O agentă
Actualitate

O agentă de poliţie s-a sinucis în gara din Strehaia. Cum şi-a planificat moartea după o discuţie la telefon cu soţul

O agentă de poliție în vârstă de 25 de ani s-a împușcat în cap cu arma din dotare, în baia gării din orașul Strehaia. O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul.

O agentă de poliţie  s-a sinucis si se numea Adela, avea 25 de ani şi se pare că şi-a luat viaţa imediat după o discuţie la tefelefon cu soţul ei. Fata se căsătorise de un an şi patru luni şi nimic nu avea să anunţe tragedia ce avea să urmeze.

A vorbit cu soţul la telefon, apoi a fugit în baie ca să se sinucidă

Adela a intrat la muncă la ora 8. Şeful ei a zis că aceasta ar fi venit într-o stare foarte bună de spirit. A ieşit la un moment dat din birou să vorbească cu soţul său, şi el poliţist. Când conversaţia s-a încheiat, tânăra s-a îndreptat spre baia gării, unde şi-a pus pistolul la tâmplă şi a tras. S-a întâmplat exact când un tren trecea prin gară, astfel că împuşcătura nu a fost auzită.

Inima poliţistei încă mai bătea atunci când echipajele au sosit la locul tragediei. Din păcate, pe drum, inima i s-a oprit şi în ciuda manevrelor de resuscitare, care au durat 45 de minute, pentru tânără nu s-a mai putut face nimic.

Adela şi soţul păreau fericiţi

Tânăra poliţistă şi soţul său, care a fost şi el poliţist la Strehaia, dar promovase examenul de ofiţeri şi era şef de secţie într-o comună doljeană Melineşti, se căsătorise în luna septembrie 2020. Cei doi păreau extrem de fericiţi. Nimeni nu ar fi bănuit că o frumoasă poveste de iubire s-ar putea încheia atât de dramatic.

„La data de 19 ianuarie a.c., ora 09.42, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat, prin apel 112, de un polițist din cadrul Poliției Transporturi Strehaia, cu privire la faptul că un agent de poliție, de 25 de ani, ajutor șef de post la Poliția Transporturi Strehaia, s-a împușcat în cap, cu arma din dotare, în baia gării Strehaia. Aceasta a intrat în serviciu la ora 08.00.

Era promoția 2018 a Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr Câmpina, iar ultimul aviz psihologic a fost primit în anul 2020”, spun reprezentații IPJ Mehedinți.

blank