Rezerviștii
Actualitate

Rezerviștii militari, căutați la domiciliu în câteva municipii din Transilvania. Scopul autorităților

A început o procedură de actualizare a bazei proprii de rezerviștii care și-au satisfăcut stagiul militar, anunță Centrul Militar Zonal(CMZ) Cluj.

În acest sens, bărbații vizați vor fi căutați acasă de reprezentanții Comandamentului sau chiar de polițiști, în cadrul unei acțiuni de rutină care se efectuează periodic, anunță România Actualități.

Autoritățile nu doresc panicarea populației

Scopul acestei vizite, conform sursei citate, este corelarea datelor actuale de rezerviștii cu cele din dosarele de la CMZ.

Astfel, bărbaților cu stagiul militar satisfăcut li se solicită prezentarea cărții de identitate și li se explică motivul acțiunii astfel încât să nu se creeze panică în rândul populației.

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale susține că acțiunea nu are legătură directă cu războiul din Ucraina iar actualizarea bazei de date nu se face în perspectiva unei mobilizări a rezerviștilor.

Unde se mai fac astfel de vizite
CMZ a efectuat astfel de vizite la domiciliul rezerviștilor și în zonele Dej, Gherla și Huedin iar, în perioada următoare, vor fi derulate și în municipiile Turda și Câmpia Turzii, urmând să se încheie după ce datele rezerviștilor din toate zonele județului Cluj vor fi actualizate.

blank