Actualitate

Panica in companiile de telefonie mobila

Criza economica si dorinta romanilor de a vorbi linistiti la telefon fara stresul unor note de plata usturatoare au dus la cresterea numarului solicitanti care fac cerere de portare dintr-o retea in alta, in functie de ofertele fiecarei companii de telefonie mobila si de avantajele pe care aceasta le ofera.
 
Autoritatea de Re­gle­mentare în Comunicaţii
 
Sistemele informatice ale opera­to­rilor de telecom care gestionează ce­re­rile utilizatorilor de servicii de co­mu­nicaţii de a-şi transfera numerele în re­ţeaua altui furnizor (operaţiune de­nu­mită portare) au înregistrat pro­bleme de funcţionare în perioadele în care mai mulţi clienţi au solicitat si­mul­tan schim­barea furnizorului, astfel că ope­ratorii trebuie să extindă ca­pa­citatea acestora, conform unui proiect de decizie emis de Autoritatea de Re­gle­mentare în Comunicaţii (ANCOM).
 
„În condiţiile creş­te­rii semnifi­ca­tive a nu­mărului de portări, mai ales în perioade corelate cu lansarea unor oferte atractive de către furnizori, care au generat fenomene de congestionare la ni­vel de sistem, ANCOM propune un meca­nism de creştere a capacităţii de proce­sa­re zilnică a cererilor de portare de către fiecare furnizor donor, bazat pe monito­riza­rea zilnică de către ANCOM a volumului de cereri aflate în aşteptare“, conform datelor comu­ni­cate de autoritate, informează ZF.
 
Anul trecut numărul de portări a explodat, ajungând la 564.648, faţă de 180.239 de portări în 2009, 221.219 în 2010, 260.256 în 2011, 255.893 în anul 2012 şi 274.137 în anul 2013.
 
Media lunară de portări s-a dublat în 2014 faţă de anul 2013, ajungând la 47.054 de portări de la media lunară de 22.844 de portări înregistrată în urmă cu un an. În luna decembrie 2014 s-au efectuat cele mai multe portări – 96.098. Anul trecut RCS&RDS a atras cel mai mare număr de clienţi prin portare.
 
În acest context, ANCOM pro­pune ca în cazul numerelor de comu­ni­caţii mobile, de exemplu, capacitatea de procesare a fiecărui operator să crească de la 1.200 de numere pe zi la 2.000. Propunerile autorităţii sunt urmă­toarele: capacitatea de procesare zilnică a cererilor de portare de către un furnizor va creşte, în cazul nu­me­relor geografice (de telefonie fixă) de la 200 la 300, pentru Bucureşti şi judeţul Ilfov, iar de la 100 la 150, pentru restul judeţelor, şi de la 800 la 1.200 pentru valoarea totală; capa­cita­tea de procesare zilnică a cererilor de por­tare de către un furnizor va creşte, în cazul numerelor independente de locaţie de la 500 la 800; capacitatea de procesare zilnică a cererilor de portare de către un furnizor va creşte, în cazul nume­relor nongeografice pentru ser­vi­cii de comunicaţii elec­­tronice la puncte mo­bile de la 1.200 la 2.000.
 
ANCOM vrea să introducă şi alte me­­­­tode prin care să se asigure că uti­li­za­torii îşi pot schimba furnizorul de ser­vicii de comu­nicaţii dacă pe piaţă au loc din nou mişcări masive ale cli­en­ţi­lor, aşa cum sunt cele care au fost pro­­­vo­cate anul trecut de RCS&RDS. „D­acă, pe parcursul a trei zile lucră­toa­re con­secutive, media volumului de cereri din coada de aşteptare atinge 75% din va­loarea stabilită ca limită mi­ni­­mă pentru capacitatea de pro­cesare zilnică a FD, această valoare va fi crescută cu 50%“.
 
Numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă care şi-au mutat (portat) în alte reţele numărul de mobil în ultimii trei ani a crescut constant, însă nu a depăşit totuşi 4% din numărul total de cartele sim active.
 
Numărul total de utilizatori de te­le­­fonie mobilă în perioada analizată a va­­riat între 22,9 şi 22,3 milioane, în timp ce numărul de abonaţi a fost de 9,3-9,4 milioane. Numărul de portări de numere mobile – 166.359 în 2012, 200.047 în 2013 şi 477.054 în 2014 – arată că anual un procent foarte mic de clienţi îşi părăsesc furnizorul de servicii mobile.
 
Luând în calcul datele comunicate de ANCOM că aproximativ 70% din numerele portate sunt aferente unor contracte de abonament, rezultă că abia anul trecut circa 3,5% (circa 334.000) din această ca­tegorie de utilizatori şi-au schimbat furni­zorul, faţă de mai puţin de 2% în anii precedenţi.
blank