Guverne noi, reforme noi, sau cam așa ceva s-ar putea spune despre Ministerul Educației. De fiecare data cînd a venit un ministru nou a vrut să schimbe câte ceva. De la programă pînă la manuale și invers, miniștrii au schimbat cum au vrut Ministerul Educație. Actualul ministru, Adrian Curaj, nu face nici el excepţie și spune că vrea reformă în educație. Fără să dea foarte multe detalii, acesta a anunţat o serie de noi abordări în sistemul educaţional.
„Pentru învăţământul preuniversitar va fi o curriculă inovativă şi aici sunt două mesaje importante: asigurăm predictibilitate şi inovăm. O să vedeţi că în zona de predictibilitate suntem în situaţia de a avea după un efort destul de lung, rezultate pentru noul cadru curricular clasa a V-a, clasa a IX-a, dar vom veni cu diferenţe anul acesta. O să vă spun pe scurt despre ce este vorba: manualele vor fi pilotate în vară. Nu s-a mai întâmplat acest lucru. Sigur, vor fi consultări până atunci, publice, dar vom avea, permiteţi să folosesc un termen în engleză – summer camp – şi curricula, manualele vor fi pilotate cu beneficiari, cu tot cu tineri, copii, care, împreună cu profesorii, care vor livra conţinutul, cu clase, astfel încât să înţelegem şi reacţia celor care sunt beneficiarii manualelor”, a precizat Adrian Curaj, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Totoadată, ministul a spus că a pregătit un program ce se întinde pe 7 ani cu ajutorul fondurilor europene. „Pentru a avea curricula livrată aşa cum trebuie, va trebui să facem un efort în zona carierei didactice. Vom operationaliza, pe program de fonduri europene pe 7 ani, masterul didactic”, a afirmat Adrian Curaj.