Actualitate, Featured

Incredibil! Un minor a încercat să violeze o bătrană în incinta unei biserici din București

Un minor în vârstă de 17 ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol asupra unei femei de 66 de ani, faptă comisă în curtea unei biserici din sectorul 6 al Capitalei, informează Agerpres, care citează un comunicat al Poliției.

„Poliţişti din cadrul Secţiei 22 Poliţie au fost sesizaţi de către o femeie, de 66 de ani, prin 112, cu privire la faptul că, în jurul orei 14,00, în timp ce se afla în incinta unei biserici, un tânăr pe care îl cunoaşte din vedere, prin constrângere, a atins-o în zonele intime”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale a Poliției Municipiului București transmis Agerpres.

„Polițiștii au depistat şi identificat un minor de 17 ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost imobilizat şi ulterior condus la sediul subunităţii pentru audieri”, informează comunicatul Poliției.

Polițiștii spun că tânărul a agresat bătrâna de două ori, în aceeași zi, în curtea bisericii.

 

blank