Administratie Locala, Featured

Gabriela Firea anunţă că Podul peste Şoseaua Virtuţii e aproape gata

Gabriela Firea a anunţat măsurile pe care le-a luat după doi ani pentru fluidizarea traficului, menţionând că proiectul „Penetraţie Ciurel” este aproape finalizat.

„Traficul reprezintă, în momentul de faţă, cea mai serioasă problemă a Bucureştiului. Timp de 25 de ani nu s-a făcut aproape nimic pentru a se contracara efectul creşterii exponenţiale a numărului de vehicule care circulă în Capitală. De aceea, în primii doi ani de mandat ne-am concentrat eforturile în această direcţie, proiectele legate de trafic fiind, alături de cele din sănătate, prioritare pentru Primăria Capitalei, fapt reflectat şi în modul de alcătuire a bugetului Municipalităţii. Reînnoim parcul RATB cu 400 de autobuze noi, ultramoderne, am finalizat obiective de infrastructură foarte importante, care stagnau de ani de zile”, a precizat, miercuri, Gabriela Firea, prin intermediul unui comunicat de presă.

Printre măsurile pe care Gabriela Firea a afirmat că le-a luat pentru fluidizarea traficului se numără şi construirea Podului hobanat peste Şoseaua Virtuţii din Capitală, despre care spune că este finalizat în proporţie de 85,5%.

Podul de la Ciurel face parte însă dintr-un proiect mult mai amplu, respectiv „Penetraţie Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada Bucureşti Piteşti”, compus din două părţi.

Prima este construirea podului peste Şoseaua Virtuţii şi peste Dâmboviţa, iar a doua parte ar trebui să fie un drum expres care să ajungă până la Autostrada Bucureşti – Piteşti, ca o alternativă importantă pentru Bulevardul Iuliu Maniu. Practic, construcţia singulară a podului, fără cea mai importantă parte a proiectului, adică drumul expres, nu ar ajuta la fluidizarea traficului. Podul, fără acel drum expres în continuitate, ar prelua toate maşinile de pe Splai şi le-ar bloca pe Şoseaua Virtuţii.

blank