Featured, Politic

Nunta politico-mondenă a anului! Pe socrul Dragnea l-au costat artiștii 35.000 de euro

Liviu Dragnea a plătit cu 35.000 de euro artiștii de la nunta fiului său. Considerat evenimentul politico-monden al anului, nunta lui Valentin Ștefan, fiul liderului PSD, cu fosta concurentă la Miss Universe România Gina Alexandra Tătulescu a fost animată după rețeta tradițională a ceremoniilor cu ștaif.

Invitații pe scenă au fost fericiți mai degrabă că și-au sporit renumele asociindu-se cu evenimentul care a strâns puterea executivă a țării în același cort (montat pe domeniul Palatului Snagov), decât de onorariile primite. Onorarii pe care nu le-au negociat, mai din respect, mai de teamă, pentru că unii dintre cei chemați sunt clienți abonați la petrecerile locale aflate sub administrarea partidului condus de socrului mare.

Contactați de Libertatea, artiștii și reprezentanții avizați ce răspund de programul celor care s-au ocupat de distracție la nunta cu peste 700 de invitați a lui Dragnea jr. au ales să nu ofere detalii despre onorariul cerut și au refuzat să dezvăluie dacă au fost nevoiți să anuleze alte evenimente programate în aceeași zi.

Analizând tariful obișnuit al soliștilor, la un calcul liber, s-a investit în cheful muzical ce a ținut de duminică seara până în zorii zilei următoare o sumă colosală: aproape 35.000 euro.

blank

Liviu Dragnea a plătit cu 35.000 de euro artiștii de la nunta fiului său. Iată cum s-au împărțit banii

Artiștii care au cântat la nunta lui Dragnea jr cer pentru evenimentele private la care sunt solicitați următoarele onorarii:

  • Călin Geambașu Orchestra – 8.000 de euro
  • Viorica și Ioniță din Clejani – 6.000 de euro
  • Marcel Pavel, care a cântat „Frumoasa mea” pentru valsul mirilor – 4.000 de euro
  • Maria Dragomiroiu – 3.000 de euro
  • fiul regretatului rapsod Liviu Vasilică, Florin, cel care se plângea că în județul Teleorman, de unde se trag și el, dar și socrul mare, are „interzis” la evenimentele locale – 2.000 de euro.

blank

La finalul nunții a întreținut atmosfera manelistul Florin Salam, pe numele real Florin Stoian, care a cântat după aproape două luni de pauză și al cărui preț, cu tot cu trupa sa de acompaniament, este de aproximativ 12.000 de euro.

Majoritatea artiștilor aleși de miri și socrii au fost „arvuniți” printr-o firmă de evenimente de profil, cu discount. Discountul a fost însă mic, iar prețul final este foarte aproape de cel menționat.

blank