O firmă
Actualitate

O firmă de armament olandeză este suspectată că devine prea puternică în România

O firmă de armament olandeză este suspectată că devine prea puternică în România, inclusiv în defavoarea unor companii românești.

De mai mulți ani, compania olandeză Damen este foarte activă în România. Acum, Damen încearcă să obțină și controlul asupra Șantierului Naval Mangalia, care este o firmă cu capital majoritar de stat, dezvăluie un articol din ziarul „Adevărul”.

În anul 2018, DAMEN HOLDING BV a achiziționat 51% dintre acțiunile societății Daewoo Shipbuilding & Marine Engineering (DMHI). DMHI era o firmă în care statul român, prin Șantierul Naval 2 Mai, deținea 49 la sută din acțiuni. Apoi, Damen a concesionat 2 la sută din acțiuni, astfel ca statul român să obțină pachetul majoritar. Astfel s-a perfectat asocierea dintre compania de stat Șantierul Naval 2 Mai SA și firma olandeză Damen Holding BV, sub denumirea Damen Shipyards Mangalia SA.

Dar tot în anul 2018, Guvernul României a emis Ordonanța de Urgență 73/2018, cu efect asupra companiilor mixte. OUG 73/2018 permitea unui acționar minoritar privat să ia decizii într-o societate în care deține acțiuni. Deciziile ar putea fi luate de acționarul minoritar “în timp real, contrar înregistrându-se pierderi iremediabile pentru societate”.

În ultimele luni, Șantierul Naval 2 Mai, care aparține statului român, a acuzat probleme din cauza parteneriatului său cu Damen. Una dintre disensiunile dintre români și olandezi a fost legată de concedierile unui mare număr de angajați. Adunarea Acționarilor de la Șantierul Naval Damen Shipyards Mangalia a respins propunerea de a concedia colectiv aproape 100 de salariați. Acționarul minoritar Damen Holding BV, care are doar 49 la sută din acțiuni, a votat pentru concedierile colective. Se pare că, în final, s-a anunțat la aceste concedieri.

Pe de altă parte, în septembrie 2022, Ziarul Financiar anunța că Şantierul Naval 2 Mai SA, deţinut de statul român, a înregistrat pe primele şase luni ale anului 2022 o cifră de afaceri de 1,3 milioane lei, ceea ce reprezenta cu 25 la sută sub nivelul din perioada similară a anului 2021. Potrivit acestei publicații, scăderea veniturilor a fost cauzată de reducerea vânzărilor, după suspendarea contractelor cu Damen Mangalia.

O firmă de armament străină, condusă de un general român, în rezervă Gheorghe Savu, care a fost director al Direcției Informații Militare din MApN. La rândul lui, Florin Spătaru, ministrul Economiei, a fost angajat al firmei mixte Damen Mangalia.

Cel mai scump contract vizat de compania olandeză Damen în România a fost cel pentru construirea a patru nave militare tip corvetă. Licitația organizată de MApN a fost câștigată de firma franceză Naval Group, în asociere cu Șantierul Naval Constanța. La această licitație, Damen s-a clasat pe locul al doilea. Un detaliu semnalat de jurnaliști unei publicați centrale este că firma olandeză Damen are și relații economice tradiționale cu Rusia. Aceste relații ar fi continuat și în anul 2022, în ciuda sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.

blank