Ultima Ora

Primarul General, Gabriela Firea, a semnat astazi, la Tokyo, Memorandumul “Energie Verde pentru spitale”

Toate cele 19 spitale aflate in administrarea Primariei Capitalei vor deveni autonome și eficiente din punct de vedere energetic

  Gabriela Firea, a avut astazi o intrevedere cu reprezentantii companiei japoneze Itochu Corporation, in cadrul careia a semnat, alaturi de presedintele diviziei de proiecte energetice al  Itochu Corporation,  domnul Masahiro Imai,  “Memorandumul de Intelegere pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate cu privire la oportunitatea si posibilitatea folosirii Energiei Verzi in spitalele din Bucuresti”, studiu ce va fi finantat de Guvernul Japoniei Tokyo.

 blank   

 General, Gabriela Firea: „Apreciez in mod deosebit aceasta colaborare, unica in Romania. Semnarea acestui Memorandum reprezinta o continuitate a relației dintre autoritatea locală română și compania japoneză si consider ca acest proiect marcheaza o noua etapa in managementul sistemului medical din Bucuresti, dar si un prim pas pentru transformarea Bucurestiului intr-un Smart City. Toate spitalele din Capitală, nu doar cele administrate de primarie, utilizează, în acest moment, instalații și echipamente învechite pentru producerea energiei termice, a apei curente, dar și a energiei electrice, de aceea ne dorim, ca in cel mai scurt timp, sa putem implementa acest proiect,  prin care obtinem nu doar randamente energetice mai bune, cu cheltuieli mai mici, dar contribuim si la reducerea poluarii. Bucurestiul devine, astfel, un model de bune practici pentru toate orasele din Romania”. 

blank

Programul ‘Energie Verde pentru Spitalele Municipiului București’ presupune realizarea și implementarea unui sistem integrat Smart Energy și realizarea de investiții pentru ca unitățile medicale, aflate în administrarea Municipiului București, prin ASSMB,  să devină autonome și eficiente din punct de vedere energetic.

Concret, se prevede introducerea cogenerarii in centralele termice, instalarea de sisteme cu panouri solare pentru prepararea apei calde menajere si incalzirii, utilizarea centralelor termice de incalzire pe biomasa, precum si a panourilor fotovoltaice.

Compania Municipală Energetica București S.A., parte a Holdingului Municipal, va asigura punerea în practică a proiectului prin reabilitarea rețelelor termice, retehnologizarea și modernizarea instalațiilor și echipamentelor de producere a energiei termice din spitale, conform Studiului de Fezabilitate ce va fi realizat de Itochu Corporation și finanțat de Guvernul Japoniei.

Potrivit Memorandumului semnat astazi, compania Itochu va finaliza studiul de fezabilitate pana la sfarsitul lunii martie 2019. Dupa receptia studiului de fezabilitate, Primaria Capitalei va identifica solutiile de finantare si va demara de indata procedurile pentru implementarea proiectului conform solutiilor tehnice rezultate din acest studiu.

Presedintele diviziei de proiecte energetice al  Itochu Corporation, domnul Masahiro Imai, s-a declarat  incantat de colaborarea cu administratia de la Bucuresti si a subliniat ca, in afara de procesul de achizitionare si instalare a echipamentelor si a sistemelor de eficienta energetica pentru spitale, este extrem de important ca furnizorii sa asigure instruirea personalului  si mentenanta sistemelor.

Proiectul “Energie Verde in spitale” este cel de-al doilea proiect pe care Primaria Capitalei il deruleaza in parteneriat cu Itochu Corporation. Anul trecut s-a semnat realizarea studiului de fezabilitate pentru introducerea  în Sistemul de Alimentare Centralizata cu Energie Termica Bucuresti (SACET) a unor tehnologii de vârf la nivel mondial de producere eficienta a energiei termice, necesare încălzirii si alimentării cu apă caldă menajeră a populației Capitalei.

Compania Itochu a finalizat si predat primariei studiul de fezabilitate care presupune, printre altele, construirea a doua centrale electrotermice in cogenerare, de inalta eficienta, in zonele Titan si Aviatiei, dar si modernizarea CET-urilor operate in prezent de Elcen.

 blank

Primarul General, intalniri cu reprezentanti ai bancilor nipone pentru modernizarea sistemului termoenergetic al Capitalei

In cadrul vizitei pe care o efectueaza zilele acestea in Japonia, Primarul General, Gabriela Firea, a avut intrevederi oficiale la varf cu sefi ai institutiilor financiar bancare de stat din Japonia pentru finantarea unor proiecte extrem de importante pentru Capitala.

Astfel, Primarul General s-a intalnit cu viceguvernatorul Bancii Japoneze de Cooperare internațională (JBIC), domnul Nobumitsu Hayashi, cu  care a discutat despre  posibilitatea finantarii proiectelor de modernizare a sistemului termoenergetic din Bucuresti.

Viceguvernatorul a precizat ca guvernul japonez poate sustine prin intermediul JBIC proiectele Primariei Capitalei in acest domeniu  si analizeaza posibilitatea de a asigura finantarea pentru modernizarea acestui sistem.

blank

Primarul General s-a intalnit, de asemenea, cu presedintele Bancii Comerciale Nippon Export and Investment Insurance, domnul Masafumi Nakada, cu care a discutat despre implicarea guvernului japonez in proiectele discutate de delegatia romana impreuna cu oficialii japonezi la Tokyo, acesta dand asigurari ca Guvernul Japoniei sustine proiectele primariei pentru ca acestea sunt sustenabile.

NOTA

Firma japoneză Itochu Corporation, infiintata in anul 1858, este unul din cele mai mari grupuri comercial-industriale ale Japoniei, cu o cifră anuală de afaceri de peste 45 miliarde de dolari, avand peste 90.000 de angajati si desfasurand operatiuni in mai mult de 120 de tari, din toate zonele lumii. Firma este activă în România încă din anii ’70 si s-a implicat activ in proiecte de modernizari industriale sub finantare japoneza, dar mai ales în reabilitarea termocentralelor București Sud, Brăila, Mintia, Iași și Suceava, dar și la realizarea noului grup energetic de 150 MW din CET Paroșeni. Au mai executat și modernizarea – extinderea Stației Electrice 400/220 kV de la Brazi Vest (GIS), contribuind si la extinderea retelei de fibra optica operata de Transelectrica SA.

blank