copii
Actualitate, Featured

Peste o sută de copii au fost părăsiți în maternități în primul trimestru al anului

Numărul copiilor părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare a scăzut în primul trimestru al acestui an cu 28 (circa 21%), comparativ cu perioada similară din 2020, la 106 copii, conform datelor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA).

Dintre aceştia, 83 de copii au fost părăsiţi în maternităţi, 21 în secţiile de pediatrie, iar doi au fost lăsaţi în alte secţii de spital.

De asemenea, 101 de copiii au fost externaţi, din care 35 s-au reîntors la familiile lor, şapte au fost plasaţi la familii/persoane şi 49 la asistenţi maternali.

Totodată, patru copiii au fost încadraţi în centre de plasament, trei copiii în centre de primire în regim de urgenţă, iar trei copiii se regăsesc în alte situaţii, conform datelor ANDPDCA.

blank