Administratie Locala

RATB vrea să-și acopere pierderile din buzunarul șoferilor care blocheaza traseele de transport în comun

Regia Autonomă de Transport București a avut anul trecut pierderi de un milion și jumătate de lei, din cauza întârzierilor. Adică, la nivelul tuturor vehiculelor, a acumulat o întarziere de 400 de zile (anul are 365).

Vina a fost dată pe șoferii care blochează traseele de transport în comun.

„Încercăm să tragem și noi un semnal de alarmă prin care lumea să fie puțin mai responsabilă. Pe lângă prejudiciul financiar pe care ni-l aduc șoferii care ne blochează traseele, mai important este cel de imagine. Călătorii știu doar că tramvaiul a ajuns în stație la un interval enorm, de 30 de minute și îi rămâne în minte doar cât de neperformant e RATB și cât de încet. Dar nu știe că am ajuns după jumătate de oră fiindcă cineva a parcat pe linia de tramvai. Săptămâna trecută, liniile 300 și 368 au fost blocate în trafic 95 de minute din cauza unuia care și-a lăsat mașina în stradș. Se ajunsese ca zeci de autobuze să stea în trafic efectiv unul după altul. Linia s-a rupt, efectiv”, a mai ținut să precizeze Tobescu.

blank