Primul element de tehnică militară ale detașamentului Task Force Cougar au intrat în această seară în România, pe la vama Nădlac, anunță Ministerul Apărării.
Primul convoi ale trupelor americane a intrat în România. Este vorba despre mai multe camioane cu tehnică militară. Acestea vor rămâne peste noapte la Nădlac, urmând ca joi dimineața să pornească spre baza Mihail Kogălniceanu.
Poliția Militară va dispune măsuri pentru asigurarea fluenței în trafic și informarea conducătorilor auto asupra eventualelor restricții rutiere, se arată în comunicat.
TF Cougar va fi constituită, în principal, din militari ai Batalionului 2 (2nd Squadron) / Regimentul 2 Cavalerie, care vor acționa cu transportoare blindate Stryker, la care se vor adăuga militari cu alte specialități din cadrul batalioanelor regimentului (artilerie, geniu, structuri de sprijin etc).
Restul tehnicii de luptă, precum și militarii acestui batalion vor sosi în România în perioada imediat următoare, anunță MApN.
Cei aproximativ 1.000 de militari americani ai TF Cougar se vor alătura, în zilele următoare, efectivelor SUA deja prezente în România.
Misiunea principală a TF Cougar pe timpul dislocării în România va consta în desfășurarea de antrenamente și activități în comun cu structurile Armatei României, în scopul ridicării nivelului de interoperabilitate și a încrederii reciproce.