, ca să faci un atac complex care ar produce pagube la nivel naţional, ai nevoie cu siguranţă de bani.

Dar, organizaţiile de apărare, mecanismul de apărare au nevoie de şi mai mulţi bani ca să se securizeze în faţa oricărui tip de atac, al oricărui tip de organizaţie care încearcă să provoace aceste pagube şi în mod clar aceste lucruri trebuie luate în calcul, atât de o companie, cât şi de o ţară care încearcă să îşi construiască un mecanism de apărare.

Rami Efrati, expert securitate cibernetică: În primul rând cred că în România poţi fi la fel de bun ca în Israel, pentru că tu ştii deja, când vii la Tel Aviv şi vorbeşti româneşte, cel puţin cinci oameni vor veni la tine să te ajute. Deci, multe dintre rudele noastre vin din România, este simplu. Ce am descoperit în ultimii ani este că se întâmplă ceva, în bine. Guvernul începe să se ocupe de securitatea cibernetică, am aflat că există un buget, am descoperit că România lucrează cu tot felul de CERTS, la nivel naţional şi internaţional, cred că este cea mai bună metodă să începi.

Dar dacă noul premier nu va aloca o sumă mare de bani ca buget pentru securitate cibernetică, România va fi printre ţările cele mai atacate. De ce? Pentru că România este considerată o ţară bogată. Când eşti o ţară bogată, eşti o ţintă.

Dar aveţi prieteni buni. Prietenii voştri vin din Israel, cu cele mai bune tehnologii din lume şi ne place să vizităm, deja mulţi israelieni vin la voi. Cred că avem cinci zboruri pe zi. Tehnologia israeliană aşteaptă să lucreze alături de companii româneşti, ca să găsească o soluţie şi să facă România mai puternică în securitatea cibernetică.

Hudi Zack, director Directoratul Naţional Cibernetic, Israel: Să începem cu o organizaţie. Dacă ne uităm la corporaţiile internaţionale, vedem de pildă bănci mari din SUA care investesc sute de milioane de dolari pe an în apărarea cibernetică. 200-300 de milioane de dolari pe an.

La nivel de ţară, desigur, te bazezi şi pe investiţiile fiecărei companii, ca să poţi lucra cu ei, să-i poţi ajuta şi poate nu ai nevoie de atât de mulţi bani, dar sigur ai nevoie de zeci de milioane de dolari sau chiar mai mult, în funcţie de mărimea ţării, de nivelul de ameninţare, ca să poţi fi capabil să construieşti o apărare cibernetică eficientă.

Maşini inteligente versus oameni
Inteligenţa artificială înseamnă că maşinile sunt folosite să gândească şi să acţioneze precum oamenii. Dar acest potenţial poate fi folosit şi în sens invers, adică maşina poate deveni atacator şi poate intra cu mai multă uşurinţă în sistemele informatice. Un astfel de atac ar fi cu mult mai sofisticat decât unul făcut de oameni. Inteligenţa artificială poate de pildă să reproducă identic vocea cuiva. Imaginaţi-vă, de pildă, cât de rapid poate da o comandă vocală să facă un transfer bancar.

Hudi Zack, director Directoratul Naţional Cibernetic, Israel: Aceasta este o întrebare foarte interesantă. În primul rând, în multe sisteme de apărare sunt deja multe capabilităţi de inteligenţă artificială construite de cei care le vând. Aşa că există deja împotriva acestor atacatori-maşină ceva apărare făcută tot de maşini. Dar în mod clar, faptul că atacatorul are abilitatea să folosească inteligenţa artificială ca să creeze un atac de o scară mai mare sau un atac mai bine personalizat este o nouă tendinţă la care sistemele de apărare încă mai au de lucrat să o pună în practică. Acest fapt este cercetat şi se lucrează la el de către furnizori şi de asemenea de state. Noi lucrăm deja la asta în cadrul Directoratului Naţional Cibernetic, dar mai este mult până departe.

Un alt aspect interesant este faptul că tot mai mult, sistemele de inteligenţă artificială încep să fie instalate nu doar pentru utilizare cibernetică, ci şi pentru multe alte aplicaţii şi sunt noi metode diferite şi sofisticate prin care un atacator poate exploata felul în care aceste sisteme învaţă, pentru a-şi atinge scopul răuvoitor şi metoda prin care poţi să te aperi împotriva a aşa ceva presupune o arie de expertiză complet nouă, mecanisme de apărare complet noi şi asta este de asemenea ceva la care lucrăm.

Rami Efrati, expert securitate cibernetică: Cred că răspunsul este da. Tot ce poţi folosi din zona inteligenţei artificiale pentru atacuri este deja folosit pentru securitatea cibernetică. Iar tendinţa în cadrul companiilor noi, al startup-urilor care lucrează în domeniul cibernetic, este să se ocupe de inteligenţa artificială. Felul în care atacatorii se uită în mod automat să găsească vulnerabilităţi este acelaşi folosit de cei care se ocupă de securitatea cibernetică: identifică aceste vulnerabilităţi şi vin cu soluţii noi.

Printre noile ameninţări cu care deja ne confruntăm sunt oraşele smart, unde vorbim despre transport făcut cu vehicule autonome. Acestea sunt ţinte noi şi din fericire, din ce ştiu eu, majoritatea companiilor care se ocupă de oraşele smart şi transportul pentru ele, cel cu vehicule autonome şi maşini interconectate, sunt conştiente de risc şi au început deja să lucreze la soluţii.

Tu știi ce mai face telefonul tău?
Telefoanele smart sunt utilizate zilnic de fiecare dintre noi pentru cele mai diferite sarcini. De la făcut plăţi, până la numărat paşii pe care îi facem zilnic. Acestea însă sunt date despre noi pe care le oferim fără să ne gândim prea mult. Sistemele telefoanelor sunt destul de vulnerabile în faţa atacurilor cibernetice, deci este nevoie de multă atenţie din partea noastră.

Hudi Zack, director Directoratul Naţional Cibernetic, Israel: Este dificil. În primul rând, din cauza modului în care au fost construite sistemele de operare, nu există instrumente eficiente de protecţie a telefonului personal, aşa cum există pentru computerul personal, de pildă. Dar sunt soluţii. Trebuie să-ţi pui antivirus, sunt anumite capacităţi şi pentru telefoane, au început să apară şi soluţii noi, dar cel mai important lucru este că ai nevoie de atenţie, trebuie să ştii cum să îndepărtezi link-urile suspecte, să ştii cum să nu răspunzi la mesajele pe care le primeşti de la oamenii pe care nu-i ştii, trebuie să ai parole diferite pentru aplicaţiile diferite pe care le foloseşti. Această igienă de bază este cea mai importantă nu doar pe telefonul mobil, ci şi în calculatorul personal, este cel mai important pas pe care îl poţi face pentru apărare. Factorul uman, neglijenţa umană în multe cazuri facilitează atacurile, un atacator poate să intre în sistem şi să încerce să îşi ducă la îndeplinire scopurile răuvoitoare.

Rami Efrati, expert securitate cibernetică: Trăim într-o eră digitală care mie îmi place foarte mult şi în care cred. Chestiunea confidenţialităţii este o mare întrebare. Pentru că toată lumea ne spionează, nu vorbesc despre ţările care se spionează reciproc, ci de informaţiile despre noi care sunt importante ca să se facă bani. Am auzit despre ce se întâmplă cu Facebook, despre alte reţele la fel, Europa a creat GDPR, care este un mesaj foarte puternic asupra faptului că trebuie să fim atenţi la confidenţialitate, dar cred că trebuie să avem nişte limite dacă vorbim despre terorismul cibernetic. Dacă un terorist ar fi în Tel Aviv şi ar începe să omoare oameni, nu îmi mai pasă de dreptul meu privat, aş vrea ca această persoană să fie oprită imediat. Dar lucrurile nu stau la fel în toată lumea.

Terorismul cibernetic devine o chestiune importantă. Când cineva te atacă, o ţară care atacă altă ţară sau o ţară atacă o afacere, cum de pildă Coreea de Nord a atacat Sony, acesta este un tip de terorism. Dar, trebuie să avem şi restricţii, norme, etică şi ştiu că ONU se ocupă de aceste lucruri, ca să se asigure că un cuvânt frumos precum particular, ceva care este foarte important, nu va fi compromis, dar va fi tratat într-o manieră corectă.

Educaţia cibernetică, o nevoie mondială
Nevoia de educaţie cibernetică este uriaşă şi se spune că nivelul următor de analfabetism este cel care presupune necunoaşterea computerului.

Hudi Zack, director Directoratul Naţional Cibernetic, Israel: Capitalul uman pentru apărarea cibernetică este cu siguranţă o zonă importantă. Apropo, acesta este un alt domeniu de care se ocupă Directoratul Naţional Cibernetic, construieşte capacităţi, începe programe de învăţare chiar din liceu, în primul rând ca să atragă atenţia în rândul populaţiei, în al doilea rând ca să creeze acest nivel de profesionişti care vor fi în stare să se ocupe de toate aceste lucruri legate de apărarea cibernetică, specialişti de niveluri diferite. Bineînţeles armata, Forţele de Apărare Israeliene (n.r. – IDF), este un incubator foarte important pentru acest tip de experţi care vin din zona militară cu o anume pregătire. Am văzut diferite cercetări care arată că nevoia de experţi, aşa cum se numeşte, în toată lumea este de nivelul milioanelor de oameni, deci este o diferenţă uriaşă care trebuie să fie acoperită. Avem această problemă şi în Israel, evident la un nivel mai mic, dar suntem foarte activi şi încercăm să facem programe care să ne permită să atragem mai mulţi experţi.

Rami Efrati, expert securitate cibernetică: Computerele sunt peste tot. Trăim într-o lume computerizată, totul este conectat, noi suntem conectaţi deja, chiar dacă nu înţelegem asta. Vrem să ştim ceva, mergem la „rabin”, rabinul Google, vrem să ştim altceva, ne uităm la informaţii. Fără computere, viaţa noastră ar fi un dezastru. De aceea eu spun să nu ne uităm la trecut, ci la viitor, să ne asigurăm că este o lume frumoasă, mai digitalizată, dar, pe de altă parte, să ne asigurăm că tot ceea ce contează vor fi asigurate, ca prioritatea numărul unu, de atacurile cibernetice.

Internetul ascuns şi pericolele neştiute
Darknet înseamnă internetul ascuns, cel unde operează ilegal tot felul de răufăcători şi pentru care ai nevoie de anumite software-uri, configuraţii şi autorizaţii ca să intri. De ce este aşa de sofisticat? Pentru că aici se fac tranzacţii în afara legii, cu orice. Iar programele care pot ataca sistemele cibernetice sunt şi ele de vânzare, pentru suma de bani potrivită.

Hudi Zack, director Directoratul Naţional Cibernetic, Israel: Presupun că aceste capacităţi de inteligenţă artificială vor fi disponibile, dacă nu sunt deja, pe piaţa neagră a internetului (n.r. darkweb). Acesta este o parte unică a războiului cibernetic, pentru că spre deosebire de armele nucleare, unde doar superputerile au cum să îşi conserve armele şi să nu le răspândească, în zona cibernetică, toate instrumentele de atac care au fost construite de superputeri au ajuns să fie disponibile în cele din urmă pe darknet, deci trebuie să presupunem că instrumentele pentru atac ale inteligenţei artificiale vor urma aceeaşi cale şi vor fi disponibile şi trebuie să găsim o cale să ne protejăm împotriva lor, cu siguranţă.

Rami Efrati, expert securitate cibernetică: Darknet deja se ocupă de inteligenţa artificială, pentru că oamenii de acolo sunt criminali, unii foarte sofisticaţi, foarte talentaţi şi vin cu soluţiile lor, aşa că nu trebuie să aşteptăm. Trebuie să ne ocupăm deja de asta. Darknet doar încearcă să se adapteze tehnologiilor noi. Asta înseamnă că dacă vor să facă afaceri şi cam asta fac, trebuie să aducă noile tehnologii. De aceea şi guvernele, cu toate academiile şi cu tot ecosistemul şcolit trebuie să aibă noi soluţii, nu doar pentru darknet, dar şi acest domeniu are un rol foarte important.

Hudi Zack, director Directoratul Naţional Cibernetic, Israel: Cred că aceste războaie se întâmplă deja. Le vedem în jurul nostru, în diferite aspecte, în diferite ţări. Faptul că atacurile cibernetice pot să se deruleze fără să fie atribuite în mod explicit unei ţări, faptul că regulile legate de ceea ce este permis şi ce nu este permis nu sunt aşa de clare cum sunt în războaiele fizice, unde este clar că poţi merge cu un tanc dincolo de graniţa ta, aici nu este aşa de clar ce ai voie să faci dacă eşti o ţară, în cazul unui război cibernetic. Aceste neclarităţi, dacă vrei, transformă pentru anumite ţări spaţiul cibernetic într-un loc foarte convenabil să creeze războaie în cadrul războaielor. Vedem că asta se întâmplă peste tot, Israelul cu siguranţă nu este o excepţie, dar cred că acesta nu este viitorul. Este ceva ce se întâmplă chiar acum, în timp ce vorbim, în multe state din toată lumea.

Mişcările politice din UE, deciziile care se iau la urnele de vot, dar şi clima influenţează foarte mult economiile statelor membre. Despre BREXIT ştim deja că ne va încurca pe toţi, din acest punct de vedere. Ce şanse au statele din Europa de Est, ale căror economii abia încep să se întărească, în faţa valului uriaş de schimbări, care este deja aşteptat.

Imaginea românilor sau imaginea României
„Ca să fiu sincer, României i se acordă mai puţină atenţie în Marea Britanie, decât altor ţări, de exemplu, Ungariei. Noi vedem România prin prisma comunităţii mari de români din Marea Britanie şi cred că per total, această percepţie este pozitivă.” Declaraţia a fost făcută de profesorul de economie Jonathan Portes, în interviul acordat pentru emisiunea „Pașaport diplomatic”.

Mai întâi Europa
Problemele care ne influenţează în mod direct sunt şi cele cărora le acordăm, firesc, mai multă atenţie. Avem însă tendinţa să ignorăm sau să fim mai detaşaţi în cazul chestiunilor cu bătaie lungă, care apar ca o consecinţă a acţiunilor oamenilor şi a lipsei de politici clare. Schimbarea de climă a fost multă vreme subiect de dezbatere între cei pro şi contra acestui concept. S-au dovedit a fi reale şi acum începem să înţelegem consecinţele. Dar, cum am spus la început, problemele se prioritizează, aşa că, putem parafraza un lider celebru şi să spunem: Europa în primul rând.

Balazs Barabas: Alegerile pentru Parlamentul European au trecut, ştim rezultatele şi lucrurile au început să se liniştească în Parlamentul European. Ce aşteptaţi să se întâmple în UE?

Jonathan Portes: Alegerile pentru Parlamentul European au fost foarte interesante pentru că pe de o parte au arătat o scădere a sprijinului pentru partidele tradiţionale care au dominat Parlamentul European până acum, practic creştin-democraţii şi social-democraţii din perioada postbelică. Creşterea nu a fost atât pentru partidele populiste şi de extremă dreaptă, cât mai ales pentru partidele ecologiste şi liberale. Deci vom avea o scenă politică mai fragmentată, dar nu ameninţarea pe care unii dintre noi au prevăzut-o şi de care ne temeam, a dreptei radicale. Poate chiar vor scădea puţin. Vom vedea o fragmentare. Cred că testul va fi dacă partidele tradiţionale vor putea construi o alianţă constructivă cu forţele liberale şi noii veniţi, ecologiştii, care să propulseze Europa înainte şi nu înapoi. Acest lucru ar fi foarte dificil, iar pericolul este că Europa va fi dominată de certuri interne pentru funcţii şi, evident, BREXIT. Asta, în loc să discute constructiv dacă partidele pot promova împreună o agendă constructivă, mai ales pe planul schimbării climatice, care pentru Europa este marea provocare existenţială a următorilor 20-30 de ani.

Balazs Barabas: Care este miza de fapt? Ce se va întâmpla dacă aceste partide fragmentate nu se vor coagula într-o forţă mai mare şi nu vor adopta împreună legi şi reglementări?

Jonathan Portes: Cred că am obţine un viitor pozitiv pentru Europa dacă am profita de masa critică a cetăţenilor europeni care vor sa facă ceva contra schimbării climatice şi de mediu. Şi rezolvarea acestei probleme ar fi bună pentru Europa atât din punct de vedere economic, cât şi politic, dacă oamenii s-ar uni pentru acest proiect. Pericolul, bineînţeles, este că partidele se vor certa pe poziţii, cât să contribuie fiecare la bugetul UE, ce să facem cu BREXIT şi cu britanicii şi toată povestea asta neplăcută, iar din toate acestea va profita extrema dreaptă, ceea ce evident ar fi foarte periculos.

Schimbările climatice, mai dure decât estimările
Europenii au arătat la recentele alegeri europarlamentare că îşi pot sancţiona politicienii, dacă nu îşi fac treaba. Populismul începe să piardă teren în Europa şi tot cetăţenii sunt cei care le arată aleşilor ce priorităţi au de pus pe agendă. Încălzirea globală este una dintre ele. Efectele pe care le resimte omenirea din cauza transformării mediului sunt abia la început. Pe lângă situaţii care ţin de confortul personal sau de dispariţia unor teritorii, migraţia este şi ea o consecinţă a evoluţiilor rapide ale climei, care are nevoie de control şi reguli.

Balazs Barabas: Dar schimbările climatice nu sunt legate doar de UE, ci şi de SUA, China, alte ţări asiatice. Deci, ce poate face UE singură pe acest plan?

Jonathan Portes: Aşa este, UE nu poate rezolva problema singură. Nicio ţară nu poate, nici măcar grupuri de ţări nu pot. Dar Europa poate arăta calea. Dacă Europa va lua măsuri, atât la nivel de state membre, cât şi la nivel UE, ca să promoveze o agendă pozitivă pe plan economic, ştiinţific, tehnologic, ar fi bine şi pentru Europa, dar ar fi un exemplu bun şi pentru alte ţări. Nu cred că vom vedea ceva constructiv pentru schimbările climatice din partea SUA sub administraţia Trump, dar Trump nu va fi aici la infinit.

Balazs Barabas: O componentă importantă a schimbării climatice este că poate genera imigraţii masive din zonele deja afectate de temperaturi extreme, în Africa sau Orientul Mijlociu. Ne putem aştepta la migraţii masive din zonele unde populaţia nu are altă soluţie decât să plece din zone cu 50 de grade?

Jonathan Portes: Este foarte greu de prezis cum va afecta schimbarea climatică migraţia, dar cred că dacă ne uităm la presiunile demografice, economice, sociale şi politice, atât în zona „ofertei”, mai ales în Africa, dar şi a „cererii”, în Europa, pentru că vedem în multe ţări ratele natalităţii mult scăzute, deci aceste presiuni vor continua şi chiar se vor intensifica. Iar provocarea pentru Europa, dar şi pentru Africa şi Orientul Mijlociu, este cum să le gestionăm în aşa fel încât să fie avantajos atât pentru ţările de provenienţă, cât şi cele de primire, şi bineînţeles pentru oamenii care pleacă. Este foarte dificil, evident, nu este o problemă atât de mare ca schimbarea climatică, dar sunt legate una de alta. Dar din nou, întrebarea este dacă politicienii europeni pot, nu neapărat să se unească, dar să acţioneze împreună pentru a da soluţii coerente şi constructive. Dacă nu vor ajunge la un acord, atunci vor cîştiga teren partidele populiste care nu vor decât să ţină departe migranţii.

Balazs Barabas: În ţările din Europa de Est suntem afectaţi de îmbătrânirea şi scăderea populaţiei. Pe de altă parte, politicienii spun că noi nu vrem imigranţi, dar nu există o soluţie semnificativă pentru a creşte natalitatea. Vedeţi acest lucru o problemă pentru aceste ţări, împreună cu plecarea oamenilor ca să lucreze în ţări mai dezvoltate?

Jonathan Portes: Da, este o mare dificultate pentru multe ţări în Europa de Est şi de Sud şi în statele baltice, care au rate de natalitate nu doar scăzute, dar mult sub rata de menţinere a nivelului populaţiei. Pe de altă parte, unele ţări europene au arătat că este posibilă întoarcerea acestor tendinţe. Nu spun că femeile ar putea, ar vrea sau ar trebui să aibă în medie 3 sau 4 copii, dar dacă ne uităm la Franţa, Marea Britanie sau Suedia, veţi vedea că un pachet de măsuri, ca un sistem de îngrijire a copiilor, o piaţă a forţei de muncă, o abordare care permite femeilor să combine munca cu viaţa particulară… femeile tinere pot să lucreze, ar trebui, vor să contribuie, vor să câştige bani, ceea ce este bine. Dar acest lucru trebuie combinat cu a avea o familie, cu un sistem bun de îngrijire a copiilor, împreună cu o imigraţie controlată, dacă vă uitaţi la ţări ca Franţa, Marea Britanie, Suedia, aici populaţia nu mai scade.

Cum rămâne cu România?
Între atâtea situaţii complicate, România rămâne blocată de acelaşi fenomen: corupţia generalizată. Această stare de fapt constantă în ţara noastră a dus şi la plecarea masivă a celor apţi de muncă, în alte state europene. Iar Marea Britanie este una dintre ţările de destinaţie.

Balazs Barabas: O ţară despre care putem vorbi este România, unde sunt dezbateri intense despre statul de drept, despre schimbarea legilor care protejează corupţia. Cum se vede România din perspectiva dvs, este o ţară problematică?

Jonathan Portes: Ca să fiu absolut sincer, în Marea Britanie se acordă mai puţină atenţie României decât altor ţări, de exemplu Ungariei. Pentru că Ungaria este văzută ca o problemă politică şi de corupţie. Este drept, există o mare comunitate de români în Marea Britanie, deci noi vedem România prin prisma acestei mari comunităţi de români care trăiesc în UK. Şi cred că per total, această percepţie este pozitivă. La început, când veneau români în UK exista o teamă, era un sentiment că românii sunt mai puţin bineveniţi decât alţi imigranţi, dar pe măsură ce numărul lor creştea, lumea vedea că românii, ca şi alţii, sunt foarte diverşi. Sunt români care vin să lucreze în construcţii, sau ca doctori şi dentişti, infirmieri sau îngrijitori. Cred că există o imagine mai echilibrată despre români, decât era acum 5 ani.

Marea Britanie, Boris Johnson şi BREXIT-ul
Boris Johnson este noul premier al Marii Britanii şi inevitabil revine în centrul atenţiei BREXIT-ul. Europa este pregătită pentru acest eveniment, dar oricât de multe măsuri de precauţie se iau, toată lumea va fi afectată de ieşirea britanicilor din Uniunea Europeană.

Balazs Barabas: Marea Britanie va părăsi UE mai devreme sau mai târziu…

Jonathan Portes: Poate.

Balazs Barabas: Poate? Nu e sigur?

Jonathan Portes: Nu, nu este sigur. Cred că UK se va confrunta cu o alegere grea: să iasă în condiţii foarte dificile şi cu mari pagube, sau să întoarcă procesul şi să rămână, ceea ce va avea efecte politice foarte severe. Şi cred că în acest moment nu este clar ce cale vom alege. Poate vom pleca, dar la fel există mari şanse să întoarcem procesul şi să rămânem.

Balazs Barabas: Să spunem că UK va ieşi din UE. În cazul acesta, ţara va prelua din nou puterea, cum a fost?

Jonathan Portes: Da, vom prelua puterea în anumite chestiuni, dar nu şi în altele. De exemplu, în imigraţie, ieşirea va însemna într-adevăr că vom controla din nou acest domeniu în sensul că cetăţenii străini care sunt acum rezidenţi vor putea rămâne, dar în viitor vom putea folosi măsuri pe care acum nu putem folosi. În sensul acesta vom controla imigraţia, faţă de situaţia de acum, când nu putem controla deplasarea liberă a oamenilor în interiorul UE. Dar în alte domenii, comerţ, ne vom confrunta cu un spaţiu de mişcare mai redus, nu vom avea „umbrela” UE ca negociator pe piaţa mondială, cum avem acum. L-am văzut recent pe Trump la Londra, spunând că vrea un acord comercial cu UK, dar ştim că un acord comercial între SUA şi UK, dacă se va semna vreodată, va fi în condiţiile dictate de SUA. Şi asta nu prea înseamnă că am preluat controlul. La fel, dacă vrem să păstrăm relaţiile comerciale puternice pe care le avem acum cu UE, va trebui să acceptăm reguli şi reglementări comerciale elaborate în UE, deci vom avea control mai puţin decât acum. Deci sunt şi dezavantaje.

Balazs Barabas: Cât de mult credeţi că BREXIT va afecta UE?

Jonathan Portes: În mod clar, BREXIT afectează UE din punct de vedere politic, pierde una din cele mai mari 4 ţări, o ţară care a fost membru 40 de ani, şi este chiar prima ţară care părăseşte UE. Toate acestea sunt dezavantaje politice mari pentru UE şi nu le poţi evita. Dar şi economic, este o pierdere mare una din cele mai mari 4 ţări. UE va merge mai departe fără Marea Britanie şi poate va fi chiar mai coerentă pe plan intern decât cu UK, care a fost întotdeauna un partener neplăcut. Dar în mod sigur pierderea UK produce pagube politice, geopolitice şi economice. În ce priveşte pagubele economice suferite de alte ţări membre de către Brexit, vor exista, dar nu vor fi uriaşe. Va fi o chestiune, dar nu una uriaşă.

UE are de rezolvat problemele amânate
Noul preşedinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, promite soluţii pentru probleme pe care Uniunea Europeană le-a ţinut la foc mic pentru mult timp. În discursul său din Parlamentul European a menţionat fiecare temă pentru care încă nu s-a găsit rezolvare şi de care au profitat partidele populiste ca să-şi facă loc la masa deciziilor.

Balazs Barabas: Partidele populiste au primit o şansă să se arate mai vizibil în PE. Credeţi că vor creşte în continuare, acum, că sunt mai vizibile?

Jonathan Portes: Este greu de spus. Cred că unul din lucrurile care se întâmplă cu partidele populiste este că atunci când îşi asumă responsabilitatea şi lumea îşi dă seama că nu îşi pot respecta promisiunile făcute, apare momentul adevărului şi oamenii îşi dau seama că au fost înşelaţi. Dar asta depinde şi de UE. De exemplu, dacă UE permite ca Salvini şi Italia să dea toată vina pe UE şi să arunce toată vina pentru măsurile sale pe „amestecul” din partea UE, asta ar afecta UE şi ar fi bine pentru Salvini. Dar dacă UE face un pas în spate şi spune: voi sunteţi la putere, Italia are probleme, trebuie să le rezolvaţi, iar oamenii îşi dau seama că soluţiile pe care el le propune nu sunt bune pentru economia italiană, atunci oamenii îşi vor da seama cum este el de fapt.

Balazs Barabas: Coaliţia germană pare să se prăbuşească, iar preşedintele Macron pare foarte ocupat cu poziţia lui politică. Credeţi că acestea vor slăbi UE pe termen lung?

Jonathan Portes: Cred că problemele formării coaliţiei în Germania sau un preşedinte francez ocupat cu realegerea sa, toate acestea nu sunt ceva nou. Iar zona euro continuă să aibă dificultăţi. Toate acestea sunt probleme şi pot fi un obstacol în calea rezolvărilor sau a unor rezolvări cât mai rapide, dar acestea nu sunt provocări existenţiale. În cele din urmă Merkel va fi înlocuită de cineva care va fi bine ancorat în politica europeană şi va păstra orientarea pro-europeană pe care politica germană a avut-o în ultimii 40 de ani. Din acest punct de vedere nu este un pericol pentru Uniunea Europeană.

Balazs Barabas: Dar persoana care o va urma, sau desemnată să o urmeze, a fost învinsă, iar poziţia ei slăbită. Poate fi acest lucru o disfuncţionalitate în politica germană?

Jonathan Portes: Da, toate acestea sunt probleme, dar Germania este o democraţie foarte stabilă, partidul neofascist a pierdut din sprijin la ultimele alegeri. Partidele mari din Germania sunt toate puternic pro-europene, fiecare în felul lui, dar toate sunt pro-europene şi toate sprijină orientarea Germaniei spre UE, ceea ce este bineînţeles sprijinit de marea majoritate a cetăţenilor germani. Sunt schimbări, vor fi întotdeauna schimbări şi chiar instabilitate, dar instabilitate după standardele germane, ceea ce nu este instabilitate conform standardelor din alte ţări europene. Dar nu cred că vor reprezenta o schimbare fundamentală.

Balazs Barabas: Mulţi spun despre creşterea partidelor populiste că este de fapt vocea alegătorilor care spun că UE trebuie reformată şi poate restructurată. Care credeţi că sunt cele mai importante 2-3 domenii care ar trebui reformate în UE?

Jonathan Portes: Cred că UE ar trebui să se orienteze, aşa cum mulţi economişti ca mine o spun de mulţi ani, spre un sistem de guvernare economică mai coerentă, care în acest moment este fragmentat, şi face dificilă gestionarea crizelor. Şi poate că vom avea o nouă criză economică foarte curând. Nu din cauza UE, ci în primul rând, din cauza lui Trump. Dar indiferent de cauză, UE va trebui să răspundă, iar lipsa unei guvernări economice coerente este o problemă. Asta ar fi prima. A doua, schimbările climatice. Există în mod clar o dorinţă în rândul cetăţenilor europeni să vadă iniţiative radicale pentru combaterea schimbărilor climatice, la nivelul statelor UE. Uniunea Europeană va trebui să abordeze această problemă, apoi avem problema continuă a migraţiei şi gestionarea fluxului migraţiei într-un fel care este constructiv atât pentru UE; cât şi pentru ţările membre şi ţările de origine.

Balazs Barabas: Criza economică: va lovi puternic ţările est-europene?

Jonathan Portes: Este foarte dificil de spus. Dar orice mare criză globală va lovi atât ţările est-europene cât şi restul Europei.

Balazs Barabas: Şi la ce ne putem aştepta?

Jonathan Portes: Crizele, prin natura lor, sunt imposibil de prezis şi de prevăzut. Dar fără îndoială, o combinaţie între o slăbiciune generală a economiei mondiale şi o ameninţare din partea intenţiilor lui Trump de a continua un război comercial contra Chinei şi Mexicului pot avea efecte foarte serioase asupra lumii şi a Europei.

pasaport diplomatic , schimbari climatice , brexit , jonathan portes

„SUA, fără niciun dubiu, văd România ca pe un centru gravitaţional în Europa Centrală şi de Est. Are legătură cu mărimea ţării, cu resursele, cu oamenii, dar de asemenea şi cu angajamentele pe care România şi le-a asumat faţă de parteneriatul strategic, dar şi faţă de comunitatea transatlantică şi alianţa NATO.” Hans Klemm, ambasadorul SUA la Bucureşti i-a acordat jurnalistei Cristina Cileacu, ultimul interviu în această calitate, iar declaraţia de îi aparţine.

Cristina Cileacu: Dle ambasador Hans Klemm, ne-am întâlnit exact acum 4 ani, când ne-aţi acordat primul interviu în calitate de ambasador SUA la Bucureşti şi ne-aţi promis atunci că ne veţi acorda şi ultimul interviu în această calitate. Vă mulţumesc pentru că aţi ales programul Paşaport Diplomatic şi Digi24 ca să vă luaţi rămas bun de la România.

Hans Klemm: Mulţumesc, Cristina. Este bine să filmăm din nou împreună. 4 ani sunt puţin mai mult decât ne aşteptam, de la primul nostru interviu, înainte de Crăciun, în 2015. A fost o perioadă minunată, pentru mine şi soţia mea, să fim aici, în România.

Cristina Cileacu: Da, pentru că şi ea a participat la acel interviu, după cum ne amintim.

Hans Klemm: Exact.

Cristina Cileacu: La scurt timp după ce aţi ajuns în România, a fost o tragedie uriaşă care ne-a lovit, tragedia de la Colectiv a avut loc şi guvernele se schimbau. Guvernul Ponta pleca, guvernul Cioloş îi lua locul. Care au fost primele dvs impresii, când eraţi deja în România?

Hans Klemm: Tragedia de la Colectiv a avut loc la scurt timp după ce am venit în România şi va fi mereu ceva care îmi rămâne adânc întipărit în memorie, ca să fiu sincer. Mari (n.r. dna Klemm) şi eu am fost acolo în fiecare an să ne arătăm respectul pentru cei care şi-au pierdut viaţa în mod tragic, să fim alături de cei care au fost răniţi şi de familiile lor, la fiecare comemorare a incidentului. Ce m-a impresionat pe mine a fost puterea răspunsului la această tragedie, care, aşa cum ai spus, a avut ca rezultat schimbarea guvernului. Şi am văzut această putere în mod repetat, în anii care au urmat, în cea mai mare parte a fost o inspiraţie pentru mine ce s-a întâmplat în iarna lui 2017, în ianuarie şi februarie, când au fost jumătate de milion de oameni sau mai mult, care demonstrau pe străzi pentru menţinerea statului de drept şi pentru justiţie, nu doar în Bucureşti, ci şi în alte oraşe mari din România.

Diplomaţie în vreme de ordonanţe de urgenţă
Cristina Cileacu: Dvs şi alţi ambasadori UE, personalul ambasadei SUA din Bucureşti au susţinut foarte mult lupta cetăţenilor români pentru dreptul lor de a avea un stat de drept. În acelaşi timp, aţi fost acuzat că interveniţi în afacerile interne ale României. V-aţi întâlnit cu toţi foştii lideri, Dragnea, Dăncilă, Tudose, Grindeanu. Cum au fost acele întâlniri atunci?

Hans Klemm: Uneori, sincer, erau destul de dure. Deseori, totuşi, datorită puterii parteneriatului strategic, întâlnirile cu toţi liderii pe care i-ai menţionat au fost destul de călduroase şi productive. Dar îmi amintesc în mod special, cred că era în jurul datei de 1 februarie 2017, când am avut ocazia să mă întâlnesc atât cu premierul Grindeanu, cât şi cu preşedintele (n.r. PSD) Dragnea, când guvernul înainta cu ordonanţa de urgenţă care au generat îngrijorare în rândul românilor şi oamenii manifestau pe străzile din Bucureşti, dar era şi o atmosferă de îngrijorare şi în ţara mea, dar şi la nivelul altor parteneri internaţionali ai României, cum ai spus şi tu. Deci, am avut discuţii foarte deschise şi sincere în timpul acelor întâlniri, dar din nou, aş vrea să subliniez că de-a lungul misiunii mele aici, unul dintre aspectele a fost legat de generozitatea guvernelor României de a ne oferi mie şi colegilor mei, ocazia să discutăm cu ei, ca să ne exprimăm sincer îngrijorările pe care SUA le aveau sau speranţele pe care SUA le aveau.

Dorinţele politicienilor români
Cristina Cileacu: Vreunul dintre aceşti foşti lideri pe care i-am menţionat şi-au exprimat intenţia de a avea întâlniri cu preşedintele dvs, cu Donald Trump?

Hans Klemm: O, da! Sau cu alţi lideri din administraţia americană. Aceasta a fost o temă constantă şi specifică relaţiilor noastre, dorinţa de a avea o frecvenţă mai ridicată a întâlnirilor la nivel înalt, la nivel prezidenţial sau mai jos. O frustrare pe care o am eu este că sunt mai bine de 12 ani de când Condoleezza Rice, fostul secretar de stat, a vizitat România pentru o chestiune concretă. Dar, pe de altă parte, sunt foarte fericit şi mândru că în timpul misiunii mele aici, preşedintele Iohannis de exemplu, a putut să meargă de 3 ori la Casa Albă, ca să se întâlnească o dată cu vicepreşedintele Biden, dar apoi de două ori, în iunie 2016 şi august anul acesta, cu preşedintele Trump.

2% din PIB, suma care atrage atenţia SUA
Cristina Cileacu: Vizitele precum sunt acestea sunt foarte importante pentru cariera unui diplomat, mă refer la întâlnirile la nivel prezidenţial. Dar de ce sunt SUA atât de interesate de fostul bloc estic, să-l numim aşa, din care face parte şi România?

Hans Klemm: Da, pentru că este strategic, o parte de lume foarte importantă. Am văzut săptămâna trecută, la întâlnirea liderilor aliaţi NATO, la Londra, unde preşedintele Trump, în mod voit şi specific a aranjat o întâlnire cu liderii din Europa Centrală şi de Est. Iar acest lucru s-a întâmplat pentru că, în primul rând, aceasta este o parte de lume foarte strategică pentru noi. SUA şi aliaţii săi, împreună cu partenerul său strategic, România ne uităm la asigurarea stabilităţii şi securităţii comunităţii transatlantice, munca pe care o facem aici este foarte importantă, inclusiv în România. Dar, în al doilea rând, ca aliaţi în NATO, ţările din această parte de lume în mod special, au răspuns cel mai repede la angajamentul făcut de toţi aliaţii, de a-şi îmbunătăţi contribuţiile la nivelul Alianţei, pentru împărţirea responsabilităţilor.

Cum l-au impresionat românii pe Hans Klemm
Cristina Cileacu: Corupţia este încă o problemă mare pentru România şi aţi fost şi aici printre cei care au subliniat deseori că ar trebui să ne ocupăm de această situaţie. Acum, că misiunea dvs se încheie, cum vedeţi această problemă? Merge înspre o direcţie bună sau va continua să fie o problemă pentru mult timp, aici, în România?

Hans Klemm: Corupţia, sigur că trebuie să fie combătută aici în România, dar şi în alte ţări, inclusiv în SUA.

Cristina Cileacu: Da, peste tot în lume, practic.

Hans Klemm: Peste tot în lume. Îngrijorarea noastră din ultimii 3 ani a fost că atât parlamentul, cât şi guvernul României slăbeau independenţa sistemului de justiţie şi abilitatea procurorilor români să combată corupţia. Şi nu au fost doar SUA îngrijorate de această situaţie, din nou, au fost şi Comisia Europeană, Parlamentul European, GRECO, Comisia de la Veneţia, parteneri cheie ai României din rândul statelor membre UE şi desigur, românii. Speranţa mea acum ar fi ca România să se întoarcă la calea pe care a urmat-o înainte de această situaţie, când avea un model puternic şi solid de luptă împotriva corupţiei. Şi spun asta, pentru că ceea ce am văzut în mai, când românii au venit în număr record la vot, atât pentru membrii Parlamentului European şi au trimis un semnal foarte puternic legat de susţinerea lor pentru o justiţie stabilă şi independentă, lupta anticorupţie, dar au votat şi pentru referendumul pentru statul de drept. Acesta a fost un moment inspiraţional excepţional, pentru mine şi mulţi dintre partenerii mei care lucrează în comunitatea diplomatică de aici.

De ce a fost ambasadorul SUA la ambasada rusă
Cristina Cileacu: Să fiţi ambasadorul SUA în România, înseamnă că aveţi de a face puţin şi cu ruşii, pentru că sunt în zona noastră. A fost un moment în timpul misiunii dvs de aici, la Bucureşti, când aţi participat la o recepţie ţinută de ambasadorul rus, la ambasada lor. Despre ce a fost vorba, pentru că atunci toată lumea a fost puţin şocată.

Hans Klemm: Două lucruri. Unul, primul meu drum în afara Bucureştiului, în 2015, a fost la Deveselu, la instalaţiile de sprijin naval, unde este poziţionat scutul antirachetă Aegis Ashore. Ultima mea vizită în afara Bucureştiului, ca ambasador, a fost de asemenea la Deveselu. A fost o zi reuşită, am putut să ducem acolo 20 de ambasadori şi spun aceste lucruri pentru că acuzele Rusiei cum că Deveselu este o ameninţare pentru ea, nu sunt reale. Scutul este făcut pentru apărarea împotriva ameninţărilor balistice din Orientul Mijlociu, în mod specific din Iran. Dar, oricum, aceasta a fost o temă constantă a misiunii mele aici, de câte ori era vorba despre Deveselu eram criticaţi imediat, România era rapid criticată de Rusia. Rusia şi SUA au relaţii diplomatice, uneori au fost provocatoare, dar se derulează. Abordarea SUA a fost constant în favoarea găsirii de soluţii să îmbunătăţim relaţiile dintre Rusia şi America şi o parte a acestor relaţii diplomatice este faptul că atunci când ambasadorul rus este gazda unui eveniment diplomatic, eu sunt invitat, iar când noi suntem gazda unui eveniment diplomatic, îl invităm pe ambasadorul rus. Am fost la Ziua Victoriei, îmi amintesc acest lucru, în 2018 şi acest lucru a atras multă atenţie. Dar nu a fost nimic mai mult decât faptul că îmi prezentam respectul faţă de sacrificiul pe care l-au făcut, nu doar Rusia, ci şi aliaţii, în al Doilea Război Mondial, ca să învingă Germania nazistă şi fascismul.

Ce face de fapt un ambasador străin în România
Cristina Cileacu: Aţi călătorit mult în ţară şi aţi ajuns să ne cunoasteţi destul de bine. Poate aţi observat că avem obiceiul să ne desconsiderăm şi poate aţi observat şi tendinţa de a emigra pentru a găsi o viaţă mai bună, în afara ţării. Cum vedeţi România după 4 ani de misiune aici, avem un drum clar sau ne întoarcem în timp.

Hans Klemm: Cred că mergeţi pe direcţia bună, înainte. Dar este nevoie să faceţi mai mult, ca să vă asiguraţi că România este capabilă să îşi atingă potenţialul. Cred că are un potenţial uriaş datorită oamenilor săi, dar şi datorită resurselor naturale, a poziţionării strategice. Când am ajuns aici prima oară, ai dreptate, am încercat să călătoresc în afara Bucureştiului cât de des am putut şi am vizitat acum toate judeţele din afara Bucureştiului şi Ilfovului. Când fac asta, vreau de fiecare dată să mă întâlnesc cu autorităţile locale, primarii, şefii de consilii judeţene, prefecţii. Îmi amintesc că în 2015, când am început să fac aceste călătorii şi îi întrebam pe cei din teritoriu, care sunt provocările cele mai mari pe care le aveţi, de obicei primeam o varietate de răspunsuri, în funcţie de locul unde eram. Uneori vorbeau despre infrastructură, alteori spuneau că au nevoie de un spital, dar mai recent, în ultimul an, când îi întâlneam pe aceşti oficiali, uniform şi unanim, principala preocupare pe care mi-o împărtăşeau era dorinţa de a-şi ţine copiii acasă, voiau să le poată oferi o viaţă de calitate, oportunităţi de angajare, educaţie bună, servicii de sănătate bune, pentru a-şi păstra copiii în localităţile lor. Iar acest lucru reflectă migraţia în număr mare, care încă mai are loc. Sunt de acord cu perspectiva pe care o are probabil toată lumea, că aceasta este provocarea cea mai importantă pentru România. Acestea fiind spuse, talentul care există aici, în România este excepţional. Şi îmi amintesc de una dintre călătoriile mele la Hunedoara, când m-am întâlnit cu un grup de elevi de gimnaziu, care au mers cu câteva luni înainte în Mexico City şi au concurat la nivel global în robotică şi au câştigat, au câştigat la o diferenţă uriaşă faţă de ţara care a ieşit pe locul doi.

SUA consideră România un centru gravitaţional
Cristina Cileacu: Dacă ne uităm la regiunea noastră, putem spune că România stă mai bine, comparativ cu vecinii săi, dacă vorbim despre statul de drept, libertatea de expresie şi chiar de economie. Credeţi că ar trebui să fim o voce mai puternică în regiune, pentru că se pare că nu avem acest obicei de a fi mai puternici în zonă.

Hans Klemm: SUA, fără niciun dubiu, văd România, aşa cum îi spunem noi, ca pe un centru gravitaţional, în Europa Centrală şi de Est. Din nou, are legătură cu mărimea ţării, bineînţeles, cu resursele, cu oamenii, dar de asemenea şi cu angajamentele pe care România şi le-a asumat faţă de parteneriatul strategic , dar şi faţă de comunitatea transatlantică şi alianţa NATO. Am discutat deja de investiţiile de 2% din PIB, în apărare şi securitate, România îşi modernizarea armatei, inclusiv prin achiziţia de sisteme de arme sofisticate, cum sunt rachetele Patriot. Iar contribuţia României la pace şi securitate în locuri aflate la distanţă, cum este Afganistan, de departe cel mai bun exemplu, dar sunt foarte multe altele, datorită acestei dorinţe a României de a fi un aliat şi un partener atât de puternic şi dacă ne uităm şi la dimensiunea economică, SUA chiar vă vede ca un partener cheie pentru noi, în regiune. Cred că România are o voce eficientă în regiune şi de fapt, în Europa. Să nu uităm preşedinţia Consiliului UE pe care a deţinut-o România la începutul acestui an. Din perspectiva SUA, aceasta a fost o perioadă foarte eficientă şi din nou, din perspectiva SUA, sunt mai multe domenii în care am putut să lucrăm bine cu România ca să înaintăm în chestiuni cheie ale politicilor. Alte exemple ar fi de pildă siguranţa în domeniul 5G. România a intrat într-un memorandum de înţelegere legat de politicile pentru securitatea 5G. A fost primul din lume şi acum, acest acord a devenit un model pentru alte ţări în regiune, cum este Polonia, de exemplu. Pot veni cu multe exemple unde România a fost lider şi aţi putea să faceţi chiar şi mai mult, în mod special în Balcanii de Vest. România are legături strânse şi relaţii foarte bune cu ţări precum Serbia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, deci poate şi acolo ar fi o posibilitate pentru România să joace un rol mai activ.

Final de misiune şi carieră diplomatice
Cristina Cileacu: De regulă, când se încheie o misiune diplomatică, în cazul dvs misiunea de 4 ani în România, sunt şi câteva regrete. Deci, în cazul dvs, care sunt regretele de la finalul de misiune, ce nu aţi reuşit să faceţi?

Hans Klemm: Sincer, plec fără niciun fel de regrete.

Cristina Cileacu: Asta este bine.

Hans Klemm: Eu şi soţia mea am fost atât de onoraţi să avem acest rol şi aceste responsabilităţi în ultimii 4 ani. Îmi voi încheia cariera diplomatică, atunci când plec din România şi pot spune fără niciun dubiu că a fost punctul culminant al carierei mele de diplomat american faptul că am avut onorarea să îmi reprezint ţara în România în ultimii 4 ani. Sunt momente pline de provocări, aşa cum discutat, dar de asemenea am avut şi succes în multe domenii, în securitate, în susţinerea consolidării democraţiei în România, în promovarea dimensiunii economice a relaţiei noastre, a investiţiilor americane în România, dar şi a investiţiilor româneşti în SUA şi a comerţului între ţările noastre. Cu toată modestia, cred că am reuşit într-un număr de domenii să ne întărim parteneriatul între ţările noastre şi cel mai important, să ne consolidăm buna înţelegere şi legăturile care există între români şi americani.

Cristina Cileacu: Dle ambasador Klemm, a fost o onorare să vă cunosc şi vă mulţumesc încă o dată pentru interviu, succes în tot ceea ce veţi face de acum înainte.

Hans Klemm: Mulţumesc, Cristina.

pasaport diplomatic , ambasador sua , hans klemm

În secolul tehnologiei sofisticate în care omenirea s-a depăşit pe ea însăşi, încă tolerăm un comportament primitiv: violenţei. Cel mai puternic se impune cu forţa, umilirea este o practică încă funcţională, abuzul de orice fel este acceptat. Violenţei împotriva femeilor este un fenomen care trebuie eliminat la nivel mondial. Suntem toţi la fel de vinovaţi atunci când ne facem că nu vedem răul de lângă noi.

Femeile ajung să fie ucise şi torturate chiar de partenerii lor de viaţă, iar situaţia devine tot mai gravă în toată lumea. Reprezentanţii a patru dintre cele mai dezvoltate state din Europa, ambasadorii Franţei, Spaniei, Suediei şi Germaniei au vorbit deschis la „Pașaport diplomatic” despre cât de gravă este problema violenţei împotriva femeilor în ţările lor.

Franța. Cu cât urcăm mai sus în clasele sociale, cu atât fenomenul e mai ascuns și ignorat
Reporter: Subiectul acestei emisiuni „Paşaport diplomatic” este propunerea dvs. Vorbim despre violenţa împotriva femeilor, care este o problemă mondială. Care este situaţia în Franţa?

Michele Ramis, ambasadorul Franţei în România: Franţa e afectată de fenomentul violenţei împotriva femeilor ca multe alte ţări din lume, pentru că este o problemă generală. Este întotdeauna dificil să dăm statistici despre violenţe, pentru că unele dintre ele sunt ascunse, nu se fac plângeri. Şi de multe ori ne dăm seama de amploarea problemei când deja situaţia este foarte gravă. Ceea ce ştim este că 80% din violenţe au loc acasă, deci din păcate ele sunt comise de soţi sau de partener. Noi avem o rată de omucideri ridicată, mai exact în rândul femeilor. În medie sunt ucise 150 de femei pe an de către parteneri sau foştii soţi, adică o femeie la 2-3 zile. Asta se întâmplă de obicei înainte de despărţire. Deci, avem violenţă care se manifestă la nivelul tuturor claselor sociale, nu este vorba că s-ar concentra în clasele defavorizate. Aş spune că dimpotrivă, cu cât urcăm mai sus în clasele sociale, cu atât fenomenul este mai ascuns şi mai ignorat. Deci suntem ca majoritatea ţărilor lumii, afectaţi de acest fenomen.

Reporter: Dar de ce se întâmplă aşa, cum spuneţi…

Michele Ramis: Pentru că nu avem curajul să denunţăm autorul dacă suntem într-un mediu social favorizat. Ne temem pentru reputaţie, ne temem de consecinţele sociale, de scandal. Aş spune că femeile din zonele favorizate sunt într-un pericol mai mare decât cele dintr-un mediu defavorizat.

Reporter: Există deja soluţii care funcţionează în Franţa?

Michele Ramis: Da, sunt. Aş spune că suntem tocmai într-un moment de derulare a unui proces care a început pe 3 septembrie şi durează până pe 27 noiembrie, adică o serie de dezbateri despre violenţenţa în familie. Este un proces de consultare, de schimb de idei, de elaborare de soluţii care a marcat cu adevărat o mobilizare în Franţa pentru a face problema cunoscută. Existau deja soluţii, dar măsurile nu au fost eficiente în rezolvarea problemei. Guvernul a decis să accelereze lucrurile şi să consulte întreaga societate, statul, partenerii societăţii civile, sectorul medical şi juridic, pentru a găsi noi propuneri.

Este adevărat, avem deja metode de a ţine departe agresorii, de separare conjugală, brăţări electronice pentru a uşura depunerea de plângeri în comisariate, de a transmite semnale online în orice moment. Avem de asemenea măsuri de protecţie a victimelor, linii telefonice pentru caz de pericol, avem în funcţiune un număr de telefon – 3919 pe care îl putem apela în orice moment dacă o femeie se află în pericol. Deci, avem soluţii pentru gestionarea problemei, dar suntem conştienţi că trebuie să lucrăm la prevenţie, educaţie.

În acest moment se află în desfăşurare o mare campanie de mobilizare pentru a conştientiza acest fenomen printre femeile care nici măcar nu ştiu că sunt victime, pentru că sunt situaţii când nu ne dăm seama că suntem victime. Chiar şi printre tineri trebuie să răspândim cultura non-violenţei, pentru că din păcate încă mai credem că violenţa soţului sau al partenerului e ceva ce trebuie să acceptăm, să tolerăm, dar nu este aşa.

Reporter: Dar acest tip de educaţie se predă la şcoală?

Michele Ramis: Da, este şi în şcoli dar este o campanie de mobilizare generală. Poate că propunerile care se vor finaliza pe 25 noiembrie vor conţine şi recomandări pentru programa şcolară. Cred că este o idee bună ca programele de educaţie civilă, cele de educaţie civică, de educaţie sexuală să fie o educaţie de non-violenţă printre femei, pentru că doar printr-o educaţie începută foarte devreme vom putea pune capăt acestei paradigme, de a considera firesc ca o femeie să fie nevoită să accepte violenţa din partea partenerului ei sau a fostului partener.

Spania. Aproape 1.000 de femei ucise de partenerii lor
Cristina Cileacu: Vorbim despre violenţa împotriva femeilor şi acest subiect este abordat mai mult în ultima vreme, în ultimii ani, să spunem, dar este încă departe de a fi rezolvat. Care este situaţia în Spania în cazul aceste probleme a violenţei împotriva femeilor?

Manuel Parada, ambasadorul Spaniei la București: Aş vrea să încep prin a vă da câteva cifre care vor arâta unde se situează Spania în cazul acestei probleme. În ultimii 15 ani, 928 de femei au fost ucise de soţii lor, de parteneri sau iubiţi.

Până la finalul lui 2017, mai mult de 27.000 de femei din Spania au fost puse sub protecţia poliţiei, într-un cadru de lucru al unui sistem general care urmăreşte cazurile care au legătură cu violenţa de gen. Cifrele acestea sunt chiar impresionante, arată magnitudinea problemei în Spania.

În acest an, 2019, între ianuarie şi octombrie, 47 de femei au fost ucise, şi-au pierdut viaţa, în Spania, ca rezultat al violenţei de gen.

Aceste cifre sunt şocante, dar arată ceva mai şocant decât atât. Dacă ne uităm la alte ţări europene, cum ar fi Germania, Franţa, ţările nordice, din păcate, situaţia nu este mai bună. Asta înseamnă că este o epidemie generală, înseamnă că toţi suntem vinovaţi, că nu facem destul.

Reporter: Ce soluţii funcţionează, dacă funcţionează, în Spania?

Manuel Parada: După părerea mea, nu sunt soluţii simple la această problemă, dar putem face diverse lucruri şi avem datoria să venim cu sugestii şi soluţii. În primul rând, trebuie să continuăm să punem presiune pe autorităţile publice să aloce resurse umane şi materiale, resurse financiare pentru a lupta împotriva violenţei împotriva femeilor. Mă gândesc la judecători dedicaţi, tribunale speciale, care să investigheze abuzurile asupra drepturilor omului în cazul femeilor.

Trebuie să încurajăm femeile să reclame abuzurile. Dar, ca să poată face asta, trebuie să ne asigurăm că acele femei şi copiii lor sunt în siguranţă. Personal cred că factorul-cheie aici este educaţia. Trebuie să ne educăm copiii, de la cele mai fragede vârste, de la începutul educaţiei lor, că toate fiinţele umane sunt egale, că femeile nu trebuie să fie supuse violenţelor şi că femeile nu pot avea drepturi mai puţine decât bărbaţii, doar pentru simplul fapt că ele sunt femei. Trebuie să ne învăţăm copiii că violenţa împotriva femeilor este incompatibilă cu democraţia.

Suedia. Linie telefonică de ajutor pentru bărbați
Cristina Cileacu: Discutăm despre un subiect care, să spunem, în viziunea unui român ar fi mai puţin legată de Suedia. Privim Suedia, una dintre ţările nordice, ca un loc unde oamenii sunt de regulă mai fericiţi decât în restul lumii. Iar o problemă precum violenţa împotriva femeilor pare nepotrivită într-o ţară precum Suedia. Cum este în realitate?

Therese Hyden, ambasadorul Suediei la București: Violenţa împotriva femeilor, violenţa domestică este o problemă care se întâmplă oriunde în lume. Se întâmplă şi în Suedia şi este o problemă de asemenea şi în Suedia. De fapt, în Suedia este o interpretare vastă a ceea ce este considerat violenţă domestică. Nu înseamnă că o femeie trebuie să fie bătută foarte tare, ca să fie nevoită să meargă la spital, pentru ca asta să fie considerat violenţă domestică.

Pot fi violenţă sau abuz mai puţin grave, poate fi abuz psihic, poate fi abuz sexual, dar este tot violenţă domestică. Încă, una din patru femei din Suedia spune că a experimentat violenţă în cadrul relaţiei în care sunt şi în fiecare an, cam 13 femei sunt ucise în Suedia din cauza violenţei domestice. Statisticile sunt complicate, pentru că definiţia şi pragul violenţei sunt diferite. Aceasta este o problemă. Altă problemă este faptul că nu se reclamă tot. Multe femei pur şi simplu nu vor merge la poliţie sau nu vor vorbi cu autorităţile sociale despre aceste chestiuni.

Reporter: Care sunt cauzele care duc la acest tip de probleme, mai ales, cum am spus, în Suedia, unde oamenii au o viaţă mai bună decât cei din restul lumii?

Therese Hyden: Aş spune că motivele sunt aceleaşi peste tot în lume. Violenţa este un fel de a impune control şi putere asupra unei alte persoane, este o metodă de a ameninţa o altă persoană şi se întâmplă oriunde în lume. Sunt şi alte chestiuni legate de acestea, unul poate fi faptul că violenţa ar putea fi parte din ideea şi stereotipul a ceea ce înseamnă să fii bărbat şi al masculinităţii. Aceste stereotipuri sunt pur şi simplu dăunătoare. Trebuie să fie discutate şi schimbate. Dar pot fi şi alte motive, cum ar fi boala, dependenţele, vulnerabilitatea. Aceştia sunt factori care evident că nu pot fi folosiţi niciodată drept scuză pentru violenţă, dar sunt factori cu care se poate lucra pentru a evita aceste violenţe care au loc.

Reporter: Ce gen de măsuri, ce gen de soluţii are ţara dvs pentru aceste problemă a violenţei împotriva femeilor? Şi ce funcţionează de fapt?

Therese Hyden: În Suedia se pune mult accentul pe prevenţie, pe faptul de a fi mai degrabă proactivi, decât reactivi. Şi mai este şi un accent pus pe educaţie, pe implicarea bărbaţilor şi băieţilor în discuţii despre violenţă, toleranţă, egalitate de gen, dar este o discuţie şi despre stereotipuri, ce înseamnă să fii bărbat şi ce este masculinitatea. Iar guvernul suedez a adăugat deja din acest an mai mulţi bani pentru a combate şi preveni violenţa împotriva femeilor. Premierul Suediei susţine puternic această muncă şi ce s-a făcut de pildă până acum a fost să ajutăm la protejarea persoanelor cu adevărat vulnerabile, în mod special femeile tinere aflate în situaţii sociale vulnerabile. Un alt exemplu este că avem o linie telefonică de ajutor pentru bărbaţii care vor să scape de obiceiurile rele de a abuza femeile cu care au relaţii.

Germania. NU înseamnă NU
Cristina Cileacu: Ambasadorul Germaniei, vorbim şi cu dvs despre violenţă şi de regulă, violenţa împotriva femeilor se întâmplă acasă. Este „acasă” sigur în Germania pentru femei?

Cord Meier-Klodt, ambasador Germania: Aş vrea să spun în primul rând, bineînţeles şi în ţara noastră, precum şi în toate celelalte ţări, „acasă” este şi ar trebui să fie refugiul sigur pentru orice tip de familie, în variantele ei moderne pe care le avem acum în societăţile noastre moderne. Acestea fiind spuse, devenim tot mai conştienţi că violenţa domestică sau violenţa în cadrul domestic este o problemă nu doar pentru anumite zone sfâşiate de război sau societăţi aflate în conflict, dar la propriu în fiecare societate, chiar în mijlocul Europei, mai mare sau mai mică, în orice cultură, ceva ce se aplică oricărei grupe de vârstă, este o problemă de care chiar trebuie să ne ocupăm. Statisticile arată că aproape un sfert, şi se aplică în special femeilor, un sfert din femeile din societăţile noastre au fost victimele unui anume gen de violenţă, la un moment dat. Poate că cele mai multe cazuri nu sunt foarte grave, deşi sunt şi din acestea, dar cred că această cifră ne spune destul cât să avem o idee clară despre nevoia de a face ceva legat de violenţa domestică şi cum am spus, când spunem violenţă domestică, 80% implică femeile.

Reporter: Ce funcţionează în Germania dacă vorbim despre rezolvarea acestui gen de probleme, pentru că fiecare ţară are soluţia ei, dar vedem că problema încă persistă, deci nu este suficient. Ce funcţionează în Germania?

Cord Meier-Klodt: În primul rând, ceea ce a funcţionat deja este conştientizarea de către politicile publice. Problema trebuie recunoscută mai întâi şi asta a fost timp de mulţi ani cea mai mare problemă, pentru că dacă vorbim despre sfera personală, este o cifră neoficială, sunt multe lucruri care se întâmplă şi nu sunt niciodată reclamate şi rata lor este încă foarte mare. Deci primul lucru şi cred că asta s-a întâmplat deja cu succes în Germania este să se anunţe în spaţiul public. Se menţionează proeminent violenţa împotriva femeilor în contractul de coaliţie făcut de partidele de la guvernare şi asta a avut multă vizibilitate încă din prima zi de guvernare. Apoi sunt foarte multe măsuri concrete care au loc între timp: campanii de conştientizare în toată Germania, o nouă reţea de adăposturi pentru femeile şi copiii care au nevoie, o linie telefonică non-stop pentru cazurile urgente, nu doar în limba germană, ci în 18 limbi diferite, pentru că noi suntem de asemenea o societate multiculturală şi s-au făcut şi paşi foarte concreţi la nivel legal. De exemplu, în ceea ce priveşte violenţele sexuale, unde foarte des părţile implicate dispută asupra faptului dacă a fost sau nu consimţit actul sau dacă a fost într-adevăr un act de violenţă. Aceste măsuri noi merg sub sloganul NU înseamnă NU, iar acest lucru face victimele să îşi obţină drepturile cu mai multă uşurinţă. La fel şi în cazul disputelor legale de genul: dacă a fost o discuţie şi este clar cine este autorul faptei şi cine este victima, victima rămâne în casă şi făptaşul se mută.

Reporter: În fiecare zi, în lume, avem câte o zi internaţională pentru ceva. De ce este important să avem o zi internaţională de Eliminare a Violenţelor Împotriva Femeilor?

Clod Meier-Klodt: Conştientizarea este probabil chestiunea numărul unu. O dată ce este marcat clar că este o problemă, nu doar în anumite zone de război, ci în fiecare dintre societăţile noastre, unde, într-un fel sau altul este o problemă pe care nu o putem neglija, dar totuşi este deseori trecută cu vederea sau nu este recunoscută ca atare, cred că măsurile care ajută această conştientizare sunt foarte necesare.

Un fost şef al Cyber Security, din Israel ne spune: Online este unul dintre cuvintele esenţiale ale secolului 21. Identitatea noastră şi multe dintre activităţile zilnice s-au mutat în mediul virtual şi ne bucurăm de avantajele pe care ni le oferă utilizarea internetului. Dar expunerea la care ne supunem în mod voluntar vine la pachet şi cu riscuri, pentru că sistemele informatice sunt vulnerabile în faţa atacurilor cibernetice.

Astăzi nu mai ai nevoie de o arme pentru a comite un atac terorist. Poţi arunca în aer orice companie energetică. Nu este simplu, nu este o chestiune pentru 1-2 oameni, durează ani, costă milioane, dar se poate face, spune Rami Efrati, fost șef al Biroului Naţional de Cyber Security din Israel, într-un interviu pentru Pașaport Diplomatic.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

„Respectă dreptul la viaţa privată şi de familie a celuilalt, casa şi corespondenţa lui, sub rezerva unor restricţii în conformitate cu legea şi necesare într-o societate democratică”. Aşa sună articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, tratatul internaţional care apără, după cum spune şi numele, drepturile omului şi libertăţile fundamentale în Europa. Dar regula este tot mai des încălcată în era internetului, de când viaţa personală s-a mutat în mediul virtual.

Reporter: Să începem să vorbim despre viaţa privată. Este o zicală a zilelor noastre, dacă este online, atunci nu mai este ceva privat. Cât de adevărată este această afirmaţie, dacă luăm în calcul că cele mai multe activităţi pe care le facem sunt online? Şi putem avea şi o definiţie a vieţii private pentru acest secol?

Rami Efrati, fost șef al Biroului Naţional de Cyber Security din Israel: În primul rând, eu cred în viaţă privată. Şi cred şi că Uniunea Europeană a făcut multe în această privinţă şi va avea în curând propriul set de reguli pentru protecţia datelor. Întrebarea este: ce nivel de viaţă privată vrei să ai în ţara ta? În Israel, de exemplu, şi noi ne dorim viaţă privată. Dar, dacă întrebi orice israelian dacă şi-ar compromite intimitatea când este vorba despre un act terorist, dacă guvernul ar fi împiedicat să descopere cine a fost teroristul, ţi-ar spune: în primul rând să găsim teroristul, să luptăm împotriva lor şi abia după aceea vorbim despre viaţa privată. În orice caz, de asemenea în Israel, este o organizaţie uriaşă, care funcţionează sub ministerul de justiţie, numită ILITA, care se ocupă de viaţa privată şi fac acest lucru într-o manieră foarte serioasă, lucrează cu profesionişti. Când făceam parte din Biroul Naţional de Cyber Security, am făcut astfel încât această organizaţie să lucreze cu noi pentru a ne asigura că atunci când avem de-a face cu securitatea informatică nu compromitem chestiuni care ţin de viaţa privată. Aşadar, intimitatea există, putem discuta despre nivelul de intimitate, dar pe de altă parte acesta este ceva ce trebuie păstrat, este unul dintre lucrurile importante.

Statistica spune că, de exemplu, în Statele Unite, aproape jumătate dintre afacerile private au fost atacate cibernetic măcar o dată. Cei care fac astfel de acţiuni lucrează însă şi la nivele mai înalte de securitate. La nivel mondial sunt organizaţii sau chiar state care, motivate de raţiuni politice sau de spionaj, încep să perturbe activitatea altor instituţii sau altor ţări.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Reporter: Recent, miniştrii apărarii din ţările Uniunii Europene au participat la o simulare a unui război cibernetic. Nu este cumva puţin cam târziu, având în vedere faptul că atacurile cibernetice se dezvoltă deja foarte rapid?

Rami Efrati: Eu cred că nu este prea târziu. Tot este mai bine să începi la un moment dat. În Israel am început această muncă din 1997, iar în 2003 am creat o organizaţie specială numită NISA (Agenţia Naţională de Informaţii şi Securitate), sub controlul Shin Bet, şi facem acest tip de exerciţii de foarte mulţi ani. Dar ştiţi, Israelul nu este ca toţi ceilalţi. Noi luăm totul foarte serios şi suntem atacaţi de tot felul de terorişti. Ne uităm la atacurile cibernetice ca la atacuri teroriste şi am început să facem exerciţii în urmă cu mai mulţi ani. Cred că dacă cineva începe să facă exerciţii astăzi, este în continuare foarte important. Să le facem şi să facem cât de multe putem. Dacă se fac acest tip de exerciţii la nivel naţional, în afacerile private, veţi fi mai bine pregătiţi când ceva chiar se va întâmpla. Şi ceva se va întâmpla cu siguranţă.

Cum faci să îi descoperi pe cei care au atentat cibernetic la securitatea ta? Cât de greu sunt de depistat urmele virtuale? Depinde cât de bine a fost construit atacul. În Statele Unite încă se lucrează la obţinerea de probe care să demonstreze implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale.

Reporter: Unul dintre cele mai mari scandaluri, care este încă în derulare este cel despre presupusele intervenţii ale hakerilor susţinuţi de guvernul rus în sistemul electoral american. Sunteţi expert în siguranţa cibernetică. Poate fi depistată sursa unei astfel de intruziuni?

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Rami Efrati: Nu ştie încă nimeni ce au făcut ruşii, de ce sunt acuzaţi că au făcut în timpul alegerilor din SUA. Când ai de-a face cu alegeri şi computere, totul poate fi compromis. Ce am citit eu despre această situaţie este că nu a fost o spargere obişnuită a sistemului pentru a încerca să se schimbe rezultatul, ci a fost un fel de război psihologic. În trecut, războiul psihologic se făcea prin intermediul radioului, al televizorului şi aşa mai departe. Dar acum poţi transmite multe ştiri false, multe informaţii pe Facebook, la care se uită milioane de oameni şi cred că acest tip de activitate a fost făcută în acest caz. Dar asta poate fi făcută oriunde, nu doar în SUA. Întrebarea este cum putem să o eliminăm sau să o reducem la minimum. Pot să vă spun din experienţa mea că nu este simplu. Cred că dacă oamenii sunt suficient de precauţi şi înţeleg că de câte ori ating butonul ENTER, înainte de a face acest lucru trebuie să se gândească de două ori şi să ţină la curent persoanele relevante, precum echipele CSIRT (echipe de răspuns la incidente cibernetice), că au anumite suspiciuni. Asta poate fi de ajutor. Se poate elimina total? Cred că răspunsul este nu.

Laboratoarele de ştiri false
Un reportaj recent făcut de CNN în Macedonia arăta cum localnicii dintr-un mic oraş balcanic produc pe bandă rulantă ştiri false şi reuşesc astfel să influenţeze percepţia publicului asupra anumitor subiecte. Twitter a descoperit că enorm de multe mesaje pe care reţeaua le promovează în fiecare zi sunt de fapt trimise de softuri automatizate, nu de persoane. Iar exemplele sunt mult mai numeroase.

Reporter: Aţi vorbit despre ştirile false şi practic vorbim despre robotrolling, pentru că sunt boţi care generează multe ştiri false, multe mesaje pe reţelele de socializare. Cum poate un simplu utilizator de calculator să facă diferenţa, dacă este posibil?

Rami Efrati: De obicei cred că nu se poate face diferenţa. Dacă oamenii nu sunt conştienţi de ceea ce li se poate întâmpla şi dacă nu sunt suspicioşi – şi vă dau din nou exemplul Israel- , atunci vor face greşeli. Cazul Israel este diferit pentru că o dată pe an, din 7 aprilie 2012, am început să avem un atac anual din partea organizaţiei Anonymous asupra sistemelor noastre. Şi toată lumea a început să înţeleagă că se poate întâmpla. Toată lumea a început atunci să înţeleagă ce avem de făcut, cum putem să ne protejăm. Putem începe cu paşi mici, precum schimbarea parolelor, prin crearea de antivirusi, lucruri care pot fi chiar şi gratis. Este suficient? Răspunsul este nu, dar este mai bine decât să nu faci nimic. Eu cred că exerciţiile sunt foarte importante şi conştientizarea este cel mai important cuvânt astăzi.

Unde sunt cei mai periculoşi hackeri
Reporter: China şi Rusia sunt considerate ţările de top când se vorbeşte despre spargerea sistemelor complicate. Cum de sunt atât de buni la aceste lucruri?

Rami Efrati: Cyber este o profesie de elită. Îţi trebuie oameni excelenţi, cei mai mulţi dintre ei matematicieni şi ingineri care pot practica această meserie. Dacă iei doar 1% dintre cetăţenii Chinei o să găseşti sute de mii de oameni. Ruşii sunt matematicieni foarte buni, dar nu vorbesc doar despre ei. Şi SUA au oameni foarte buni, Iranul de asemenea. Toţi încearcă să ia parte la ceea ce este considerat războiul cibernetic. Întrebarea este ce vom face împotriva lor, împotriva hackerilor? Şi cred că ceea ce s-a făcut în Israel este un mesaj special. Premierul Netanyahu a decis că Israelul va fi una dintre primele 5 ţări considerate a fi cele mai bune în apărarea împotriva atacurilor cibernetice din lume. Când a spus acest lucru a realizat rapid că trebuie să aloce o sumă foarte mare de bani şi trebuie să găsească soluţii pentru educarea oamenilor, pentru că nu erau suficienţi oameni care să se ocupe de problemă, suntem o ţară mică. De asemenea, s-a gândit cum să transforme ameninţarea cibernetică într-o oportunitate de afaceri. Adică, să creăm multe start-up-uri israeliene care să se ocupe de atacurile cibernetice. Aceste idei au devenit un succes uriaş şi de câte ori vorbim despre China şi Rusia, cred că şi România are oameni foarte buni şi cred că fiecare ţară trebuie să-şi identifice cei mai buni oameni care să se ocupe de domeniul cyber, în special de apărarea cibernetică.

Dar acesta este un proces de lungă durată. Din momentul în care Netanyahu a alocat această sumă de bani, am creat o organizaţie naţională care se numea la acea vreme Biroul Naţional Israelian de Cyber, eu am fost unul dintre membrii fondatori. Trei ani mai târziu, în 2015, a apărut Autoritatea Naţională de Cyber, care este biroul operaţional. Care este marea schimbare de care este nevoie în lume? Ai vorbit de China şi Rusia. Problema este că nu trebuie să fii o ţară mare şi dezvoltată să faci acest lucru. Poţi să cumperi orice de pe Dark Net (piaţa neagră a internetului). Chiar şi organizaţii care nu sunt state, organizaţii teroriste, pot obţine cele mai sofisticate arme cyber de pe piaţa neagră şi să le folosească. Chiar şi astăzi, marea schimbare este că nu sunt nevoiţi să se ocupe personal. Pot cumpăra un astfel de serviciu de pe piaţa neagră. Acesta este marea schimbare. Dacă în trecut credeam că avem nevoie de o bombă nucleară şi acest lucru era ceva ce doar marile ţări puteau avea, dintr-o dată poţi găsi organizaţii precum Hezbollah şi Hamas, care au acces la aceste arme sofisticate pe care le pot obţine de pe piaţa neagră a internetului. Aceasta este marea ameninţare şi marea schimbare.

Piaţa neagră a internetului
Reporter: Este Dark Net (piaţa neagră a internetului), uşor de supravegheat? Este posibil să fie supravegheată?

Rami Efrati: În primul rând, eu cred că totul este posibil. Este uşor? Răspunsul este absolut nu. Lumea în care lucrează sistemul Thor (n.r. sistemul de operare Dark Net), ca foile unei cepe, este foarte complicat şi foarte bine criptat, pentru că a fost făcut astfel încât nicio agenţie de securitate să nu poată să întrepătrundă şi să-i găsească pe cei care încă controlează. Pe de altă parte, să spunem că ai reuşit să faci asta, nu este simplu să faci afaceri acolo. Pentru că atunci când ai de a face cu infractorii de pe piaţa neagră a internetului ţi verifică referinţele. Ai mai făcut afaceri cu noi în trecut? Pentru că se tem de FBI, se tem de Mossad, se tem de toată lumea. Dar fac afaceri uriaşe şi acestea se dezvoltă. întrebarea este cum putem vorbi şi ce putem face legat de etică în domeniul cyber? Pentru că dacă cineva ca mine poate să facă o zi „zero” a unui atac sau să creeze o nouă vulnerabilitate, o voi vinde pe piaţa neagră a internetului ca să obţin poate 5 milioane de dolari sau o voi da guvernului meu, pentru mai puţini bani, deci aş pierde mai mulţi bani. Este o chestiune de etică. Şi una dintre primele lecţii pe care le predăm în domeniul cyber este cea legată de etică, pentru că nu vrem ca un student tânăr care învaţă să vină la bancă şi să înceapă să mute banii în contul lui. Deci luăm lucrurile în serios şi etica a devenit unul dintre cele mai importante lucruri şi etică înseamnă educaţie. Felul în care ţi educi copiii este felul în care vor fi.

Reporter: Da, dar mulţi oameni educaţi fac de asemenea multe operaţiuni ilegale.

Rami Efrati: Sunt de acord.

Reporter: Practic tocmai pentru că sunt foarte bine pregătiţi şi foarte deştepţi.

Rami Efrati: Mai mult. Da, chiar mai mult.Da, pentru că au o piaţă gata să îi plătească. De aceea, în Israel, am luat lucrurile foarte în serios. Astăzi nu mai ai nevoie de o armă atomică sau un Uzi ca să faci un atac terorist. Poţi arunca în aer orice companie energetică. Nu este simplu, nu este o chestiune pentru 1-2 oameni, durează ani, costă milioane.

Reporter: Aceasta este una dintre ameninţările folosite de terorişti. Ei spun că în curând vor reuşi să pătrundă în sisteme foarte complicate precum centralele nucleare sau sistemele de apă. Cât de reală este această ameninţare?

Rami Efrati: Cred că este reală, nu cred că se poate întâmpla mâine, nu cred că poate fi făcut de 2 tineri cu vârsta de 16 ani, cred că este ceva ce poate face o naţiune. Cred că sunt oameni care se gândesc la asta, pentru că au văzut efectul răscumpărărilor în viaţa noastră, vor primi răscumpărări dacă îţi spun: dacă nu ne vei plăti o să oprim compania de energie din România. Şi ce se va întâmpla atunci? Cred că aceasta este tendinţa, şi de aceea munca noastră, a celor care ne ocupăm de securitate, este atât de importantă.

Trebuie să facem legi cibernetice, trebuie să facem reglementări, trebuie să susţinem afacerile private pentru a fi siguri că vor fi la un nivel mai înalt de securitate. Putem să controlăm aceste lucruri complet? Răspunsul este nu. Dar putem face multe lucruri şi cred că am întâlnit mulţi oameni în România, atât din organizaţii guvernamentale, cât şi din cele private, se conştientizează lucrurile la acest nivel, nu ştiu dacă este valabil şi la nivelul cetăţenilor, dar afacerile private au indentificat-o ca pe o problemă crucială.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Ce aud mereu în România este problema bugetului. Am avut şi noi probleme bugetare în Israel. Dar când premierul Netanyahu a decis să aloce o sumă uriaşă de bani (n.r. pentru securitatea cibernetică) a fost suficient de inteligent să înţeleagă că dacă nu va face asta şi vom fi atacaţi şi afectaţi, ne va costa de 10 ori mai mult decât suma de investită astăzi. De aceea, când noi am auzit despre virusul „wanna cry” care a afectat mai multe spitale din Marea Britanie şi alte părţi, autorităţile noastre au început să lucreze rapid ca să îl elimine şi din fericire aproape că nu am fost afectaţi şi nici România din câte am înţeles. Poate că România nu este încă o ţintă mare. Dar, pe măsură ce situaţia economică a României va fi mai bună, veţi deveni o ţintă.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Cât de sigură este securitatea cibernetică
Împotriva celor care atentează din spatele monitoarelor de calculator la securitatea globală şi implicit, la diferite nivele, asupra vieţii fiecăruia dintre noi, sunt organizate instituţii care supraveghează spaţiul cibernetic şi iau măsuri de contracarare a atacurilor.

Reporter: Este exemplul serviciilor secrete din lumea întreagă, care colaborează oficial, dar în realitate nu prea fac acest lucru. Cum este situaţia în cazul securităţii cibernetice?

fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Rami Efrati: Este o întrebare excelentă. Vă spun de ce. Pentru că este o diferenţă uriaşă între serviciile obişnuite de securitate şi securitatea cibernetică. Inteligenţa cibernetică este aici, o controlăm. Este oferită de IBM, de Cisco, o primim de la RSA, de la multe alte companii, pentru că este parte din reţeaua noastră, este la pachet din partea furnizorilor de internet şi putem să ne asigurăm că avem un internet curat iar cei care lucrează în aceste companii pot şti exact ce se întâmplă. Microsoft ştie exact ce se întâmplă în computerul tău, pentru că de la ei primeşti licenţa. Şi dacă ai un antivirus, compania care îl produce şi ar trebui să lucrezi cu o companie pe care te poţi baza, ştie exact ce se întâmplă în computerul tău. Deci aceste informaţii nu sunt precum cele clasice, de genul să cerem celor de la Mossad să ne dea această informaţie. Nu ai nevoie de ea. Îmi pare rău, ai nevoie de ea, dar doar într-o măsură foarte mică. Nu ai nevoie de ea pentru cea mai mare parte a treburilor. Iar acest lucru ne aduce la întrebarea: care este rolul guvernelor. Cât este dispus să plătească un guvern pentru o sursă deschisă de informaţii, inginerie socială etc, lucruri care există în piaţă, nu trebuie să le dezvolţi.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

România şi siguranţa reţelelor cibernetice
IT-ul este pentru România un domeniu fără prea multe secrete şi ne place să credem că suntem un fel de Silicon Valley al Europei. Aici lăsăm experţii să se pronunţe, un lucru este cert: specialişti în domeniu avem din plin.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Reporter: Noi considerăm România un centru de ingineri IT şi oameni cu îndemânări în domeniul IT. Cum vedeţi dvs România, ca un expert din afara ţării?

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Rami Efrati: În primul rând, sunt de acord cu faptul că România este foarte cunoscută pentru IT. Aşa că de ce nu aţi lua unii dintre cei mai talentaţi oameni ca să începeţi să-i învăţaţi securitate cibernetică? Este foarte important din mai multe motive. Un motiv ar fi că vreţi ca aceşti oameni să rămână în România. Nu vreţi să plece în Germania sau alte ţări, aţi vrea să rămână în România. Şi poate chiar îi susţineţi financiar să îşi facă un master în cyber, aşa cum facem noi în Israel. Iar ei trebuie să semneze în schimb că lucrează 4 ani în Israel. Iar când vor descoperi că pot face bani în acest domeniu, vor rămâne în ţară, pentru că toată lumea vrea să fie cu familia, nu să plece în Silicon Valley, decât dacă îi place Silicon Valley.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Dar este foarte important ca în primul rând să aveţi o schemă de educaţie naţională şi în al doilea, cum puteţi fi siguri că cei mai buni oameni nu vor lucra decât pentru cele mai mari companii precum Microsoft sau IBM, ci şi pentru guvern? Trebuie să veniţi cu soluţii şi ştiu că oamenii de aici lucrează în acest sens, va trebui să plătiţi puţin mai mult decât ar câştiga dintr-o afacere a lor cu guvernul, mai puţin decât ar fi primit de la alte companii. O să vedeţi că vor dori să lucreze pentru guvern, pentru că sunt deştepţi, ştiu că la guvern vor face lucruri pe care nimeni altcineva nu le va permite, ar fi în control, şi-ar asuma răspunderea, şi-ar face legături şi dacă ar pleca după 3-4 ani vor intra în mediul academic, vor înfiinţa start-up-uri, vor iniţia industrii noi, vor face lucruri bune pentru ţară.

Fost şef al Cyber Security, din Israel, ne spune să fim atenţi la tasta…ENTER

Cred că trebuie să găsiţi soluţii de genul acesta, din întâlnirile cu oamenii din România înţeleg că ar dori să facă aceste lucruri, dar aud mereu un singur cuvânt, buget. Cred că o ţară precum România poate face tot ce am făcut noi în Israel. Alocaţi bani, dacă nu vreţi să începeţi cu 100 de milioane de dolari, prioritizaţi lucrurile. Să spunem că nu facem totul odată, nicio problemă, aşa e în viaţă. Dar ne concentrăm pe energie, pe finanţe, în regulă, începeţi cu ceva care este atât de important pentru voi, încât, dacă cineva va ataca ţara nu o să fiţi afectaţi în mod dramatic.