În Australia, populația Gunditjmara povestește că un uriaș s-a transformat într-un vulcan. Oamenii de știință cred că erupția acestui vulcan datează de acum 37.000 de ani, ceea ce ar da fundament legendei și ar face din ea cea mai veche poveste din lume. 

Cea mai veche poveste din lume. Povestea s-a transmis din generație în generație în sud-estul Australiei. Patru uriași au plecat să exploreze insula-continent, dar unul a rămas pe loc și s-a transformat în vulcan. Și-a spart dinții și așa au luat naștere rocile formate din lavă. Astăzi stins, acest vulcan se numește Budj Bim și este situat la vest de Melbourne, în statul Victoria.

Geologul Eric Matchan și echipa sa de la Universitatea din Melbourne au încercat să pătrundă misterul acestei legende și și-au publicat rezultatele în revista științifică GeoScienceWorld. Cercetătorii au studiat rocile vulcanice de la Budj Bim, dar și de la un alt vulcan, Tower Hill, situat la circa 40 de km. Ei au ajuns la concluzia că cei doi vulcani s-au format acum circa 37.000 de ani. Este posibil ca cei doi munți să fi apărut și să fi crescut cu câțiva zeci de metri în numai câteva zile sau maximum câteva luni, dar în orice caz s-au format după o serie rapidă de erupții.

Însă este dificil de stabilit dacă legenda este povestită și transmisă de atât de mult timp. Urmele umane cele mai vechi găsite în această regiune datează de acum cel mult 13.000 de ani.

Dar Eric Matchan spune că în anii 1940, arheologii au găsit un topor din piatră în apropierea bătrânului vulcan Tower Hill. Toporul era sub rocile vulcanice, ceea ce ar putea dovedi că ființe umane trăiau în regiune înainte de erupție.

Geologii sunt de părere că erupțiile bruște au impresionat fără îndoială populația din epocă și e posibil ca ele să fi inspirat povestea celor patru uriași. Mai ales că în anii care au urmat n-au fost alte mari erupții vulcanice în această regiune.

Nu este pentru prima dată când poveștile aborigene sunt considerate cele mai vechi din lume. În 2015, geograful Patrick Nunn a scris un studiu care sugera că unele povești spuse de popoarele autohtone ale insulei-continent, în special cele care se referă la o ridicare a nivelului apelor, ar putea data de acum 7.000 de ani.

Oamenii de știință sugerează o posibilă legătură între străvechile legende și evenimente geologice atestate, dar spun să această ipoteză trebuie privită, totuși, cu prudență. Nimeni nu poate ști cu certitudine cum au luat naștere asemenea povești.

Inca din cele mai vechi timpuri si pana in zilele noastre, oamenii au inventat numeroase povesti in incercarea de a explica „disparitia” celui mai stralucitor astru de pe bolta cereasca.

De-a lungul timpului, Eclipsele de Soare au fost asociate cu „Lupi ceresti”, „caini de foc” coreeni sau multe alte versiuni, totul in incercarea de a explica un fenomen despre care nu se stia nimic.

„Daca s-ar face o monitorizare pe plan mondial a povestilor despre eclipsa, tema care ar aparea in mod constant, cu doar cateva exceptii minore, ar fi aceea potrivit careia se produce o intrerupere a unei ordini stabilite”, a declarat E.C. Krupp, directorul Observatorului Griffith din Los Angeles.

Foarte multi oameni au asociat Eclipsele de Soare cu o perioada a terorii, in care diversi demoni si animale devoreaza astrul ceresc. De exemplu, vikingii credeau ca Soarele sau Luna, in timpul eclipsei, sunt inghitite de o haita de lupi, iar in Vietnam se credea ca o broasca mananca Luna sau Soarele. De asemenea, cel mai vechi cuvant pentru eclipsa din vocabularul chinezesc, „shih”, inseamna „a manca”.

Pentru a speria si alunga demonii, foarte multi oameni fac zgomot. „Oamenii bateau cu palmele in oale si tigai sau in tobe, pentru a-i face pe acei demoni care inghiteau Soarele sau Luna sa se indeparteze”, a explicat Nancy Maryboy, presedintele Indigenous Education Institute din San Juan Island, un oras din statul american Washington.

Una dintre cele mai „colorate” povesti despre eclipse, dupa parerea lui E. C. Krupp, il are ca protagonist pe demonul hindus Rahu, care se deghizeaza in zeu, cu scopul de a fura un elixir ce ofera nemurire. Soarele si Luna vad ceea ce incearca Rahu sa faca si raporteaza acea „infractiune” zeului Vishnu.

„Vishnu ii taie capul inainte ca elixirul sa ii alunece pe gat”, spune E. C. Krupp, un cercetator american. Drept consecinta, capul lui Rahu devine nemuritor, insa trupul sau moare.

Capul demonului isi continua miscarea pe cer, urmarind Soarele si Luna, din pura dusmanie. „Din cand in cand, el ii prinde si ii inghite”, explica E.C. Krupp. Dar, intrucat Rahu nu are gat, Soarele si Luna reusesc sa scape, iesind prin partea din spate a capului lui Rahu.

Cel mai „colorat” mit este cel relatat de membrii tribului Batammaliba din Togo si Benin. Potrivit acestui mit, Soarele si Luna se lupta in timpul unei eclipse. „Oamenii incurajeaza Soarele si Luna sa puna capat acelei lupte”, a adaugat cercetatoarea sud-africana, Jarita Holbrook.

O traditie a tribului Navajo din America de Nord a rezistat si ea pana in zilele noastre, afirma Nancy Maryboy.

Tribul Navajo considera ca ordinea cosmica a Universului are o mare legatura cu echilibrul. „Un fenomen precum eclipsele reprezinta doar o parte din legea naturii. Ei se opresc putin din ceea ce fac in acele momente, inteleg ca acel moment este special si reflecteaza la ordinea cosmica”, a adaugat cercetatoarea americana.

E. C. Krupp spune ca si in epoca moderna au existat destule mituri si legende despre Eclipsa de Soare sau de Luna, iar una dintre cele mai cunoscute se refera la „pericolul” care le pandeste pe femeile insarcinate.

O alta interpretare eronata spune ca oamenii nu trebuie sa priveasca Soarele atunci cand discul sau este complet acoperit in timpul eclipsei. Atat E.C. Krupp, cat si Jarita Holbrook spun ca oamenii nu trebuie sa priveasca spre Soare in mod direct, fara protectie, in timpul unei eclipse. Daca fac acest lucru, risca sa sufere ulterior din cauza unor maladii oculare. Dar, atunci cand discul solar este complet acoperit, oamenii pot sa priveasca fara frica spre Soare.