Maia Sandu a vorbit deschis despre aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Președinta speră ca țara pe care o conduce va obține o decizie pozitivă în ceea ce privește obținerea statutului de statul candidat la UE.
Unele state sunt împotriva extinderii Uniunii Europene
„Eu îmi doresc să avem o decizie pozitivă, dar nu vreau să mă aventurez să vin cu prognosticuri, pentru că decizia se va lua peste o săptămână. Este important ce va spune mâine Comisia, pentru că este baza discuției, dar decizia finală va fi la Consiliu. Sper să avem o recomandare pozitivă mâine, din partea Comisiei”, a precizat președinta Sandu, joi, 16 iunie, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră”.
Maia Sandu crede că unele țări membre sunt împotriva extinderii Uniunii Europene: „Reținerile în general, țin de atitudinea unor state membre în raport cu procesul de extindere a UE și sunt foarte multe discuții.
În primul rând, odată cu extinderea UE, dacă se păstrează acest principiu al unanimității deciziilor, se complică procesul de luare a deciziilor și clar că dacă mai vin state noi, atunci mai depind de un stat, două, de trei.
Am văzut discuții la Bruxelles despre faptul că trebuie să se schimbe acest principiu, să nu mai existe această unanimitate, dar nu există încă acest consens, nu toate țările sunt gata să renunțe la acest drept de veto asupra deciziilor UE. (…)
Nu știu dacă există o claritate a tuturor scenariilor. Eu mi-aș asuma riscul să deosebesc două opțiuni. Deci, o opțiune în care se spune statut de țară candidat, dar mai faceți abcde și după care începem următoarele procese sau mergeți acasă, aveți o listă mai lungă de teme de făcut, după care reveniți cu solicitarea de statut de țară candidat. (…) Avem două țări importante care au spus destul de clar, și-au exprimat susținerea”, a explicat Maia Sandu, citată de tv8.