Actualitate

Jurnalistul Ion Cristoiu: Noul război Rece. Rușii și americanii au soarta planetei în mână! Cine poate evita iarna nucleară

Europa este cea mai afectată de război în urma crizei gazului rusesc și a recesiunii, care a scos oameni în stradă în mai multe capitale europene. O prelungire a războiului înseamnă o mai mare suferință a Occidentului, spune jurnalistul Ion Cristoiu.

Așa cum aprecia jurnalistul, publicistul și istoricul Ion Cristoiu încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina, adevăratul război este de fapt unul al sferelor de influență. Pe de o parte se află Rusia și aliații săi tradiționali (India, China, Iran și Africa de Sud), de cealaltă parte, la fel ca în Războiul Rece, se află Occidentul având Statele Unite ca prim dirijor.

În viziunea renumitului gazetar, mișcarea decisivă făcută de Putin prin declararea mobilizării parțiale în toată Rusia obligă Occidentul să ia taurul de coarne. Europa este cea mai afectată de război în urma crizei gazului rusesc și a recesiunii, care a scos oameni în stradă în mai multe capitale europene, și ar putea pune presiune în direcția unei soluții, avertizează Cristoiu.

Acceptă Europa să-și prelungească suferința?

„E o mare ipocrizie a Occidentului, zici că nu ești în război, dar îi dai arme lui Zelenski (…) Occidentul are două posibilități: tace și nu-l mai alimentează cu arme și bani pe Zelenski sau declară război. O prelungire a războiului înseamnă o mai mare suferință a Occidentului. Ucraina nu mai are nevoie de arme, de acum încolo este nevoie de oameni, pentru că Putin o să-i omoare oamenii. Mobilizarea parțială înseamnă și mai multă lume. În aceste condiții nu ai ce face cu armele. Dacă Occidentul susținea că este pentru pace și nu intervenea era mai bine. Implicarea lor a atins orgoliul rusesc”, a argumentat invitatul lui Robert Turcescu.

Zelenski, „marioneta” care arbitrează meciul SUA-Rusia

„De la început a fost un război mondial în care Zelenski este o marionetă, el nu face nimic de capul lui. Este un război între Rusia, sprijinită discret de o mare parte a populației (China, Iran, India, Africa de Sud) și pe de altă parte Occidentul în frunte cu America. La începutul războiului s-a lansat și această ipoteză în care Occidentul în frunte cu America îl ajută pe Zelenski.
Ion Cristoiu: Noul război Rece. Rușii și americanii au soarta planetei în mână! Cine poate evita iarna nucleară
Nu au fost sancțiuni în sprijinul păcii, sancțiunile nu au fost condiționate, semn că au făcut parte din război. Statele care nu s-au înscris în respectarea sancțiunilor sunt de partea Rusiei”, a mai comentat Ion Cristoiu.

Va lăsa Unchiul Sam garda jos?

În viziunea invitatului lui Turcescu, cea mai realistă soluție de a se ajunge la un acord de pace ar fi ca Occidentul, în speță Statele Unite, să renunțe la poziția dominantă, care provoacă și mai mult un popor imperialist prin tradiție ca rușii, care „se cred egali cu americanii. Rușilor nu trebuie să le umbli la orgoliu”.

„Noi acum suntem la mijloc, ambele părți consideră că va câștiga. Acest război se poate încheia doar atunci când America renunță la statutul de super-putere unică în lume. Avem un război între o posesoare de arme nucleare cu o țară care nu este posesor de arme nucleare (n.r. – Ucraina). Acest gen de război de obicei a fost evitat pe ideea că vor intra în funcțiune armele nucleare”, a observat Cristoiu. „Complicațiile războiului nu se referă la Ucraina, ci la alte state care vor la masa negocierilor”, a conchis cunoscutul jurnalist.

blank