Statele aliate
Actualitate

Statele aliate vor creşte consistenţa efectivelor şi capabilităţilor în România. Anunțul MApN

Statele aliate vor creşte consistenţa efectivelor şi capabilităţilor în România. MApN a arătat că „rolul Statului Major al Apărării rămâne la fel de important şi astăzi, în contextul de securitate actual”.

Statele aliate vor creşte consistenţa efectivelor şi capabilităţilor în România, a declarat, vineri, şeful Statului Major al Apărării (SMAp), Daniel Petrescu.

El a participat, alături de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, la ceremonia militară dedicată Zilei Statului Major al Apărării, care a avut loc vineri, la sediul MApN.

Festivitatea s-a înscris în seria de manifestări dedicate împlinirii a 163 de ani de la înfiinţarea, în 12 noiembrie 1859, prin Ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a Corpului de Stat Major General al Principatelor Unite, structură strategică de concepţie şi planificare a oştirii a cărei tradiţii de luptă le poartă, astăzi, Statul Major al Apărării, arată un comunicat al MApN.

„Vom continua, în ritm accelerat, consolidarea capacităţii proprii de apărare, iar statele aliate vor creşte consistenţa efectivelor şi capabilităţilor în România. De la aniversarea precedentă, multitudinea de provocări la care am răspuns a făcut ca această scurtă perioadă să fie una deosebit de încărcată. Complexităţii activităţilor, la fel ca şi pe timpul pandemiei, i-am făcut faţă cu toţii, în echipă. Fără implicarea şi devotamentul dumneavoastră, colegi din direcţii şi structuri subordonate, rezultatele pe care, în cadrul acestei festivităţi, le apreciez ca fiind excelente, nu s-ar fi realizat”, a declarat şeful SMAp, potrivit sursei citate.

„Dumneavoastră, cei care încadraţi în prezent structurile Statului Major al Apărării, sunteţi cei de la care se aşteaptă nu doar viziune, ci şi capacitatea de a interpreta datele prezentului, nu doar identificarea corectă a priorităţilor, ci şi soluţiile pentru implementarea lor cu eficienţă şi în termenul cel mai scurt posibil”, a transmis Tîlvăr celor prezenţi.

În semn de apreciere a sprijinului deosebit în susţinerea activităţilor SMAp, generalul Daniel Petrescu a conferit distincţii unor militari şi salariaţi civili, respectiv Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării şi Emblema de Merit Partener pentru Apărare clasa a II-a.

De asemenea, a fost lansat Albumul cu tehnica militară aflată în serviciul Armatei României între anii 1859 – 2022, ediţie îngrijită de colonelul Sabin Angheru.

Seria de manifestări dedicate Zilei Statului Major al Apărării mai cuprinde cea de-a IV-a conferinţă ştiinţifică internaţională anuală Gândirea Militară Românească, care va avea loc în perioada 15 – 17 noiembrie. Tema actualei ediţii este „Dinamica arhitecturii de securitate în zona extinsă a Mării Negre”.

blank