Promo

LiveHR – prima platformă care selectează automat candidații potriviți

blankAplicarea pentru un job a devenit pentru candidați mai usoară ca oricând și astfel, sub impactul aplicațiilor mobile și a “spam-ului” cu notificări de joburi pe care candidații le primesc, acțiunea de aplicare și-a pierdut relevanța: mulți candidați aplică automat și fără nicio analiză, lăsând muncă de triere în sarcina companiilor angajatoare. Chiar și pentru joburile specializate, numărul de aplicații primit este nejustificat de mare, uneori până la 90-95% din aplicații fiind complet nepotrivite sub raportul cerințelor minime specificate de angajator. Cantitatea de informații care trebuie astăzi procesată de către companii crește într-un ritm alert, aproape exponențial, astfel încât devine esențială capacitatea de a găsi semnificații în aceste date și informații. Necesitatea de a îmbunătăți filtrele de căutare și de a oferi mijloace de a tria în “avalanșa” de aplicații devine cheia succesului pentru o recrutare reușită, deoarece nu numărul de aplicații este important, ci calitatea acestora.

În acest context, Avant Consulting lansează LiveHR, prima platformă de recrutare și formare profesională care selectează automat candidații potriviți nevoilor tale, calculând automat relevanța privind experiența prezentată în CV-urile colectate, în corelație cu criteriile/ necesarul de recrutare.

De asemenea, platforma permite elaborarea automată a unui profil Social Media al candidatului utilizând tehnici de Social Data Mining (identificarea tipologiei de profil a candidaților, modele comportamentale, conexiuni, evenimente, arii de interes).

Prin intermediul tehnologiilor de inteligență artificială, platforma pune la dispoziția firmelor care recrutează o funcționalitate unică în lume, crearea unui profil psihologic al candidatului utilizând tehnici de analiză a vocii. Astfel, în cadrul interviurilor de recrutare desfășurate online sau la distanță, vocea candidatului este analizată în timp real, generând în platformă un profil psihologic extrem de util în procesul de recrutare, fără a fi necesară utilizarea metodelor clasice de testare scrisă.

Soluția pune la dispoziție și un instrument care permite derularea de interviuri online – video cu înregistrarea interviului și salvarea transcrierii interviului pentru analize ulterioare.

În plus, platforma liveHR permite corelarea și standardizarea mai multor procese specifice gestionării resurselor umane, oferind instrumente și funcționalități ce vor ușura procesarea datelor. Printre acestea amintim:

  • fișe de post, obiective, indicatori de performanță ai angajaților, organizate pe verticalele din industrie;

  • flux tracking candidat/ angajat: statusuri, notificări, responsabili alocați pe etape flux, evaluări, instruire;

  • funcționalități de webinar (pentru prezentări/instruire online de la un prezentator către mai mulți angajați sau candidați la un post anume).

Mai multe informații puteți găsi la adresa: www.livehr.ro, prin intermediul căreia ne puteți și contacta.

Denumirea proiectului: LIVEHR – PLATFORMA DE GESTIONARE A RESURSELOR UMANE

Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020.

Editor: Avant Consulting

Data: Iunie 2019

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

 

blank