Actualitate

Perchezitii de amploare la suspecti de evaziune fiscala

Perchezitii de amploare au loc sambata dimineata la comercianti de produse agro-alimentare din Pitesti. Politistii au vizat si domiciliile mai multor persoane banuite de evaziune fiscala si camatarie.
perchezitii
Peste 50 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale- Inspectoratul General al Poliţiei Române, efectuează percheziţii de amploare la persoane bănuite de evaziune fiscală şi cămătărie. Sâmbătă, 11 iulie, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, împreună cu luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, efectuează 10 percheziţii în judeţul Argeş, dintre care 5 la locuinţele unor persoane şi 5 la sedii ale unor societăţi comerciale, informeaza romaniatv.net.
 
Acţiunea vizează probarea activităţii infracţionale a şapte persoane bănuite că, în perioada 2013-2015, ar fi cauzat un prejudiciu de peste 500.000 de lei, prin evaziune fiscală în domeniul agro-alimentar şi cămătărie.
Activităţile beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La acţiune participă şi jandarmi.
blank