International

Jon Snow a fost văzut pe platoul de filmare „Game of Thrones”

În sfârșit! A apărut măcar traillerul sezonului 6 din Urzeala Tronurilor. Este sezonul cel mai învăluit în mister. Pasionații puteau face presupuneri pornind și de la cărțile care au stat la baza ecranizării. Ele îi călăuzeau pe fani cu privire la fazele șocante din poveste sau la morțile unor personaje importante. Dar sezonul 6 al seriei se dovedește a fi cu adevărat un teritoriu necunoscut. Se pare că, de acum încolo, povestea este un mister total și pentru cei care au citit cărțile și pentru cei care au văzut doar serialul. S-a echilibrat balanța. Nici măcar nu știm dacă Game of Thrones se va sfârși cu sezonul 7 (acesta pare a fi scopul lui Weiss și Benioff) sau cu un sezon 8 opțional (după cum se pare că-și dorește HBO-ul). Așa că nu putem spune nimic despre cum sau când va începe povestea să fie finalizată.

Pentru al doilea sezon la rând, autorul cărții nu a contribuit cu scenariul unui episod. E absolut hotărât să termine The Winds of Winter – poate chiar înainte ca sezonul 6 să se lanseze – așa că muncește din greu și cu spor. Asta atunci când nu își dă cu părerea despre Ant-Man sau apare într-un cameo din Sharknado 3.

Actorul Isaac Hempstead Wright a confirmat că se va întoarce în rolul lui Bran Stark. Bran, Hodor și Meera au fost lăsați pe dinafară în sezonul 5 pur și simplu pentru că la finalul sezonului 4 ajunseseră la același punct ca și în cărți. Deoarece cărțile nu mai sunt acum un impediment, Bran se va întoarce.

Bran și rana sa ciudată de la buză se vor întoarce. Poate sub forma unui copac sau ceva de genul.

Deoarece Jon Snow și-a găsit sfârșitul în cel mai groaznic mod la sfârșitul sezonului 5, mulți fani se întreabă dacă show-ul va mai putea să cerceteze mai amănunțit povestea originilor sale și actualul mister care înconjoară identitatea părinților săi, dat fiind că Jon nu va mai fi prin preajmă. Ei bine, unii au interpretat informațiile conform cărora scene din episodul 6 sunt filmate la Castelul Zafra din Spania ca pe un semn că am putea chiar să avem parte de un flashback la The Tower of Joy. Turnul figurează ca o piesă extrem de importantă de la sfârșitul rebeliunii lui Robert, iar orice flashback cu privire la acesta i-ar înfățișa pe Ned Stark și pe sora sa, Lyanna.

Castingul pentru sezonul 6 nu a dezvăluit nicio surpriză uriașă. Câțiva Dothraki, câțiva lorzi din Nord care ar putea fi lord Jon Umber și/sau lord Wyman Manderly, o bandă de surghiuniți care terorizează The Riverlands și e condusă de un bărbat pe nume Japeth și o nouă preoteasă roșie.

Vă mai aduceți aminte cum, în sezonul 5, ne-a fost arătată o preoteasă roșie (jucată de Rila Fukushima din Wolverine și Arrow) timp de câteva momente, atunci când Tyrion și Varys au ajuns în Volantis? Preoteasă care o preamărea pe Daenerys? Ei bine, se pare că acea secvență a fost introdusă pentru a stabili o mică luptă pentru putere în comunitatea Roșie. După ce sprijinul uriaș acordat lui Stannis de către Melisandre a dat greș într-o manieră atât de epică, se pare că ea va fi în relații încordate cu restul comunității, ai cărei membri o văd pe Dany ca fiind salvatoarea.

Se poate ca Jon Snow să fie mort. Sau poate nu. Oricum ar fi, e posibil să-l vedem pe micile ecrane într-un fel sau altul.

OK, deci replica echipei – care vine de la producătorii executivi și de la starul Kit Harington – e că Jon Snow a murit. Lucru pe care nu credem că-l contestă nimeni. Ce vrem să știm e dacă Jon se va întoarce, dată fiind toată magia neagră prezentă acum în serie. În orice formă. Unii sunt readuși la viață ca zombi de gheață. Lordul Luminii poate și el să învie oameni. Alții își transferă mintea în animale. Există multe căi de scăpare din acest labirint. Desigur, una din ele e „o secvență dintr-un vis”, dar putem cădea toți de acord că aceasta e este cea mai implauzibilă opțiune.

Harington, care a fost văzut în Belfast de mai multe ori în ultimele luni pe durata pre-producției sezonului 6, a fost zărit când se întorcea acolo acum câteva zile, în timpul producției. Deci e greu de imaginat că ar fi făcut acea călătorie dacă nu ar urma să apară pe ecran. Desigur, se poate ca el să joace doar rolul cadavrului lui Jon Snow (*suspine, multe suspine*), la fel cum a făcut-o Charles Dance la începutul sezonului 5. Oricum, acesta este cel mai important mister pe care sezonul 6 trebuie să-l rezolve.

Oricum, nu mai e mult (sau muriți de nerăbdare) până pe 24 aprilie, când HBO lansează seria 6.

Ce personaj din Urzeala tronurilor te reprezinta?

[viralQuiz id=6]

blank