„Mini-aparatul de fotografiat” al navei spațiale LICIACube își face încălzirea pentru a surprinde evenimentul de luni, 26 septembrie. În ziua respectivă fiind programat testul NASA informează AFP.
NASA scrie istorie
Potrivit sursei citate, asteroizii, mai mult decât simple roci potenţial periculoase, reprezintă în sinea lor mici lumi variate din punct de vedere geologic, care spun povestea originii Sistemului Solar, dar care sunt totuşi puţin cunoscute.
Sonda HERA, ce va fi lansată după misiunea DART, are obiectivul de a explora aceste „tărâmuri necunoscute”, informează AFP, citat de Agerpres.
„În noaptea de luni spre marţi, misiunea DART concepută de NASA va încerca să devieze un asteroid de pe traiectoria sa, ciocnindu-se cu Dimorphos, o mică „lună” care orbitează în jurul unui asteroid mai mare, Didymos, situat la o distanţă de 11 milioane de kilometri de Terra.
Acest experiment doreşte să reducă orbita asteroidului mai mic în jurul asteroidului mai mare, pentru ca inginerii de la NASA să poată afla dacă omenirea este capabilă să modifice voluntar traiectoria unui asteroid ce ar ameninţa planeta noastră”, relatează hotnews.