Statele
Medical

Statele UE s-au răzgândit și nu mai vor volume uriașe de vaccinuri de la Pfizer și de la BioNTech

În faza acută a pandemiei de coronavirus, Comisia Europeană și statele prin guvernele UE au convenit să cumpere volume uriașe de vaccinuri, în principal de la Pfizer și partenerul său BioNTech, pe fondul temerilor legate de aprovizionarea insuficientă.

Acum, statele din estul Europei au trimis o scrisoare în care cer modificări ale contractelor de vaccinuri.

Statele UE pun presiune pe Pfizer. Odată cu finalul pandemiei în Europa și pe fondul unei încetiniri semnificative a vaccinărilor, multe țări solicită acum modificări ale contractelor pentru a reduce livrările și, în consecință, pentru a reduce cheltuielile pentru seruri.

Astfel, guvernele Uniunii Europene intensifică presiunea asupra Pfizer și a altor producători de vaccinuri COVID-19 pentru a renegocia contractele, avertizând că milioane de injecții care nu mai sunt necesare ar putea fi irosite, potrivit oficialilor UE și a unui document. Chestiunea a fost discutată la o reuniune a miniștrilor sănătății din UE la Luxemburg, deși Comisia a rămas precaută cu privire la ceea ce s-ar putea rezolva.

Statele UE vor mai puține vaccinuri de la Pfizer să fie livrate și au trimis o scrisoare pentru Comisia Europeană

Polonia, țara care insită cel mai mult pentru revizuirea contractelor, are peste 30 de milioane de vaccinuri COVID în stoc și ar trebui să cumpere alte 70 de milioane, conform contractelor existente, a declarat un diplomat polonez pentru Reuters. Polonia are o populație de aproximativ 38 de milioane de locuitori, cu aproximativ 60% vaccinați complet, fără rapel, față de peste 70% în UE.

Într-o scrisoare trimisă Comisiei la începutul lunii iunie, ministrul polonez al Sănătății Adam Niedzielski împreună cu omologii săi din Bulgaria, Croația, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania și România au cerut o „reducere a cantităților” de vaccinuri comandate.

Ei au spus că acordurile au fost convenite atunci când era imposibil de prezis cum va evolua pandemia și că acum ar trebui schimbate, deoarece situația s-a îmbunătățit. În timpul unei sesiuni publice a miniștrilor Sănătății din UE, Slovacia a declarat că sprijină scrisoarea, în timp ce alte țări, inclusiv Cipru și Malta, au cerut prudență, deoarece condițiile pandemiei s-ar putea schimba din nou.

„Contractele trebuie respectate”

Pfizer și Moderna, un alt furnizor de top de vaccinuri COVID în UE, au convenit să amâne unele livrări, dar miniștrii au precizat în scrisoarea lor comună că ajustările convenite cu Pfizer sunt „o soluție insuficientă și doar întârzie problema”.

„Contractele trebuie respectate”, a spus comisarul UE pentru Sănătate Stella Kyriakides, adăugând că UE „nu poate schimba unilateral termenii contractelor”, potrivit impact.ro.

„Asistăm la o povară excesivă asupra bugetelor de stat, combinată cu livrarea de cantități inutile de vaccinuri. Există o probabilitate mare ca dozele furnizate Uniunii Europene să ajungă să fie eliminate”, se spune în scrisoarea comună.

Un oficial al UE, vorbind sub condiția anonimatului, a declarat în mai că țările UE vor pierde probabil orice caz legal intentat furnizorilor.

blank