Actualitate

Micul Hercule şi fratele său, rămân în custodia părinţilor

Curtea de Apel Craiova a decis astăzi ca Micul Hercule şi fratele său să rămână în familia părinţilor. Decizia e definitivă.

micu-ul-hercule-i-fratele-lui-raman-la-parin-i-32346-1Magistraţii Curţii de Apel din Craiova au respins, marţi, ca nefondat recursul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului la decizia Tribunalului Olt. Astfel, cei doi copii ai familiei Stroe rămân în custodia părinţilor. Decizia instanţei este definitivă.

În sala de judecată, părinţii celor doi băieţi au spus că au întrerupt antrenamentele copiilor în urmă cu mai mult de şase luni, susţinând că nu se impune scoaterea lor din familie. Iulian Stroe, tatăl copiilor, a mai spus că băieţii nu au fost forţaţi să apară în filmuleţele postate pe internet, în care cei doi sunt prezentaţi făcând exerciţii fizice extrem de dificile pentru vârsta lor. De asemenea, el a susţinut că lanţurile purtate de copii într-unul dintre filmuleţe erau de decor.

La începutul lunii iunie, Tribunalul Olt a judecat cererea DGASPC Olt de a-i scoate din familie pe Giuliano Stroe, în vârstă de nouă ani, şi pe fratele mai mic al acestuia, în vârstă de şapte ani, din localitatea Icoana, judeţul Olt, puşi de tatăl lor să facă exerciţii de forţă foarte dificile, magistraţii hotărând ca minorii să rămână în familie. Ulterior, DGASPC Olt a atacat cu apel această decizie, preferând să ceară ca cei doi copii să fie daţi în plasament în regim de urgenţă.

blank