IKEA
Actualitate

Gigantul suedez de mobilă IKEA a decis să-şi lichideze divizia din Rusia

Gigantul suedez IKEA a decis să-şi lichideze unitatea din Rusia, societatea cu răspundere limitată IKEA Dom, reducându-şi şi mai mult operaţiunile după o prezenţă de peste un deceniu în ţară, a arătat marţi un document corporativ, conform Reuters.

Zeci de mărci de consum şi-au suspendat operaţiunile în Rusia după ce Moscova a trimis zeci de mii de militari în Ucraina pe 24 februarie, printre companiile care au anunţat planuri pentru o ieşire definitivă aflându-se H&M, IKEA şi Nike.

IKEA, cel mai mare brand de mobilă din lume, şi-a închis magazinele în martie şi a declarat că va vinde fabrici, va închide birouri şi îşi va reduce forţa de muncă de 15.000 de oameni din Rusia.

Grupul Ingka, proprietar de magazine IKEA şi unul dintre cei mai importanţi proprietari de centre comerciale din lume, şi-a menţinut, totuşi, deschise mall-urile sale ”Mega” din Rusia.

Luni, Firma Dom şi-a încheiat ultimele vânzări online, care fuseseră redeschise în iulie.

Potrivit datelor înregistrate marţi în baza de date Spark a agenţiei de presă Interfax, a companiilor ruseşti, Ingka Holding Europe B.V. a decis să lichideze Firma Dom, la care este unicul proprietar.

Firma Dom a fost înfiinţată în iulie 2006.

În iunie, Grupul Ingka a declarat că este deschis să se întoarcă în Rusia într-o zi, dar că în prezent nu există condiţii.

Ingka Group nu a răspuns imediat, marţi, la o solicitare a Reuters pentru un comentariu.

blank