Ministerul Educaţiei
Actualitate

Ministerul Educaţiei, dat în judecată de elevi. „Considerăm metodologia una deficitară, ce poate prejudicia”

Asociația Elevilor din Constanța a anunţat că va da în judecată Ministerul Educaţiei din cauza suspendării ordinului referitor la aprobarea decontării transportului pentru elevii care sunt nevoiţi să facă naveta deoarece nu pot face şcoală în localitatea de domiciliu.

Elevii au precizat că au transmis la Curtea de Apel Constanţa o cerere prin care vor să dea în judecată Ministerul Educaţiei, după suspendarea Ordinului de decontare a cheltuielilor de transport.

Ministerul Educaţiei, dat în judecată de elevi din cauza blocării transportului

„Considerăm metodologia una deficitară, ce poate prejudicia elevii, ia una având în vedere faptul că nu este făcută clar distincția între asigurarea gratuității la transportul județean și asigurarea decontării navetei. Astfel, apar două proceduri contradictorii, ce au ca efect blocarea transportului elevilor”, se arată în comunicatul Asociației Elevilor din Constanța (AEC).

Elevii susţin că ordinul a fost adoptat de pe o zi pe alta, după întârzierea și nerespectarea termenului de 30 de zile de adoptare, la presiunile reprezentanților elevilor, conform Antena3.

Pentru adoptarea metodologiei, a fost convocată o ședință a Comisiei de Dialog Social cu cinci ore înainte de desfășurarea acesteia. În plus, mai susţin elevii, a fost încălcată legea 52/2003, ordinul nefiind pus în consultare publică.

Asociaţia elevilor din Constanţa: „Ministerul Educației a adoptat un ordin care aduce un prejudiciu elevilor”

„În urma unor întârzieri nejustificate, Ministerul Educației a adoptat un ordin ce nu face altceva decât să aducă un prejudiciu elevilor.

Având în vedere atât contextul în care a fost adoptat, cât și conținutul propriu-zis al ordinului, acesta va avea ca efect blocarea accesului elevilor la transportul județean gratuit”, spune Ariana Dudună, președinte AEC.

blank