Actualitate, Stiri

In sfarsit le-a picat fisa cu programul “Rabla”!

Plumb: Mai multe tichete, pentru ca sunt multi doritori

Rabla 2013Dupa ce au asigurat, in medie, cate 10 tichete per centru de colectare pentru persoanele fizice, si dupa ce s-au facut de tot rasu’ chiar din prima zi a programului “Rabla”, acum autoritatile par sa-si dea seama de gafa facuta. Astfel, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a explicat marti seara, ca a „schimbat putin viziunea privind distribuirea tichetelor pentru Programul Rabla”, in sensul ca vor fi 17.000 numai pentru persoanele fizice, ca urmare a numarului mare de cereri. „N-am schimbat regulile in timpul jocului, dar am schimbat putin viziunea privind distribuirea tichetelor pentru Programul Rabla. Daca la inceputul programului anuntam ca sunt 17.000 de tichete pentru persoanele fizice si juridice si 3.000 de tichete pentru institutii, astazi pot sa va spun ca am schimbat programul, in sensul ca vom acorda 17.000 de tichete numai pentru persoanele fizice, iar persoanele juridice vor intra in grupa celor 3.000 alaturi de institutii”, a declarat Plumb, la un post tv. Ministrul Mediului a explicat ca modificarea este urmarea unui numar mare de cereri venite din partea persoanelor fizice. „De ce am facut acest lucru? Pentru ca am vazut si ce se intampla in tara, ca sunt multi doritori care vor sa intre in program, iar din putinul pe care il avem sa ne ducem catre cetateni”, a spus Rovana Plumb. In acelasi context, demnitarul a tinut sa sublinieze ca in acest an a fost schimbata filosofia de distribuire a tichetelor. „Am spus foarte clar ca in prima etapa de distribuire a tichetelor se vor da doar 25% din numarul aferent fiecarui judet, care primeste aceste tichete in functie de numarul de masini mai vechi de 10 ani, si nu in functie de numarul populatiiei, asa cum a fost pana acum. Deci, anul acesta, am schimbat filosofia. Am vrut sa avem o monitorizare mai buna si un control clar in ceea ce priveste distribuirea tichetelor”, a afirmat Plumb.

 

blank