Patru persoane
Actualitate

Patru persoane au murit într-o explozie la fabrica de armament de la Băbeni, Vâlcea

Patru persoane au murit și alte trei au fost rănite, joi, după o explozie care a avut loc la uzina de armament de la Băbeni, județul Vâlcea. Deflagrația nu a fost urmată de incendiu. Conform informațiilor transmise de ISU Vâlcea, în timpul unei operațiuni de dezamorsare a muniției, a explodat o mină antipersonal.

UPDATE ora 21.00: Prefectul județului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a declarat că în încăperea în care se detonata mina trebuia să fie o singură persoană și erau patru, toate fiind găsite decedate.

Prefectul a mai spus că, din ce a aflat de la reprezentanţii uzinei, nu ar fi fost respectată procedura de detonare a unei mine, dar a precizat că anchetatorii și inspectorii de la ITM sunt cei care vor stabili ce s-a întâmplat în camera în care a avut loc explozia.

”A fost o singură explozie, în timpul asanării unei mine. Din primele date și din realitatea de la fața locului, pot spune că în acea cameră trebuia să fie o singură persoană și cele patru cadavre ne demonstrează contrariul. Ancheta ne va spune însă adevărul”, a declarat prefectul Sebastian Fârtat.

UPDATE ora 19.00: Trei dintre victimele exploziei au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea.

„Sunt trei victime de sex feminin, toate trei au suferit politraumatisme în urma exploziei care a avut loc la Băbeni. O singură victimă este într-o situaţie mai complicată, cu fracturi la ambele braţe. Celelalte două au plăgi superficiale de la schije, care nu pun însă probleme. Toate trei au ajuns stabile la spital”, a declarat directorul Spitalului Județean Vâlcea, Dan Ponoran.

Ce-a de-a patra persoană anunțată inițial printre răniți nu a mai fost dusă la spital, aceasta suferind doar un atac de panică, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea.

UPDATE ora 18.00: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea au deschis un dosar penal și fac cercetări nerespectarea regimului materiilor explozive, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Cercetarea la fața locului este făcută de o echipă formată din ofiţeri de poliţie judiciară, un procuror de la Parchetul Tribunalului Vâlcea și reprezentanţi ai ISU Vâlcea.

O anchetă a fost începută și de inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, care vor stabili dacă au fost respectate măsurile de securitate şi sănătate în muncă.

Patru persoane au murit într-o explozie trei bărbați și o femeie, iar alte patru persoane rănite au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital.

„Starea răniților este stabilă, sunt conștienți. Aceștia sunt transportați la Spitalul de Urgență Vâlcea”, a declarat Dan Pădureanu, directorul Ambulanței Vâlcea.

„Astăzi, în jurul orei 15:00, pompierii militari au fost solicitați pentru intervenție. În urma deflagrației au rezultat patru persoane decedate și patru rănite, ulterior răniții au fost transportați la spital. Se acționează pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs evenimentul. Intervenția este în desfășurare”, a precizat Octavian Fulger, purtătorul de cuvânt ISU Vâlcea.

Cele patru persoane care au murit ar fi lucrat la dezamorsarea unei mine, a mai precizat acesta.

ISU Vâlcea a intervenit intervine pentru înlăturarea efectelor exploziei de la Uzina Mecanică Băbeni, societate specializată în delaborarea muniţiei de artilerie şi de aviaţie.

La locul exploziei au ajuns un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD de la Bunești, două ambulanțe de tip C și două de tip B, precum și un echipaj de stingere.

Uzina Mecanică Băbeni a fost înființată în 1983 și este concentrată pe producția de tehnologie militară. Uzina Băbeni este o companie certificată ca furnizor pentru Ministerul Apărării din România și pentru NATO.

În 2019, o altă explozie a avut loc la aceeași fabrică. Atunci, cauza exploziei a fost un proiectil. Un angajat de 22 de ani a murit în acea explozie.

blank